Skip to main content

AUDIENŢE. X-Factor recuperează. Aproape a egalat Masked Singer şi a depăsit Pro TV pe tot intervalul. Mai puţin la tineri

 
AUDIENŢE. X-Factor recuperează. Aproape a egalat Masked Singer şi a depăsit Pro TV pe tot intervalul. Mai puţin la tineri

AUDIENŢE. Situaţie diferită în această săptămână în lupta dintre Masked Singer, de pe Pro TV şi X-Factor de pe Antena 1. Dacă săptămâna trecută X-Factor pierdea clar bătălia (era chiar pe locul al treilea, după Kanal D), aseară, la a doua confruntare, show-ul de pe Antena 1 a recuperat puternic.

Publicitate

Duelul a fost strâns între Pro TV şi Antena 1. X-Factor aproape a egalat Masked Singer pe intervalul de intersecţie (săptămâna trecută era mult în spate). Practic, pe intervalul comun, cele două show-uri s-au luptat aproape bară la bară la nicel naţional şi la oraşe.

Diferenţa dintre Masked Singer şi X-Factor a fost însă mai mare, în favoarea Pro TV, pe publicul comercial, tânăr.

X-Factor a fost mai lung cu o jumătate de oră iar show-ul muzical al postului Intact a recuperat din audienţă după ce s-a terminat Masked Singer. A recuperat astfel încât, pe tot intervalul X-Factor (adică 20.30-23.00), Antena 1 a avut o medie peste Pro TV la nivel naţional şi la oraşe. Pe publicul comercial, Pro TV a rămas primul.

De notat că Masked Singer a început la 20:30 şi s-a terminat la 22:30, iar X-Factor a început la 20:30, şi s-a terminat în jurul orei 23:00.

Citeşte şi: Noul X Factor de pe Antena 1 nu s-a văzut de "mascaţii" de pe Pro TV. Masked Singer, primul. X Factor, debut pe locul trei

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară:

Luptă strânsă între Pro TV şi Antena 1, pe intervalul Maked Singer

Naţional. Pro TV şi Antena 1 s-au duelat aproape de la egal la egal, aseară, când au avut show-urile Masked Singer şi X-Factor. Show-ul cu măşti, de la Pro TV, cu Horian Brenciu, Inna, Ana Morodan şi Codin Maticiuc în juriu, a fost pe primul loc atunci când vorbim de intervalul comun dintre cele două emisiuni, dar la mică distanţă.

Antena 1, cu X-Factor, i-a suflat în ceafă.

Audienţa celor două posturi, pe intervalul 20:30 - 22:30,a fost aproape egală: 1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut, la nivel naţional, cu un uşor avantaj pentru Pro TV.

Kanal D a completat podiumul, pe interval, cu o medie de audienţă de 960.000 de telespectatori.

În top cinci regăsim posturi ca România TV (615.000) şi Prima TV (300.000), care au fost destul de departe de primele locuri raportat la cifre.

Urban. Scenariul s-a repetat şi în mediul urban, unde cele două posturi - Pro TV şi Antena 1 - au avut cifre foarte apropiate. La oraşe, pe intervalul Masked Singer, show prezentat de Jorge, cele două staţii au bifat o medie de 590.000, respectiv 571.000 de telespectatori pe minut.

Kanal D a fost pe trei, cu o medie de jumătate de milion de oameni, pe acelaşi interval.

România TV, cu 250.000 de privitori, şi Antena 3, cu 186.000, au fost următoarele televiziuni din top.

Comercial. Situaţia s-a schimbat pe publicul comercial. Tinerii au pus pe primul loc emisiunea de pe Pro TV, pe intervalul 20:30-22:30. Cu o medie de aproape 300.000 de persoane tinere, Pro TV a condus topul. A fost urmat de Antena 1, care a avut pe interval aproape 200.000 de privitori la emisiunea prezentată de Răzvan Simion şi Dani Oţil. Podiumul a fost completat de Kanal D, cu 133.000 de oameni, pe minut.

Prima TV a fost postul de pe locul patru, pe interval, cu o medie de 45.000 de tineri.

DigiSport a urmat în clasament, cu 42.000 de persoane, pe acelaşi interval orar.

