Audienţe. În lipsa unui episod din Survivor, Kanal D nu performează la fel de bine cu serialele turceşti. Pro TV a fost liderul serii de luni cu două filme, în timp ce Antena 1 s-a clasat pe trei cu producţia „Poftiţi la circ”, cu Nea Mărin (Marin Barbu) şi Liviu Vârciu.
Detalii, în continuare:
O zi fără Survivor, o zi pe locul doi sau chiar trei. Aşa s-a prezentat situaţia la Kanal D, care a atras puţin peste 1,3 milioane de telespectatori cu episodul de aseară din serialul turcesc „Prizoniera Destinului”.
Pro TV, pe intervalul Nea Mărin, a difuzat filmul „24 de ore de viaţă” (2017), cu Paul Anderson şi începutul din „Închisoarea iadului” (2003), cu Jean-Claude Van Damme în rol principal. A avut peste 1,4 milioane de privitori la nivel naţional.
În schimb, Nea Mărin şi circul au stagnat pe locul trei pe naţional şi urban. Pe comercial, însă, emisiunea a fost pe doi. Peste 1,1 milioane de privitori s-au uitat la episodul de aseară din „Poftiţi la circ”.
Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul emisiunii Poftiţi la circ (20:25-23:10):
Naţional. Pe acest interval Pro TV a fost liderul serii cu cele două producţii pe care le-a propus. Aproximativ 1.479.000 de privitori au ales programele postului din Pache Protopopescu.
Kanal D, cu serialul turcesc şi începutul emisiunii „Trăiri alături de Andreea Mantea”, s-a clasat pe locul secund - 1.349.000 de telespectatori. Podiumul l-au încheiat Nea Mărin şi Antena 1 - 1.151.000 de urmăritori.
Urban. La oraşe lupta a fost ceva mai echilibrată între primele trei posturi. Pe primul loc a încheiat tot Pro TV - 695.000 de telespectatori.
Cifrele de pe urban au menţinut postul Kanal D tot pe locul secund, cu 590.000 de urmăritori. În schimb, Nea Mărin nu este prea urmărit nici la oraşe, astfel că s-a mulţumit tot cu poziţia a treia - 523.000 de privitori.
Comercial. Tinerii au ales să urmărească cele două filme de pe Pro TV. Postul din Pache Protopopescu a înregistrat o audienţă de 351.000 de urmăritori, în medie.
Ceva mai bine a stat Nea Mărin şi emisiunea sa. Antena 1 a încheiat pe doi seara, cu 287.000 de privitori. Podiumul l-a completat Kanal D - 155.000 de telespectatori.
Audienta posturilor TV luni, 18 ianuarie, pe intervalul emisiunii Poftiţi la circ (20:25-23:10), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.479.000 | 8.4 | 18.2 |
2 | Kanal D | 1.349.000 | 7.6 | 16.6 |
3 | Antena 1 | 1.151.000 | 6.5 | 14.2 |
4 | Romania TV | 559.000 | 3.2 | 6.9 |
5 | Antena 3 | 471.000 | 2.7 | 5.8 |
6 | DigiSport 1 | 206.000 | 1.2 | 2.5 |
7 | Happy Channel | 194.000 | 1.1 | 2.4 |
8 | Prima TV | 174.000 | 1.0 | 2.1 |
9 | TVR 1 | 167.000 | 0.9 | 2.1 |
10 | Pro 2 | 126.000 | 0.7 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV luni, 18 ianuarie, pe intervalul emisiunii Poftiţi la circ (20:25-23:10), la nivel URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 695.000 | 7.3 | 16.6 |
2 | Kanal D | 590.000 | 6.2 | 14.1 |
3 | Antena 1 | 523.000 | 5.5 | 12.5 |
4 | Romania TV | 305.000 | 3.2 | 7.3 |
5 | Antena 3 | 303.000 | 3.2 | 7.2 |
6 | DigiSport 1 | 125.000 | 1.3 | 3.0 |
7 | Happy Channel | 123.000 | 1.3 | 3.0 |
8 | Prima TV | 109.000 | 1.1 | 2.6 |
9 | TVR 1 | 81.000 | 0.9 | 1.9 |
10 | Digi 24 | 80.000 | 0.8 | 1.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV luni, 18 ianuarie, pe intervalul emisiunii Poftiţi la circ (20:25-23:10), la nivel COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 351.000 | 8.3 | 23.7 |
2 | Antena 1 | 287.000 | 6.8 | 19.4 |
3 | Kanal D | 155.000 | 3.7 | 10.5 |
4 | Romania TV | 53.000 | 1.3 | 3.6 |
5 | Antena 3 | 44.000 | 1.0 | 3.0 |
6 | Prima TV | 39.000 | 0.9 | 2.7 |
7 | Digi 24 | 37.000 | 0.9 | 2.5 |
8 | DigiSport 1 | 34.000 | 0.8 | 2.3 |
9 | Bollywood TV | 24.000 | 0.6 | 1.6 |
10 | Antena Stars | 24.000 | 0.6 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Te referi la Adelinara ta nu ? Sigur muta Antenuta serialul la ora 23:00 de frica...