Steagul şi judeţul: 42 de designeri locali au gândit câte un steag pentru cele 42 de judeţe din România.
Iniţiativa - RO42, Forme locale - vine în contextul ediţiei din acest an a festivalului Romanian Design Week şi i-a aparţinut asociaţiei Local Design Circle.
S-a luat legătura cu designeri şi artişti din toată ţara pentru a participa la proiect. Au fost căutaţi, în special, oameni care chiar să locuiască în judeţele respective:
„Unde nu a fost posibilă asocierea unui judeţ cu un participant care să fie chiar din acel judeţ, au fost contactaţi cei care s-au născut, dar au plecat din judeţul natal, care s-au mutat ulterior în judeţul respectiv sau care au o conexiune cu acel judeţ, precum casa bunicilor”, spun reprezentanţii asociaţei.
Astfel, a reieşit un proiect ce adună 42 de steaguri, gândite de designeri locali, fiecare pentru un judeţ.
Tema: Participanţii au avut ca temă comună construcţia imaginilor din formele geometrice de bază: cerc, pătrat, triunghi, dar cu posibilitatea de a crea şi alte forme prin intersecţii, suprapuneri sau redimensionări. Aceştia au realizat lucrările prin reinterpretări ale steagurilor existente sau creaţii originale.
După tipărire, steagurile au fost expuse în perioada 12 – 26 septembrie pe gardul Muzeului Naţional de Artă al României de pe Calea Victoriei.
Printre oamenii implicaţi în proiect au fost designeri sau artişti cu experienţă, dar şi tineri studenţi ai universităţilor de arte din ţară.
Ce spun artiştii?
Câtiva dintre designeri din proiect au vorbit despre lucrările lor:
Adelina Butnaru, judeţul Tulcea:
„Tulcea este un judeţ cu personalitate. Produce vapoare şi cămăşi. Găseşti peşti, pelicani şi 7 picturi de Victor Brauner. În steagul judeţului apar 5 peşti cu proporţii diferite, capete mici/mari, buze subţiri/groase, aripioare rotunde/pătrate. Diversitate”, spune ea.
Bianca Dumitraşcu, judeţul Constanţa:
„Judeţul Constanţa este un loc de care nu te poţi detaşa uşor. Pentru mine ancora reprezintă o strânsă legătură cu marea, o rădăcină. Indiferent de schimbările urbanistice sau culturale prin care a trecut (şi va mai trece) judeţul, marea va fi mereu acolo, neschimbată”, menţionează artista.
Ovidiu Hrin, judeţul Caraş Severin:
„Este un judeţ cu care am o relaţie foarte specială. Elementul asupra căruia m-am concentrat în reprezentarea mea este indubitabilă energie misterioasă cu care sunt încărcate şi pe care o emană fără oboseală acele pământuri luminoase”, punctează designerul.
Comentarii