Plecare de la vârful staţiei de ştiri România TV. Valentina Pufulescu, redactor-şef adjunct al televiziunii şi EOD - Editor oft he Day, părăseşte România TV, post la care lucra din 2011.
Ea lasă poziţie editorială pentru a lansa o serie de cursuri de jurnalism, prezentare profesională şi public speaking. Cursurile se adresează instituţiilor media, corporaţiilor, şi nu numai, iar România TV ar putea fi unul dintre clienţi, după cum spune chiar şeful staţiei, Eugen Chelemen, într-un mesaj intern.
După plecarea Valentinei Pufulescu, Eugen Chelemen anunţă că poziţia de EOD va fi exercitată, prin rotaţie, de şefi de departamente şi jurnalişti din postul TV: Ioan Korpos, Cosmin Tîrlă, Marius Gîrlaşiu, Raluca Curteanu, Laura Gavriliţă, Mădălina Petre şi Atena Marin.
Contactată de Paginademedia.ro, Valentina Pufulescu a detaliat ce va face:
"Vreau să fiu propriul meu şef, să merg pe drumul meu. Nu a fost o decizie usor de luat, insa imi doresc sa pornesc un proiect personal si sa ies din zona de confort. Voi face cursuri de jurnalism, prezentare profesională şi public speaking.
Sper ca din experienta mea de 22 de ani in presa, petrecuti in televiziuni precum Realitatea TV sau România TV, sa reusesc sa aduc plus valoare in pregatirea unei noi generatii de jurnalisti, de care avem cu totii nevoie, mai ales in aceste vremuri dificile."
Pufulescu lucra din 2011 la România TV. A intrat în presă în redacţia ştirilor Pro TV, apoi a fost la Ştirile Prima TV.
Din 2004 până în 2011, Valentina a fost corespondent special la Guvernul României pentru Realitatea TV. Din 2011 a ocupat funcţiile de redactor-şef adjunct şi Editor of The Day pentru România TV.
Paginademedia.ro vă prezintă mesajele trimise colegilor atât de Valentina Pufulescu, cât şi de şeful redacţiei România TV, Eugen Chelemen:
Valentina Pufulescu: Am decis, însă, că e momentul să pun punct carierei de jurnalist şi să învăţ ceva nou
“Nu m-am gândit niciodată că va veni momentul să vă scriu "La revedere!". Mă vedeam jurnalist pe viaţă. Pentru că am iubit atât de mult această meserie căreia m-am dedicat 100% şi în care am investit tot. Nici o despărţire nu este uşoară. Dar asta este cu adevărat dureroasă.
Am avut nevoie de foarte mult timp şi foarte multă putere ca să pot lua decizia asta. Cu mulţi dintre voi mi-am petrecut aproape jumătate din viaţă.
Aţi fost punctul meu de stabilitate, în ciuda tuturor dificultăţilor prin care am trecut împreună. Am crescut, am evoluat, m-am dezvoltat ca om şi ca profesionist alături de voi. Nu aş fi reuşit singură. Din 22 de ani de jurnalism, 16 mi i-am petrecut alături de voi, echipa care a fost mereu pe primul loc la ştiri, indiferent cum s-a numit instituţia. Şi sunt convinsă că veţi fi la fel de creativi şi muncitori şi în continuare.
Ar fi incorect să fac nominalizări. Nu v-aş putea menţiona pe fiecare dintre voi într-un singur mesaj. Aşa că vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi fost şi sunteţi astăzi pentru mine. Şi pentru că m-aţi suportat atâţia ani :) Am decis, însă, că e momentul să pun punct carierei de jurnalist şi să învăţ ceva nou.
Am puterea şi curiorizitatea să contruiesc iar ceva de la zero.
Am adunat toate bucuriile, provocările, dezamăgirile profesionale şi personale, am învăţat din ele şi le-am transformat într-o idee constructivă. Bagajul de cunoştinţe şi experienţe acumulat îl întorc, prin noul meu proiect, tuturor tinerilor care nu şi-au găsit încă drumul, care vor să înveţe o meserie, să-şi dezvolte skill-urile profesionale, să avanseze în carieră.
Mă gândesc la toţi cei care sunt "eu acum 22 de ani", în prima zi de practică în presă. Momentul în care am fost învăţată să deschid un calculator. Îmi doresc ca, la rândul meu, să fiu de ajutor altora.”
Eugen Chelemen: Mai mulţi şefi din redacţie vor fi EOD prin rotaţie
Într-un mesaj către colegi, Eugen Chelemen vorbeşte de schimbări în structura de conducere editorială, în care vor fi EOD, prin rotaţie, mai mulţi membri ai redacţiei.
"Începând cu data de 1 noiembrie, Valentina Pufulescu va colabora cu noi de pe o poziţie diferită de cea pe care a ocupat-o până acum. Valentina nu va mai îndeplini atribuţiile de EOD din motive care ţin de sănătatea personală. Pentru a rezolva aceste probleme de sănătate, în perioada următoare va intra în concediu, iar apoi va colabora cu România TV din poziţia de trainer cu atribuţii directe în formarea şi dezvoltarea jurnaliştilor care ocupă diferite posturi în redacţia noastră - reporteri, prezentatori, redactori etc.
Îi mulţumesc din tot sufletul Valentinei pentru tot ce a fost şi pentru tot ce este ca om, coleg şi prieten.
Îi mulţumesc pentru creativitate, pentru efortul până la epuizare, pentru devotament şi pentru toate realizările minunate din ultimii nouă ani. Pentru mine Valentina Pufulescu, alături se Simona Gheorghe, Letiţia Bădescu şi Roxana Lupuianu, reprezintă cea mai performantă şi mai puternică echipă cu care am lucrat vreodată.
Începând de la data de 1 noiembrie, prin rotaţie, mai mulţi şefi/coordonatori/reprezentanţi ai departamentelor redacţiei noastre vor avea şi atribuţii de EOD. Aceştia sunt: Ioan Korpos, Cosmin Tîrlă, Marius Gîrlaşiu, Raluca Curteanu, Laura Gavriliţă, Mădălina Petre şi Atena Marin.
Colegii enumeraţi mai sus îşi vor păstra atribuţiile pe care le au acum şi o dată/de două ori pe lună vor face în zilele lor libere ture de EOD. Vor avea suportul meu total, dar şi al Simonei şi al Letiţiei.
Introducerea noilor colegi în lista EOD-ilor Romania TV alături de mine, de Simona, de Leti şi de Roxana Lupuianu face parte dintr-un proiect mai amplu de formare a angajaţilor pe mai multe paliere. În aceste vremuri pandemice cred că este foarte bine să avem mai multe specializări.
Le doresc mult succes noilor colegi în jobul de eod şi mă înclin în faţa Valentinei. Vali, ai în continuare tot sprijinul meu şi sper să trăim noi bucurii profesionale împreună!”
Comentarii
cam asta e kelemen. nici pufulescu nu e mai departe.