Audienta posturilor TV vineri, 18 septembrie, pe intervalul de intersecţie Masked Singer - X Factor (20:30-22:30), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.167.000 6.6 15.7
2 Antena 1 1.160.000 6.6 15.6
3 Kanal D 959.000 5.5 12.9
4 Romania TV 615.000 3.5 8.3
5 Prima TV 301.000 1.7 4.1
6 Antena 3 260.000 1.5 3.5
7 National TV 222.000 1.3 3
8 DigiSport 1 221.000 1.3 3
9 TVR 2 139.000 0.8 1.9
10 N24 PLUS 105.000 0.6 1.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 18 septembrie, pe intervalul de intersecţie Masked Singer - X Factor (20:30-22:30), la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 590.000 6.2 15.5
2 Antena 1 571.000 6 15
3 Kanal D 507.000 5.3 13.3
4 Romania TV 247.000 2.6 6.5
5 Antena 3 186.000 2 4.9
6 DigiSport 1 152.000 1.6 4
7 Prima TV 110.000 1.2 2.9
8 National TV 89.000 0.9 2.3
9 Pro Cinema 75.000 0.8 2
10 TVR 2 71.000 0.7 1.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 18 septembrie, pe intervalul de intersecţie Masked Singer - X Factor (20:30-22:30), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 294.000 7 23.9
2 Antena 1 193.000 4.6 15.7
3 Kanal D 133.000 3.2 10.8
4 Prima TV 45.000 1.1 3.7
5 DigiSport 1 42.000 1 3.4
6 National TV 31.000 0.7 2.5
7 Pro 2 23.000 0.6 1.9
8 Digi 24 23.000 0.6 1.9
9 Pro Cinema 21.000 0.5 1.7
10 Antena 3 20.000 0.5 1.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

GALERIE FOTO. A doua ediţie Masked Siger în imagini

X Factor, peste Pro TV pe tot intervalul

Naţional. X-Factor a fost mai lung decât Masked Singer, iar audienţa Antenei 1 a fost mai mare după finalul showului de pe Pro TV. Astfel, lucrurile au stat diferit după media pe tot intervalul X-Factor. Emisiunea cu Delia, Loredana, Bănică şi Ristei în juriu a ocupat primul loc pe intervalul 20:30-23:30, cu o medie de 1,1 milioane de telespectatori.

În schimb, Pro TV a avut audienţă mai mică pe tot intervalul, la nivel naţional, iar cea mai parte a fost pierdută când s-a terminat Masked Singer. Puţin peste un milion de persoane a adunat Pro TV pe intervalul X-Factor.

Kanal D şi-a menţinut poziţia şi pe acest interval: locul trei şi o medie de 930.000 de privitori.

Urban. Antena 1 a fost lider şi în mediul urban, pe intervalul X-Factor, cu o medie de 580.000 de oameni.

Pro TV a ţinut aproape, cu o medie de 543.000 de persoane de la oraşe, pe intervalul 20:30-23:30.

Kanal D a fost pe trei, cu o medie de aproape jumătate de milion de oameni.

Comercial. Tinerii au pus Pro TV pe primul loc indiferent dacă X-Factor a ţinut cu o jumătate de oră mai mult. Aproximativ 280.000 de persoane tinere au fost pe Pro TV pe intervalul 20:30-23:30.

Antena 1 a ocupat locul trei, pe intervalul X-Factor, cu o medie de 200.000 de persoane.

Locul trei a fost ocupat de Kanal D, cu o medie de 130.000 de oameni.

Prima TV a fost pe patru, de unde a adunat o medie de 42.000 de persoane. Pe cinci a fost a fost DigiSport 1, cu o medie 41.000 de telespectatori.

Audienta posturilor TV vineri, 18 septembrie, pe intervalul X Factor (20:30-23:00), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 1.159.000 6.6 16.2
2 Pro TV 1.065.000 6.1 14.9
3 Kanal D 934.000 5.3 13.1
4 Romania TV 581.000 3.3 8.1
5 Prima TV 294.000 1.7 4.1
6 Antena 3 256.000 1.5 3.6
7 DigiSport 1 221.000 1.3 3.1
8 National TV 199.000 1.1 2.8
9 TVR 2 119.000 0.7 1.7
10 TVR 1 102.000 0.6 1.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 18 septembrie, pe intervalul X Factor (20:30-23:00), la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 580.000 6.1 15.8
2 Pro TV 543.000 5.7 14.8
3 Kanal D 494.000 5.2 13.5
4 Romania TV 239.000 2.5 6.5
5 Antena 3 177.000 1.9 4.8
6 DigiSport 1 150.000 1.6 4.1
7 Prima TV 105.000 1.1 2.9
8 National TV 76.000 0.8 2.1
9 Pro Cinema 68.000 0.7 1.9
10 Digi 24 63.000 0.7 1.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 18 septembrie, pe intervalul X Factor (20:30-23:00), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 278.000 6.6 23
2 Antena 1 202.000 4.8 16.7
3 Kanal D 130.000 3.1 10.8
4 Prima TV 42.000 1 3.5
5 DigiSport 1 41.000 1 3.4
6 National TV 27.000 0.6 2.2
7 Digi 24 23.000 0.5 1.9
8 Pro 2 22.000 0.5 1.8
9 Antena 3 19.000 0.5 1.6
10 Pro Cinema 19.000 0.5 1.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

