Skip to main content

„A fost o eroare omenească, neintenţionată” - Mircea Radu, după ce a declarat mai puţin decât a câştigat

 
„A fost o eroare omenească, neintenţionată” - Mircea Radu, după ce a declarat mai puţin decât a câştigat

Mircea Radu răspunde acuzaţiilor, după ce şi-a rectificat declaraţia de avere: „Pe scurt, suma trecută în precedenta declaraţie de avere a fost greşită. A fost o eroare omenească, neintenţionată şi reparată în termen legal. Atât şi nimic mai mult”, arată un comunicat remis de Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol al TVR, pe care prezentatorul îl conduce.

Publicitate

Răspunsul vine în contextul în care a ieşit la iveală că Mircea Radu (şef al comunicării în TVR şi consilier al PDG-ului Doina Gradea) a câştigat aproape dublu din emisiunea Down The Road, care a fost la TVR 1 la finalul anului trecut, faţă de suma trecută iniţial în declaraţia de avere şi care era de 13.000 de euro.

Nu a câştigat 13.000 de euro (64.670 de lei), ci 23.000 de euro (112.574 de lei), arată declaraţia de avere rectificată şi publicată pe site-ul TVR.

Problemele din document au fost semnalate de Sindicatul MediaSind, la finalul lunii august, după o şedinţa a Consiliului de Administraţie. La începutul lui septembrie, după respectiva şedinţă, prezentatorul TV a modificat suma trecută iniţial în declaraţia de avere.

MediaSind devine un periculos colportor de minciuni şi sursă de fakenews

În poziţia TVR, remisă după dezvăluirile de ieri ale MediaSind, sindicatul este acuzat de „propagare constantă de informaţii false”. Tot ieri, MediaSind cerea demiterea „de urgenţă” a lui Mircea Radu din toate funcţiile deţinute în TVR.

„Prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, acest sindicat nereprezentativ, MediaSind, devine un periculos colportor de minciuni şi sursă de fakenews”, punctează Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol despre MediaSind.

Aceştia mai adăugă:

„Acţiunile acestui sindicat nereprezentativ, MediaSind, pot fi calificate drept grave şi periculoase iar Televiziunea Publică are dreptul, dar şi obligaţia, să ceară în instanţă încetarea acestor abuzuri şi corectarea nedreptăţilor şi a prejudiciilor aduse SRTv.”

Continuă războiul mai vechi MediaSind-TVR

De notat că merge mai departe şi războiul dintre sindicalişti şi TVR. Sindicatul MediaSind a dechis mai multe procese TVR-ului. Unul dintre ele vizează chiar departamentul de comunicare, condus de Mircea Radu.

Printre altele, sindicaliştii susţin că Televiziunea Publică a refuzat să publice mai multe informaţii despre modul în care funcţionează Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol.

De asemenea, şi TVR a deschis un proces MediaSindului. Procesul fost explicat tot de TVR, în luna iunie:

- MediaSind îşi arogă drepturi în mod ilegal

- Acţionează abuziv, subminând activitatea SRTv

- Prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, prin ameninţări, instigare la ură şi revoltă, MediaSind afectează grav imaginea serviciului public de televiziune, inducând în eroare angajaţii instituţie şi opinia publică;

Poziţia de astăzi, în legătură cu Mircea Radu, pe larg

Un sindicat nereprezentativ la nivel de SRTv pune un titlu-şoc ”Mircea Radu, şeful Comunicării din Televiziunea Naţională, recunoaşte că şi-a falsificat declaraţia de avere!”

Pe scurt, suma trecută în precedenta declaraţie de avere a fost greşită. A fost o eroare omenească, neintenţionată şi reparată în termen legal. Atât şi nimic mai mult. Pentru cei interesaţi pe larg de subiect, există site-ul Secretariatului General al Guvernului unde e scris în clar că Rectificarea declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese poate fi iniţiată şi de către angajaţii care au obligaţia depunerii acestora, în termen de 40 de zile de la depunerea iniţială (pagina 10, cap. 5.11, punctul 5).

Reamintim însă:

- Prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, acest sindicat nereprezentativ, MediaSind, devine un periculos colportor de minciuni şi sursă de fakenews;

- Acţiunile acestui sindicat nereprezentativ, MediaSind, pot fi calificate drept grave şi periculoase iar Televiziunea Publică are dreptul, dar şi obligaţia, să ceară în instanţă încetarea acestor abuzuri şi corectarea nedreptăţilor şi a prejudiciilor aduse SRTv.

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol


Citeşte şi: Salarii din TVR. Doina Gradea, şefa TVR, venituri mai mari decât Iohannis. Cât a câştigat Mircea Radu pentru opt ediţii ale emisiunii Down the Road?


Citeşte şi: MediaSind - Probleme în declaraţia de avere a lui Mircea Radu. A încasat realizatorul mai mulţi bani pentru cele opt ediţii Down The Road?


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Omar Omar
    Sunt oameni in TVR care muncesc de le vine rău pe 3000 de lei și tu vorbești de sute de mii ca de mărunțiș. Și, da, sunt departamente in TVR unde se muncește până se crapă, pt că personal puțin și șefi ***. Da, am spus personal puțin, pt că aia multi, pilele, nu lucrează, ***. Că rezultatele sunt de ***, pt asta trebuie să răspundă " managementul" cum ii place Doinitei sa se autotintulituleze. Când ai o grilă ineptă făcută de 8 ani de aceeași persoană în incompetenta înseamnă că e că în bancul cu ursul: îți cam place...
  • Livia Bila Livia Bila
    Si acum Mircea da comunicate interne cum ca a fost afectata imaginea TVR-ului de catre sindicat, desi sindicatul i-a batut obrazul lui direct pentru fals in declaratii, nu TVR-ului, dar Mircea Radu se ascunde in spatele functiei si institutiei. Rusinica bre pentru fals in declaratii facut cu discernamant si pentru ca ai profitat de niste copii cu handicap pentru a manca o paine. Rau ai ajuns bre.
  • busutil ion busutil ion
    adica ai vrut sa scrii 112 000 si a iesit 46 000 ? hmmm. de ce nu zici ca suma mai mica este cea pe care ai primit-o tu iar pe restul i-ai dat parandarat. si cand unii au gasit actele si au vazut ai facut si tu rectificarea. mircea, mircea..
  • livia pilă livia pilă
    Mai, Mircea, bre, tu si amica ta Gradea, ne crezi fraieri? Ai uitat sa declari niste maruntis? Te faci de risul lumii! Esti culmea penibilului. Tare mi-e teama ca sunt reale presupunerile Marinei.
  • johnny dip johnny dip
    cum adica eroare neintentionata? a vrut sa scrie 64.670 si a iesit 112.574?!?!? mricea radu ne ia si de prosti. de ce nu a rectificat inainte sa apara in presa aceasta eroare. incredibil ce personaj.

Trimite un comentariu

sus