Skip to main content

INTERVIU. Un nou site de satiră. "Pentru zoomeri si mileniali progresişti din urbanul mare". Cu ce diferă de Caţavencii sau Times New Roman?

 
INTERVIU. Un nou site de satiră. "Pentru zoomeri si mileniali progresişti din urbanul mare". Cu ce diferă de Caţavencii sau Times New Roman?

Interviu. De la o pagină de meme la un adevărat site/ziar. Online deocamdată. Din luna august a apărut un nou site online de satiră în România. Se numeşte „Trepanatsii”, iar creatorii săi vor să îşi propună să aducă un altfel de umor, diferit faţă de ce se citeşte în acest moment.

Publicitate

Paginademedia.ro a stat de vorbă cu Felix Tzele, unul dintre fondatori. De unde a pornit totul?

Ideea a venit pentru publicul nostru care are nevoie să-şi dea zilnic găuri în creier cu texte altfel”, spune Tzele.

Şi continuă: „Trebuie să spunem că publicaţiile de satiră old-school au cam rămas acolo, în anii 90. Abundă în glumiţe sexiste, libidoşenie şi pamflet rasist. Plus multă oboseală de dreapta conservatoare a la Caragiale când vine vorba de analize politice (aşa-i românul, aşa-i politica la români, toate partidele sunt la fel.”

Despre conţinutul ziarului: „Avem şi rubrici permanente de cultură: recenzii debile la filme (semnate de Kino Killer), recenzii la jocuri (Videogames killer) şi o rubrică de bârfulitse spumoase din ghetoul literar (Insititutul de Trepanaţie Literară Florent Montclaire) care mereu provoacă comentarii pe social media”, susţine Tzele.

Proiectul se desfăşoară exclusiv în online, are un public al său, iar pe viitor se vrea să apară şi pe piaţă. „Hârtia de rebus e singura care ar tolera trepanaţiile noastre şi ni se pare că e singura care nu trădează idealurile presei”, mai spune Tzele.

Cine sunt fondatorii? De ce un ziar de satiră? Cine sunt finanţatorii? Pe larg, în cele ce urmează.

Paginademedia.ro: Cum se va numeşte noul ziar de satiră şi ce va conţine?

Felix Tzele: „Ziarul se numeşte Trepanatsii(de la a trepana) şi momentan apare doar online. Discutăm neironic cu o editură de rebusuri şi integrame să o aducem în print.

Hârtia de rebus e singura care ar tolera trepanaţiile noastre şi ni se pare că e singura care nu trădează idealurile presei. E şi mai ieftină.”

Paginademedia.ro: De ce aţi ales să realizaţi un ziar de satiră?

Felix Tzele: Nu neapărat din cauza asta, dar trebuie să spunem că publicaţiile de satiră old-school au cam rămas acolo, în anii 90. Abundă în glumiţe sexiste, libidoşenie şi pamflet rasist. Plus multă oboseală de dreapta conservatoare a la Caragiale când vine vorba de analize politice (aşa-i românul, aşa-i politica la români, toate partidele sunt la fel, ştii, toate clişeele şi locurile comune care s-au reciclat în presă).

Multe proiecte ambiţioase au apărut în ultimii ani pe nişa asta, mai ales de la scindarea aia din 2012 între Kamikaze şi Caţavencii când toată lumea credea că are un loc la masa de firimituri, cam toate au dat fail din motive evidente: iniţiative curajoase care nu se adresau unui public concret. Deci umor şi satiră făcută în gol, faliment sigur. Înainte de Trepanatsii noi am făcut grupul Dezarticulat.

Am pornit ca pagină de meme şi farse. Cea mai grea “lovitură” a fost acum câţiva ani când am publicat recenzia unui roman inexistent scris de un autor inexistent în România Literară. În 8 ani de existenţă am reuşit să ne formăm un fanbase consistent de cititori şi cititoare, un stil şi un limbaj propriu care e un melanj între postironie, agitprop, memetică şi umor pop.

Avem în jur de 17.000 abonaţi pe facebook, venim tare şi pe Instagram la un public ceva mai diferit. Aşadar, ideea de a edita un ziar pe nume Trepanatsii a venit cumva natural, pentru publicul nostru care are nevoie să-şi dea zilnic găuri în creier cu texte altfel.

