Skip to main content

În plină campanie: Antena 3, Digi24, B1 TV, Realitatea Plus şi România TV, peste 600 de spoturi cu Primăria Capitalei. Ce spune legea?

 
Foto | Hepta
Foto | Hepta

Primăria Capitalei a plătit peste 600 de spoturi care au rulat pe cinci televiziuni, în şapte zile. Totul s-a întâmplat în condiţiile în care actualul primar - Gabriela Firea - este în plină campanie electorală, scrie Libertatea.

Publicitate

O analiză făcută de reporterii cotidianului arată cum Primăria Capitalei a început să cheltuiască 1,8 milioane de lei pentru „activităţi de marketing şi promovare”, în cadrul unei campanii care se va încheia chiar în ziua alegerilor locale, pe 27 septembrie.

Antena 3, Digi24, B1 TV, Realitatea Plus şi România TV au difuzat, împreună, peste 635 de spoturi video care promovează activitatea Primăriei Bucureşti. Cele peste 600 de reclame au fost date doar în perioada 31 august - 6 septembrie.

Un spot promovează consolidarea clădirilor istorice, iar celălalt, lucrările de infrastructură pentru poduri şi pasaje, arată Libertatea.

Reclama pentru poduri şi pasaje a rulat de 70 de ori în şapte zile la Antena 3, adică o medie 10 ori pe zi. La Digi 24 a fost difuzat de 50 de ori într-o săptămână, iar la B1 TV, de 77 de ori.

Ambele reclame au avut, în săptămâna 31 august – 6 septembrie:

  • 134 de difuzări la Antena 3
  • 145 de difuzări la B1 TV
  • 108 difuzări la Digi 24
  • 132 difuzări la Realitatea Plus
  • 116 difuzări la România TV.

Deşi este plină campanie electorală, şeful Autorităţii Electorale Permanente spune că spoturile nu pot fi încadrate la publicitate politică.

„Noi nu avem competenţă pe publicitatea autorităţilor publice. Noi avem competenţă pe publicitate politică în care e reprezentat un candidat, în care e reprezentată o formaţiune politică, sunt mai multe condiţii. Nu ne putem băga. Sunt tot felul de proiecte, ele trebuie să-şi facă publicitate, intră în etapa de promovare. Dau un exemplu, nu mă pricep, că nu urmăresc şi nu aş putea să mă pronunţ decât pe ce este material de propagandă, aşa cum este definit de Legea 334”, spune Constantin Mituleţu-Buică (şeful AEP).

Legea ar interzice reclama doar dacă „se referă în mod direct la un candidat”, spune tot el.


Citeşte tot materialul, pe Libertatea


Un spot plătit de Primăria Sectorului 1 a fost interzis de CNA, dar nu pentru „campanie electorală”

Reclamele plătite de Primăria Bucureşti sau de alte primării au devenit un trend în ultimii ani. Recent, un astfel de spot a fost interzis de CNA, după cum Paginademedia.ro a relatat la final de august.

Totuşi, reclama plătită de Primăria Sectorului 1 nu a fost interzisă pentru că s-ar fi încadrat legal la „campanie electorală”, după cum spuneau oamenii din forul audiovizual, ci pentru că spitalul promovat în reclamă nu exista în realitate.

„Este o minciună şi o campanie electorală pe faţă. Toate televiziunile se fac vinovate că au difuzat aşa ceva”, spunea Dorina Rusu (membru CNA) la vremea respectivă.

Radu Herjeu punctat, de asemenea:

„Legal nu poate fi sancţionat pentru campanie electorală. Pe ecran nu apare un om, un nume, ci apare o instituţie, Primăria Sectorului 1.

Poate ar fi de competenţa Curţii de Conturi să investigheze cum a cheltuit Primăria banii publici pe promovarea proiectului legat de spital”, menţiona acesta.

Spotul respectiv fusese difuzat de peste 500 de ori într-o lună.


Citeşte şi: CNA - „E o minciună!" reclama cu Spitalul de Urgenţă. Spotul plătit de Primăria Sectorului 1 a fost interzis


De asemenea, în toamna anului trecut, Paginademedia.ro a arătat cum au rulat pe televiziunile româneşti peste 5.000 de reclame ale Primăriei Capitalei. După numărul total, cele mai multe spoturi au fost difuzate de Antena 3: peste o mie, pentru toate cele trei campanii. Urmează Realitatea TV şi România TV.


Citeşte şi: Peste 5.000 de reclame ale Primăriei Capitalei pe posturile TV. Cum s-au împărţit pe televiziuni


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bascosu bascosu
    Pai nu e primar basescu ? Ce treaba are firea ? Si ce e gresit ca primaria sa-si faca reclama ? E valoroasa !
  • Alechu Alechu
    E ceva normal in PSD sa se facă campanii și reclame pe banii statului așa cum și GUVERNUL PSD își făcea cum face și primarii PSD din sectoare exemplu Robert Negoita sau alții din sectoare... unde sunt cele mai multe reclame??? Normal la Antene acolo unde e patron PSD-ist și unde a lucrat Firea simplu banii se duc la antena și de acolo înapoi in PSD sau la apropiații PSD gen Firea!
  • Radu F Gabrea Radu F Gabrea
    Si deontologiii de la Catavencii s-au jmplut de bannere PMB.

Trimite un comentariu

sus