Skip to main content

INTERVIU. De ce s-a dus consilier la ministrul Năsui jurnalistul Ionuţ Tudorică: „Năsui e un om cu gândire liberală, compatibilă cu a mea”

 
Foto: Facebook / Ionuţ Tudorică
Foto: Facebook / Ionuţ Tudorică

INTERVIU. Plecare din presă în Guvern. De ce? Ionuţ Tudorică, jurnalist cu 20 de ani de experienţă pe domeniul economic, explică pentru Paginademedia.ro de ce a lăsat presa pentru a merge purtător de cuvânt la Claudiu Năsui, ministrul Economiei.

Publicitate

Tudorică, fost redactor-şef adjunct la economica.net, a fost contactat de Paginademedia.ro pentru a oferi mai multe detalii despre noua sa funcţie, dar şi cum a ajuns Năsui să-l desemneze purtător de cuvânt.

„L-am intrebat ca jurnalist mai multe chestii si le-am scris. A observat că sunt onest si mi-a zis ca e impresionat. Am avut de atunci o relatie profesionala buna cu el”, spune Tudorică pentru Paginademedia.ro.

Ce va face în calitate de purtător de cuvânt? „Comunicate, raspunsuri la solicitari, anunturi de conferinte”, continuă el.

De ce a renunţat la presă?

„Mi s-a parut ca m-as putea incadra. Nasui fiind un om cu gandire liberala, compatibila cu a mea.”

În continuare un mini interviu cu Ionuţ Tudorică, noul purtător de cuvânt al lui Claudiu Năsui, ministrul Economiei:

Paginademedia.ro: Cum a ajuns ministrul Claudiu Năsui să te aleagă pe tine?

Ionuţ Tudorică: „Ne-am intalnit prima data in 2017, cand era deputat si facea parte din comisia de buget. L-am intrebat ca jurnalist mai multe chestii si le-am scris. A observat ca sunt onest si mi-a zis ca e impresionat.

Am avut de atunci o relatie profesionala buna cu el. Acum doua saptamani m-a sunat sa vin purtator de cuvant la Ministerul Economiei. Avand in vedere experienta in presa economica si relatia buna dezvoltata in timp.”

Paginademedia.ro: Ce vei face în postura de purtător de cuvânt al lui Năsui?

Ionuţ Tudorică: „In calitate de purtator de cuvant ma voi ocupa de relatia Ministerului cu presa. Comunicate, raspunsuri la solicitari, anunturi de conferinte etc.”

Paginademedia.ro: De ce ai ales să părăseşti presa după 20 de ani de activitate?

Ionuţ Tudorică: „N-a fost o decizie usoara. Dar dupa aproape 20 de ani de facut acelasi lucru, unii oameni, cazul meu, simt nevoia unei schimbari. In decursul timpului am mai avut propuneri de genul asta, dar in niste guvernari cu care nu mi-as fi dorit sa lucrez neaparat.

De data asta mi s-a parut ca m-as putea incadra. Nasui fiind un om cu gandire liberala, compatibila cu a mea. De asemenea, profilul Ministerului mi s-a potrivit.”

Cine este Ionuţ Tudorică, noul purtător de cuvânt al ministrului Năsui

Într-o postare pe contul de Facebook, Ionuţ Tudorică îşi trece în revistă cariera în presă. Şi-a început activitatea în 2002, la Curierul Naţional. După patru ani s-a dus la Cotidianul, în 2006, după care a ajuns la Money.ro, un proiect care aparţinea de televiziunea Money Channel.

În ultimii ani Tudorică a fost redactor-şef adjunct la site-ul economica.net. De punctat: economica.net e un site care aparţine de România TV şi a fost lansat în 2012. Tudorică spune, însă, că nu a lucrat niciodată pentru România TV, deşi pe legitimaţie apare că ar fi lucrat acolo.

„Povestea e aşa. Când ne-au făcut legitimaţiile de presă ni s-au făcut pe formatul folosit la RTV. Nu s-au mai obosit să ne facă nouă, personalizate, pentru site. Am şi protestat atunci. Iar unul dintre colegi a zis că nici n-o s-o poarte cu el pentru că el nu lucrează la RTV. Instrumentul ne era de folos, pentru că doar pe baza lui puteam intra la conferinţe”, a spus Tudorică pentru Paginademedia.ro.

Postarea de pe Facebook a lui Ionuţ Tudorică

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marian Marian
    E un om mizerabil..de ultima speta! Cum sa angajezi un om din mafia media, care a denigrat miscarea #rezist...in pozitia de comunicator? O asemenea ofensa ptr cei ce au ingerat gaze in piata, care au dardait de frig...n-am intalnit. Nu ma asteptam sa vad asa ceva la USR! O numire MIZERABILA!
  • Mos Dan Mos Dan
    Astia sunt poliamorosi? Ce sa zic. .. sanatate!
  • Mazeta Mazeta
    Pesedistul Tudorica la Ministerul Economiei? Ohhhh, God...

Trimite un comentariu

sus