Revista BBC TopGear a revenit în România. Primul număr este disponibil la distribuitorii de presă de ieri, 23 februarie.
Redactorul-şef al revistei este Dan Scarlat, cel care a coordonat revista Auto Motor şi Sport.
Din echipa BBC TopGear mai fac parte nume ca Manuela Bulat (secretar general de redacţie), Alexandru Mihai (art director), Alin-Alexandru Ionescu, Andrei Mitraşcă, Andrei Ştirbu (redactori), Adrian Mitrea, Bogdan Coconoiu, Mircea Meşter (colaboratori), Radu Chindriş, Ramona Copil (fotografi), Susana Pletea (director editorial), Florentina Păuna-Laudă (group advertising director) şi Ioana Vulpescu (advertising sales manager).
Revista auto vine într-un format nou, va apărea lunar şi costă 15 lei. Conţine 124 de pagini, cu informaţii despre maşini. De asemenea vor exista recomandări despre jocuri, filme sau evenimente cu tematică automobilistică şi vor afla cum arată relaţiile unor vedete cu automobilele lor.
Reamintim că BBC TopGear a fost relansată de firma City Publishing, cea care a preluat operaţiunile grupului Burda (editare şi distribuţie), după cum Paginademedia.ro a scris aici.
La începutul acestei luni, oficialii City Publishing anunţau că noi tiluri au apărut în portofoliu şi altele mai vechi au fost relansate: BBC Good Food, BBC TopGear, Femeia, Mami, Beau Monde sau Casa Lux, printre acestea.
BBC Good Food şi BBC TopGear au mai fost în trecut pe piaţa românească, fiind editate de grupul Intact.
Citeşte şi: Operaţiunile Burda, preluate de o nouă firmă. Au lansat deja mai multe reviste BBC - Good Food, Top Gear
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu