Skip to main content

Care este publicul platformelor Şcoala9, Scena 9 şi MindCraft Stories? Mulţi tineri. Femeile, cei mai loiali cititori

 
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Platformele Şcoala9.ro, Scena9.ro şi MindCraftStories au anunţat cifrele legate de nivelul de studii al publicului. Toate cele trei platforme de jurnalism sunt susţinute de BRD. Ce fel de studii au? Câţi dintre ei sunt tineri? Cifrele, în continuare:

Publicitate

Potrivit unui comunicat remis către Paginademedia.ro, Scena9.ro - platforma de cultură are 74% din public cu studii superioare. Şcoala9.ro, platforma de educaţie (făcută de BRD în colaborare cu Libertatea), are 68% public educat, iar MindCraftStories, platforma specializată în ştiinţă şi tehnologie, 78% public educat.

Studiul a fost realizat pe baza unei cercetări IZI Data, care a avut loc în ultimele luni din 2020, la iniţiativa băncii BRD. Cercetarea s-a realizat pe un eşantion pentru publicul online, în baza a 2130 de chestionare.

De asemenea, conformul studiului, cele trei publicaţii au mulţi cititori ai Generaţiei Z (aşa numiţii Zoomeri), patru din zece cititori având vârste sub 25 de ani.

Articolele Mindcraft Stories au o audienţă mai matură, 36% dintre cititori având vârste de peste 35 de ani.

Cititorii Scena9 sunt cei mai deschişi în a împărtăşi informaţiile, jumătate dintre ei dorind să le distribuie pe Facebook, Instagram, Twitter.

Pe Şcoala9 intră foarte mult părinţii, mulţi dintre ai având vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani. Cititorii de peste 44 de ani sunt interesaţi mai degrabă de subiectele de ştiinţă şi tehnologie abordate de Mindcraft Stories sau de temele culturale şi sociale abordate de Scena9.

Pentru toate cele trei platforme, publicul loial şi implicat este preponderent feminin, în proporţie de aproape 80%. 4 din 10 cititori au venituri lunare de peste 3.000 de lei.

Şcoala9, proiect lansat în 2018

Proiectul Şcoala9 a fost lansat în anul 2018. Primul redactor-şef al proiectului a fost Georgiana Ilie, care este şi acum în echipa DoR. Ulterior, ştafeta a fost preluată de Maria Bercea.

A pornit ca o „platformă de învăţământ alternativ”, după cum anunţau atunci reprezentanţii proiectului.

CITEŞTE ŞI: Schimbare de partener: proiectul BRD Şcoala9 se face cu Libertatea

CITEŞTE ŞI: Decât o revistă şi BRD au lansat o platformă de învăţământ alternativ

CITEŞTE ŞI: Final de drum. Decât o Revistă iese din Şcoala9, proiectul BRD. Ce se întâmplă în continuare? Merge BRD mai departe fără DoR?

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    si romania 9 a lui cristache nu ? cea mai academica emisiune din istoria tv-urior Numai aici te ridici la superlativ in arta dezinformarii si a linguselii sub indrumarea maestrilor in minciuni Cristoiu si Dinescu

Trimite un comentariu

sus