Avem un segment tânăr, format în principal din zoomeri si mileniali progresişti din urbanul mare deconectaţi cumva de satira Caţavencii (no offence, am apărut la voi dar cam asta e situaţia, tinerii nu vă citesc) şi care s-au plictisit şi de Times New Roman.

Dar nu ne limităm aici, avem deschidere spre mase şi încercăm să dăm jos zidul bulei prin articole în care reinterpretăm în cheie progresistă învăţăturile lui Arsenie Boca sau ale Părintelui Papacioc.

Paginademedia.ro: Cine sunt finanţatorii?

Felix Tzele:Grupul Dezarticulat şi donatorii noştri de pe patreon. Nu ne batem cu o cărămidă în piept cu independenţa, dar avem discuţii cu diverşi investitori din presa mainstream.

Dacă ne intersectăm ideologic şi găsim pe cineva interesat să ne menţină în aceeaşi linie stilistică, noi acceptăm finanţatori.”

Paginademedia.ro: În ce format apare? De câte ori pe săptămână?

Felix Tzele: „Formatul este cotidian şi în principiu ne axăm pe pamflet pe câteva layere de metaironie, ştiri (suntem abonaţi la sute de ziare on-line din presa locală, acolo e seva pe fapt divers umoristic), boţi care rescriu în stil absurd articole din alte reviste şi editoriale “blestemate” pe teme politice şi sociale dintr-o perspectivă asumată de stânga(articole semnate de editorialişti ceva mai vizibili precum Costi Rogozanu, dar şi new entries precum Vasile Mihalache).

Uneori mai publicăm şi interviuri din burghiu.

Avem şi rubrici permanente de cultură: recenzii debile la filme (semnate de Kino Killer), recenzii la jocuri (Videogames killer) şi o rubrică de bârfulitse spumoase din ghetoul literar (Insititutul de Trepanaţie Literară Florent Montclaire) care mereu provoacă comentarii pe social media (orgoliile sunt mari în lumea literară). Postăm articole de două sau trei ori pe zi, şi deja avem câteva mini-virale în diverse bule. Momentan traficul nostru e undeva la 50k unici pe lună şi sperăm să-l ducem în următoarea jumătate de an la 150k.”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    O tentativă asemănătoare a fost „audvoci punct ro”. Din păcate s-a dus.

    Ca în orice nișă, nu există loc pentru toată lumea...
  • david david
    Ii critica pe altii ca au ramas in anii '90 si ei vor sa iasa pe print :)) Lumea s-a saturat de TNR? Aia fac glume mai bune decat voi si cand dorm. Eronata strategia de a te lansa criticand pe altii superior cand e vai de capul tau.
  • Alexandru Evanghelidis Alexandru Evanghelidis
    Sexomarsiști cum sunt numiti de unii, acesti "incomozi" care vor sa fie bagati in seama cu orice pret sunt doar un grup de neocomunisti care nu au avut loc la masa politica de la Macaz, unde se punea la cale rasturnarea capitalismului.
    Se dau aparatori ai drepturilor tuturor celor oprimati, dar in esenta sunt niste profitori care vor sa prinda trenul ciudatilor.
  • Uniunea Trepanatsi România Uniunea Trepanatsi România
    „Ideea a venit pentru publicul nostru care are nevoie să-și dea zilnic găuri în creier cu texte altfel”, spune Tzele.

    Progresiştii nu au nevoie să-şi dea zilnic găuri în creier. Le au deja din născare, ca echipament standard.

    Dar, dacă se simte nevoia adoptării practicii în cauză, recomand a se folosi un rotopercutor.
  • Didi Didi
    Mda, am intrat de curiozitate si am citit 3 articole. Daca ala e umor, site ul basilica e de fashion design. Apucati va de altceva la care macar sa va pricepeti.
  • Vax albina Vax albina
    Site aveți, umor nu.

    Și Cațavencii de când sunt de dreapta? ;) Săracul PAH și celălalt ***
  • Laszlo Laszlo
    Oh no .
    Anyway

Trimite un comentariu

sus