GALERIE FOTO. A doua ediţie X Factor în imagini

Citeşte şi: Noul X Factor de pe Antena 1 nu s-a văzut de "mascaţii" de pe Pro TV. Masked Singer, primul. X Factor, debut pe locul trei

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gorovoci Gorovoci
    Chefii marti au avut 7,7 puncte de rating pe comercial ,da Pro tv -ul nu depaseste 7 puncte nici macar Las fierbinți unde predomina batranii

    Dar de miercuri nu zici nimic postacule cap sec? Unde Chefii tai au avut 6 rating sub visuri si las fierbinti?
    Iar la antenuta avem sacrificiul , mireasa , te cunosc de undeva , factorul x , raman cu tine unde predomina batranii
    Asta nu zici ?
  • Iuli Iuli
    @Razvan, mai termina cu spamul că ești obositor psihic, nu îți place cum se scrie aici, fă-ți site!
    Oricum Antena are obiceiul sa lungească emisiunile, anii trecuți incepeau la 20:00 și se terminau la 00:00
  • Mile Mile
    Postacii vor masti după 10 ani la antena când erau împotriva lor , acum sunt obligați să înghită tot
  • Razvan Razvan
    Ce tot o tineți cu 20:30 si 23:30 ,X factor a fost pe intervalul 20:30 -23:05
  • Sabina Sabina
    Iuli ,cum crezi ca va evolua X Factor in continuare?
  • Mile Mile
    Cum se poate asa ceva , mascatii în scădere sub chefi , fierbintenii la minim istoric, vlad numai pe doi
  • Ana Ana
    @Iuli multumim pentru clarificare. Oricum Pro2/AcasaTV a fost si va ramane baza programelor de nişă, şi mă bucur să îl văd din nou în clasament după atâta timp, mai ales după ce cam toţi anteniştii deja proclamaseră falimentul
  • Iuli Iuli
    Pentru producția X Factor 2020 sau băgat bani grei, mai ales că este făcut pe timp de pandemie unde se alocă măști, dezinfectat etc., iar audiențele nu strălucesc pe cât se așteptau cei din Antena1. Mai bine băgau emisiunea asta duminică (oricum era pe 2, dar măcar scăpa de serialul de la Kanal D) și lăsau iUmor vinerea, așa cum era toamna trecută.
  • Iuli Iuli
    @Iulia, Pro2 a apărut in top doar în ultimele 2 zile, în celelalte am văzut doar Happy Channel în top alături de Pro Cinema.

    După studiul unui site, Pro2 se luptă cu ProGold pentru audiența mediei pe zi, iar în Prime-time Pro Gold bate Pro 2

    https://monitormedia.ro/2020/09/03/happy-channel-lider-de-nisa/
  • Iulia Iulia
    De notat şi faptul că în ultimele zile şi celelalte programe PRO, adică Pro2 şi ProCinema, au apărut în primele 10 posturi principale. Dacă Pro2 reuşeşte să fie peste Happy doar cu redifuzări, asta e umilinţă :)))
  • mile mile
    intrati voi in izolare ca nu ajuta nimic laude
  • Marian Marian
    Au iesit lolek si bolek de la izolare , au trecut la actiune trebuie sa dezinfectati tot sa nu ne infectam de prostie omeneasca ,
  • mile mile
    mad, ca sa fie lideri fierbintenii
  • mad79 mad79
    Comercialul conteaza!!!
    Nici nu stiu,de ce se dau audientele pentru national si urban!
  • Mile Mile
    Ce de disperați postaci , umiliți marți de chefi, nu pot trece peste asta, ma bucur ca suferă în sezonul asta

Trimite un comentariu

sus