Telekom nu va mai fi sponsorul principal al Echipelor Naţionale de Fotbal, după cinci ani de zile. Federaţia Română Fotbal anunţă că noul sponsor principal va fi retailerul geman Penny.
Înţelegerea dintre Telekom şi FRF a început în iunie 2015.
Penny va fi sponsor principal al Naţionalei de Seniori (antrenată de Mirel Rădoi), dar şi a al Naţionalei de Tineret, cu Adi Mutu antrenor. Astfel, atât Nationala Mare, cât şi cea U-21 vor avea acelaşi sponsor principal.
Federaţia Română de Fotbal şi lanţul de supermarketuri au semnat o înţelegere valabilă până la finalul lui 2024.
Vor fi vândute în continuare, în magazinele Penny, echipamentele oficiale ale echipelor naţionale de Fotbal şi accesorii pentru suporteri.
Retailerul german se număra, deja, printre sponsorii Federaţiei Române de Fotbal.
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, despre înţelegerea cu Penny:
„Este o zi foarte importantă pentru fotbalul românesc, în mod cert. Pentru că, într-un context de mari provocări pe care îl resimţim fiecare, în toate domeniile de activitate, am reuşit să confirmăm încrederea acordată de un brand de sucess în industria de retail.
Mai mult decât atât, acest parteneriat ne permite să continuăm la un alt nivel, să finanţăm şi să implementăm proiectele noi pentru anii următori şi să le consolidăm pe cele deja începute. Prin acest parteneriat scriem istorie în zona de strategie comercială a fotbalului românesc, contribuind la o fundaţie sustenabilă.
Totodată, să nu uităm că România U21 abia exista pe radarul suporterilor acum un deceniu, dar am reuşit împreună ca prin rezultatele sportive şi strategia de promovare să o transformăm într-un brand de mare interes pentru partenerii comerciali. Şi, nu în ultimul rând, am încredere că noul parteneriat cu PENNY, având în vedere dezvoltarea de produse sub egida echipei naţionale, va reprezenta un model pentru industria sportului din România”, spune acesta.
Citeşte şi: Penny, sponsorul Naţionalei pentru încă patru ani. Parteneriatul se extinde în premieră şi la echipele de juniori şi tineret
Citeşte şi: Telekom, sponsor principal al Echipei de Fotbal a României
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii