TVR pierde o bătălie în instanţă cu sindicatul MediaSind. Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea SRTV prin care se contesta legitimitatea organizaţiei, anunţă sindicaliştii.
Postul public susţine că MediaSind „nu ar fi un sindicat reprezentativ”, că ar „propaga informaţii false” şi că nu ar avea dreptul să-şi reprezinte membrii din instituţie.
„Tribunalul Bucureşti a decis că Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind are dreptul legal să-şi reprezinte membrii din Televiziunea Română”, menţionează sursa citată.
MediaSind acuză conducerea TVR că ar fi angajat o casă de avocatură - Zamfirescu, Racoti, Vasile & Partners - şi ar fi plătit-o cu peste 50.000 de euro pentru procesele instituţiei.
Pe de altă parte, cei de la TVR susţin că suma vehiculată în comunicatul MediaSind „nu este adevărată, cifra reală fiind departe de ceea ce au enunţat autorii textului. Este o nouă dovadă că, prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, MediaSind devine un periculos colportor de minciuni şi sursă de fakenews”, menţionează un comunicat al Serviciului de Comunicare, Realaţii Publice şi Protocol.
De notat că decizia nu este difinitivă.
Tot cei de la TVR mai spun:
- Decizia Tribunalului Bucureşti NU este definitivă. Televiziunea Română va continua acţiunea în instanţă până la pronunţarea unei soluţii definitive în această speţă.
- TVR respinge cu fermitate acuzaţiile pe care Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind le generează în permanenţă şi care sunt, ca de fiecare dată, mesaje care conţin ameninţări, minciuni, atacuri la persoană, instigare, care aduc grave prejudicii Televiziunii Române.
- Acţiunile acestui sindicat nereprezentativ, MediaSind, pot fi calificate drept grave şi periculoase iar Televiziunea Publică are dreptul, dar şi obligaţia, să ceară în instanţă încetarea acestor abuzuri şi corectarea nedreptăţilor şi a prejudiciilor aduse SRTv.
În comunicatul remis astăzi, sindicaliştii vorbesc şi de posibile proteste contra conducerii TVR:
„MediaSind va lua în calcul organzarea unor manifestări publice în faţa studioului TVR Cluj (pentru a sprijini angajaţii din această instituţie împotriva presiunilor şefei TVR), în faţa sediului PSD (pentru a solicita retragerea sprijinului politic acordat de acest partid Doinei Gradea), precum şi în faţa Diecţiei Naţionale Anticorupţie (pentru a depune sesizările penale împotriva Comisiei Gradea-Tompea)”, punctează documentul.
Reamintim că războiul dintre MediaSind şi TVR se dă pe mai multe planuri, inclusiv în instanţă. TVR a anunţat că dă în judecată organizaţia încă din luna iunie, după cum Paginademedia.ro a scris, aici. Este vorba chiar de speţa în care instanţa s-a pronunţat astăzi.
Un alt exemplu: TVR a fost obligată de instanţă să publice lista colaboratorilor din ultimii ani, AICI.
TVR, război cu MediaSind. A angajat o casă de avocatură prin care se luptă cu un sindicat. Primul pas: Un proces
MediaSind: TVR, obligată de instanţă să publice colaboratorii din ultimii ani. Suma cheltuită cu ei: Trei milioane de euro
Nou proces TVR-MediaSind. Acum, sindicatul e cel care dă în judecată: TVR trebuie să explice cum a cheltuit trei milioane de euro
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii