Skip to main content

Înlocuitor pentru Bebe Cotimanis. Florin Piersic Jr. va fi voce pentru promo-urile Pro TV

 
Foto: Pro TV
Foto: Pro TV

Pro TV i-a găsit înlocuitor lui Bebe Cotimanis, plecat recent. Florin Piersic Jr. se alătură postului şi va fi voce pentru promo-urile televiziunii, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

Piersic Jr., cunoscutul actor şi scriitor, va face astfel echipă cu George Vintilă şi Valentin Teodosiu.

Anunţul vine la câteva săptămâni după ce Bebe Cotimanis, vocea Pro TV mai bine de 20 de ani, a plecat la Prima TV.

Florin Piersic Jr, despre colaborarea cu Pro TV:

”Este un moment în care ne reinventăm, indiferent de meseria pe care o avem. Anul acesta a fost, şi pentru mine, o piatră de încercare, în care am descoperit că pot să fac şi alte lucruri, unele pe care nu mi le imaginasem până acum.

Propunerea venită din partea PRO TV a fost neaşteptată şi cred că este un real upgrade pentru mine. Mi-am folosit vocea, de-a lungul timpului, pe foarte puţine reclame, dar în câteva documentare la care am ajuns să ţin foarte mult şi, recent, în două audio book-uri.

Îmi doresc, sincer, să continui în această zonă de poveşti, de lucruri care ar putea aduce în sufletul oamenilor mai multă linişte. Vreau să aduc o zonă de calm, de evadare din ”jungla” în care trăim: fie că este în clipa în care ajungi acasă, fie că este în trafic când poţi asculta şi poţi evita să te mai enervezi la primul claxon. Pentru mine, această colaborare este o provocare şi abia aştept să văd cum o să mă descurc în noua situaţie.”

Vasile Alboiu, directorul de creaţie al Pro TV:

”Am căutat şi căutăm voci speciale care să se potrivească foarte bine cu imaginea PRO TV, cu felul în care PRO TV se prezintă ca brand. Alături de grafică, vocile care apar în promo-urile noastre fac parte din identitatea postului şi sunt asociate natural cu PRO TV.

Felul în care Florin Piersic Jr. vorbeşte, timbrul vocii şi nu în ultimul rând personalitatea lui, se potrivesc foarte bine cu brand-ul nostru şi această colaborare va fi cu siguranţă remarcată de telespectatori. Emoţia pe care o poate transmite Florin Piersic Jr. va aduce un plus în cumunicarea show-urilor noastre şi le va apropia mai tare de public.”

CITEŞTE ŞI: Vocea legendară a Pro TV devine vocea Prima TV. Bebe Cotimanis a schimbat postul

CITEŞTE ŞI: Interviu de COLECŢIE. Povestea lui Bebe Cotimanis, de la vocea lui Iisus, la emblema Pro TV şi acum la Prima TV. Toate răspunsurile

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alex Alex
    Vorbeste Vasi *** pe munca oamenilor vechi si dedicati de la creatie care nu au fost niciodata scosi in fata! Felicitari, in tandem cu Lucia Antal ai ingropat cu succes un brand in tabloid si corporatizare!
  • Sabina Sabina
    Da,Marian am vazut si eu ieri si da va fi sezonul 4 dar inca nu se stie cand vor incepe filmarile .Adrian Nartea va fi din nou tatic ,va avea o fetita si de asemenea si Olimpia Melinte este insarcinata .
  • Marian Marian
    Sabina ,Vlad a fost la Maruta si a spus ca asteapta directivele pentru a incepe sezonul 4 ,
  • Sabina Sabina
    Sezonul 3 din Vlad se va termina pe 9 noiembrie !
  • akbar akbar
    Bogdy1947, Piersic jr a avut un rol important în „Comrade detective”, serial difuzat de Amazon Prime în 2017.
  • robi robi
    O voce foarte buna are și George Burcea @ferma
  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    @andi
    Uneori rezervele sunt mai talentate decât titularii.
    Domnul Alboiu are experiență în publicitate, a lucrat în mai multe agenții, și cred că va servi ca un co-copywriter la promo-uri, alături de George Vintilă (care va fi în continuare și una din voci) și Florin Piersic al II-lea.

    Florin Piersic al II-lea este și scriitor, nu doar actor, a scris mult timp în reviste, inclusiv pastilele din revistele de timp liber, are câteva cărți apărute la Humanitas (Opere cumplite, Romantic porno) și a și tradus câteva cărți ale unor autori contemporani.

    După cum se vede și mai sus în articol, nu este la prima colaborare în care lucrează ca voice-over.

    Cred că Florin Piersic al II-lea este o alegere frumoasă, dar cred că și Dragoș Bucur ar fi putut fi o bună alegere.
  • andi andi
    Domnul Vasile Alboiu, este un profesionist desavarsit! Cred ca ProTV srl este ultimul lui loc de munca! Corabia "ProTV" este distrusă , nu mai minţiţi vorbind frumos în public: "...cu felul în care PRO TV se prezintă ca brand". Alo, d-nul Vasi, da bine la CV?
  • Sabina Sabina
    Allex ,stii cumva cum se numeste voice -overul de pe Pro Cinema?
  • Bogdy1947 Bogdy1947
    "Fiul lui Florin Piersic", asta esti si va ramane. Este promovat peste tot si angajat pentru ca este "fiul lui Florin Piersic", pentru ca pe calitatile sale nu a ajuns nicaieri, tot timpul impins de la spate. Niciun rol al sau nu a fost celebru, nicaieri nu se poate spune "Da, a ajuns acolo pentru ca este el". Iar acum a ajuns doar "vocea de la promo", nici macar un rol intr-un serial nu a ajuns sa fie...
  • Allex Allex
    PRO TV mai avea o voce pe care o folosea la producțiile live de amploare, cea a lui Florin Goldic. De vreo 2-3 ani însă au renunțat la voice over pe producțiile live. Cred ca vocea lui Florin s-ar fi potrivit foarte bine și pe promo-uri.
  • Lucian Lucian
    Sabina, sa se speram ca se va concretiza cu trecerea cat mai curand (data vehiculata fiind 1 decembrie anul acesta) in format 4K a postului, asa cum a spus cineva aici, zilele trecute.
  • Claudiu Claudiu
    Credeam ca Vintilă este înlocuitorul lui Cotimanis. Inainte erau doua, acum for fi trei voci...
  • Eu Eu
    Pro are o voce super tare, Mihai Livadaru.
  • Sabina Sabina
    Foarte tare,incep schimbarile in Pro TV .

Trimite un comentariu

sus