Reacţii la Aleph News, televiziunea lui Adrian Sârbu. Orlando Nicoară (fondator News.ro şi fost director Mediafax) a vorbit, într-o postare pe Facebook despre staţia de ştiri lansată de fostul său şef.
Nicoară vorbeşte, printre altele, despre „obsesia” lui Sârbu pentru numele Aleph. El spune:
„Adrian Sarbu e „obsedat" de acest nume inca de cand era la CME. Prin 2012 m-a pus sa incerc sa cumpar aleph.com. I-am spus ca e detinut de un evreu care lucreaza la Goldman Sachs si s-a calmat.
Dupa 2010, Ronald Lauder (n.r - cel carea băgat bani în Pro TV la începuturi, dar şi cel care a venit cu banii pentru Aleph) a studiat posibilitatea lansarii unei televiziuni a evreilor, la nivel global, ceva similar cu Al Jazeera. De fapt o copie sau o replica Al Jazeera dar pentru evrei. Ar fi avut in denumire Aleph”, scrie Orlando Nicoară.
Fondatorul News.ro şi Profit.ro aduce şi o serie de critici staţiei, punctează câteva lucruri bune şi menţionează că „astfel de investiţii în media trebuie salutate şi incurajate”. Ce a spus, concret:
- E o investitie in media, dupa o "seceta" de multi ani si e de remarcat acest lucru (cred ca ultimele investitii in presa din .ro, pana la Aleph, au fost Profit.ro si News.ro). Astfel de investitii trebuie salutate, incurajate si sustinute, pe cat posibil.
- Numele. Adrian Sarbu e "obsedat" de acest nume inca de cand era la CME. Prin 2012 m-a pus sa incerc sa cumpar aleph.com. I-am spus ca e detinut de un evreu care lucreaza la Goldman Sachs si s-a calmat. Dupa 2010, Ronald Lauder a studiat posibilitatea lansarii unei televiziuni a evreilor, la nivel global, ceva similar cu Al Jazeera. De fapt o copie sau o replica Al Jazeera dar pentru evrei. Ar fi avut in denumire Aleph.
- Look & Feel. E ceva nou fata de ceea ce exista in piata. Filmarea de aproape, adresarea familiara, lipsa burtierelor, conceptul emisiunii "vedeta". In general, oamenii accepta foarte greu schimbarea, de orice fel, si e normala reactia de "respingere".
- Mie mi-a placut abordarea, m-a obosit albul dupa vreo 20 de minute (poate mai pun niste pete de culoare desi albul e culoarea preferata a lui Sarbu), nu ma deranjeaza adresarea la "per tu" si nici lipsa burtierelor.
- Fetzele sunt placute, fresh. Sunt sigur ca in timp vor corecta erorile si vor selecta ce e mai bun din prezentatori pentru a tine ritmul.
- Aleph News a avut publicitate din prima ora, desi nu e o televiziune masurata. Am vazut branduri mari, locale si internationale, prezente pe post. Chiar si daca sunt doar bonusuri, tot e ceva. Aceste branduri au "creditat" cu incredere postul, echipa si pe Adrian Sarbu.
- Editorial. E o dezamagire. Ma asteptam la mai mult fiind lansata ca "platforma" de stiri, in regim de "breaking news". Cand ai ZF si Mediafax in curte, langa tine, editorialul ar fi trebuit sa fie punctul forte al acestei platforme. Sunt jurnalisti foarte buni acolo, cu experienta, cu surse, cu stiri. Inteleg ca sunt firme diferite dar lucrurile astea se rezolva prin contracte de colaborare. Probabil nu se doreste o implicare a Mediafax Group, a produselor sale, in acest proiect nou. Ei stiu mai bine ce si cum.
Sa le fie bine si sa aiba succes.
Nu am mai vorbit cu Sârbu din 2014
Pe finalul postării sale, Orlando Nicoară explică şi care este realaţia sa cu Adrian Sârbu:
„Nu am mai vorbit cu Adrian Sarbu din 10 decembrie 2014. Nu am nici un motiv sa-l laud si am multe motive, foarte multe, sa-l detest. Insa in acesti 6 ani, ba chiar mai devreme, am invatat sa-mi controlez furia si sa duc acul indicatorului pe o pozitie neutra, indiferent ce a spus, spune sau va spune el despre mine”, spune el.
Nicoară nu este singurul care a reacţionat după lansarea Aleph News. Dan Negru, Dragoş Stanca sau Septimiu Sărăţeanu au scris opinii despre noul post TV.
De exemplu, Dan Negru a spus:
„Sârbu a fost inamicul meu principal 20 de ani şi cel mai greu mi-a fost să lupt nu cu Sarbu din Pro ci cu Sarbu din Antenă pentru că toţi voiau să-l copieze, nu să-l înfrunte. Cu o căruţă de dolari bine folosiţi, Sărbu a schimbat atunci lumea televiziunii din România.”
Reamintim că Aleph News s-a lansat pe 1 septembrie şi se regăseşte în grilele tuturor marilor cablişti. Ieri, a intrat şi pe RCS.
Citeşte şi: FOTO. S-a lansat! Cum arată postul lui Adrian Sârbu? Cine sunt clienţii de publicitatea din prima zi?
Citeşte şi: Cum arată emisiunea cu Felix Drăghici şi Costi Mocanu. Program de ştiri comentate
Citeşte şi: Aleph News, postul de ştiri al lui Sârbu, poate începe emisia. A fost autorizat de CNA. Cum arată sigla?
Citeşte şi: Andrei Tomescu părăseşte Digi24, după nouă ani. A trecut tot la un canal de ştiri
Citeşte şi: Jurnalista Ioana Ţigănilă părăseşte Digi24 după nouă ani
Citeşte şi: Adrian Sârbu face trei televiziuni noi: un post de comedie, unul de business şi unul de ştiri. A luat deja licenţele
Citeşte şi: Adrian Sârbu şi Marius Tucă, într-un nou proiect TV. Televiziunea Smart TV a primit licenţă de la CNA
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
@Alexandru Gurgu - unde naiba ai vazut tu reclama masiva? Ai fumat ceva ?