Skip to main content

Ziar landscape. Jurnalul, schimbare radicală în print. Ziarul se va deschide ca un laptop

 
Ziar landscape. Jurnalul, schimbare radicală în print. Ziarul se va deschide ca un laptop

Cotidianul „Jurnalul” va avea o schimbare radicală începând de luni, 25 ianuarie. Varianta de print devine una cu investigaţii, în loc de ştiri clasice, dar schimbarea majoră vine din format.

Publicitate

Jurnalul va fi editat în format landscape, astfel că se va deschide ca un laptop iar „articolele vor fi mai uşor de citit, imaginile mai spectaculoase şi titlurile mai atractive”.

Paul Bardaşu, manager proiecte speciale, pentru Paginademedia:

„Ne-am gândit să fim în pas cu moda, toată presa a trecut în online şi de aceea am vrut ca ziarul să semene cu un laptop. Ne-am dat seama că arată mult mai bine aşa.

Să sperăm că se va vinde mult mai bine în acest format, pentru că am făcut un pic de reclamă. Nu o să conteze doar imaginea, fiindcă i-am schimbat şi conţinutul.

Vor fi 10 de investigaţii într-o săptămână, iar ziarul va avea între 20 şi 28 de pagini. Varianta online o să aibă anchetele din ziarul de print, dar şi ştirile de zi cu zi.

Reprezentanţii ziarului anunţă, la nivel de conţinut, că vor fi în fiecare săptămână „peste 100 de pagini de anchete spectaculoase şi reportaje surprinzătoare”.

Prima ediţie în nou variantă de print va fi disponibilă la chioşcurile de ziare începând de săptămâna viitoare.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Tulai Tulai
    Cu cine și ce anchete? Mizerii in sprijinul PSD, gen ce inginer fin al nasului a fost schimbat la apele romane? Sau netoata de la oftalmologie demasca vaccinul?
  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    De fapt nu este cu mult diferit din punct de vedere al tiparului, dar paginile sunt rotite cu 90 de grade în sens trigonometric și, așa cum spune și titlul, sunt pe mod „vedere”/„landscape” și nu „în picioare”.

    Cred că cei care îndosariază ziarele, în special bibliotecarii, nu vor fi foarte încântați de ideea asta, dar pentru un consumator de ziar obișnuit ideea asta este interesantă și va marca un mic reviriment pentru Jurnalul Național, dar de scurtă durată (câteva luni de zile).
  • Stefan Stefan
    Asta este cel mai stupid lucru pe care l-am vazut in viata mea.
    Daca ziarul se deschide ca un laptop, va sta deschis tot ca un laptop? Cu balamale care il tin sa nu se inchida?

Trimite un comentariu

sus