Din presă, la primărie. Elena Lasconi, fostă jurnalistă Pro TV, a câştigat Primăria din oraşul Câmpulung Muscel, scrie HotNews.
Ea a afirmat, duminică seară, că potrivit numărătorii paralele s-a impus în cel puţin 17 dintre cele 19 secţii de votare din municipiu, în multe dintre ele cu peste 50% dintre opţiunile alegătorilor, menţionează sursa citată.
Reamintim că Lasconi a lucrat 25 de ani la Pro TV, iar la finalul anului trecut a anunţat că va candida la Primăria din Câmpulung Muscel. În martie, ea şi-a dat demisia de la Pro TV şi s-a înscris în USR.
A vorbit, în detaliu, despre candidatura sa şi într-un Interviu acordat Paginademedia.ro în luna decembrie 2019.
„Ţine de fiecare din noi să schimbăm lucruri. M-am săturat să stau în canapea şi să mă plâng de cine ne conduce.
Am hotărât să ies din bula mea şi să încerc să fac ceva concret. Dorinţa mea este să fac treabă acolo, nu vânez fotoliul de primar”, spunea ea în interviul acordat Paginademedia.ro, într-un dialog cu Petrişor Obae - Editorul Paginademedia.ro.
25 de ani la Pro TV
Elena Lasconi este unul dintre cei mai vechi oamenii ai trustului Pro TV. A început la Deva, unde ziua făcea teren, mai ales în Valea Jiului, iar seara deschidea jurnalul de la 19:00, prezentat de Andreea Esca, cu ştiri locale.
A venit la Bucureşti după Mineriada din 1999, unde s-a ocupat de jurnalele Pro TV, dar a fost şi corespondent în zone de război.
VIDEO. Elena Lasconi, poveşti fascinante de la începuturile Pro TV
VIDEO. Poveşti fascinante din Pro TV cu Elena Lasconi. I s-a spus „Esca noastră” la Deva. Cum a "botezat-o" Mîndruţă
VIDEO. Elena Lasconi şi povestea unui moment emoţionant: fetiţa salvată dintr-un puţ acum 20 de ani
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Si pe toata ziua lider la comercial ole