AUDIENŢE. Lupta pentru audienţe a fost strânsă miercuri seară, iar „leii” n-au fost chiar la înălţime. Imperiul Leilor a început cu cifre modeste sezonul doi. Emisiunea Pro TV a fost lider pe segmentul comercial, dar a pierdut oraşele (locul doi) şi ţara (locul trei).
La nivel naţional, Pro TV a fost depăşit atât de Antena 1, cu Nea Marin, cât şi de Kanal D, cu serial turcesc.
Românii s-au împărţit aseară între Imperiul Leilor, Nea Marin (Antena 1), serialul turcesc Hercai (Kanal D) şi derby-ul Dinamo-FCSB.
Cu Imperiul Leilor, Pro TV a fost pe locul trei la nivel naţional şi pe doi în mediul urban. Pe intervalul Nea Marin (20:25-23:05), în schimb, a fost şi la oraşe pe trei (sub Antena 1 şi Kanal D). Totuşi, Pro TV a lider pe segmentul tânăr pe ambele intervale.
Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (intervalul 20.30-22.30):
Naţional. Debut modest pentru „leii” Pro TV-ului. Imperiul Leilor s-a clasat pe locul trei la nivel naţional, miercuri seara. A fost sub Antena 1 şi Kanal D.
Puţin peste un milion de oameni din toată ţara s-au uitat, în fiecare minut, la show-ul Pro TV.
Liderul pe interval a fost Kanal D, cu episodul doi al noului serial turcesc Hercai. Kanal D aduna o medie de 1,3 milioane de telespectatori, când la TV era Imperiul Leilor.
Antena 1, de pe locul secund, a înregistrat o medie de 1,2 milioane de privitori.
Urban. Imperiul Leilor s-a clasat mai bine în mediul urban, unde a ocupat locul doi cu 584.000 de telespectatori pe minut.
Kanal D fost lider şi la oraşe, pe interval, cu 621.000 de persoane.
Locul trei a fost ocupat de Antena 1, cu cifre foarte apropiate de cele ale Pro TV: 582.000 de persoane.
Comercial. Tinerii au salvat „leii”. Pro TV a fost lider pe segmentul tânăr, cu Imperiul Leilor. Show-ul a adunat o medie de 323.000 de persoane pe minut.
Locul secund a fost ocupat de Antena 1, cu 268.000 de tineri pe interval.
Kanal D a coborât până pe locul treu, cu 170.000 de telespectatori tineri pe interval.
Audienta posturilor TV miercuri, 10 februarie, pe intervalul primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (20:30-22:30), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 1.379.000 | 7.8 | 15.6 |
2 | Antena 1 | 1.259.000 | 7.1 | 14.3 |
3 | Pro TV | 1.069.000 | 6.0 | 12.1 |
4 | DigiSport 1 | 637.000 | 3.6 | 7.2 |
5 | Romania TV | 521.000 | 2.9 | 5.9 |
6 | Antena 3 | 413.000 | 2.3 | 4.7 |
7 | National TV | 342.000 | 1.9 | 3.9 |
8 | Happy Channel | 278.000 | 1.6 | 3.1 |
9 | Prima TV | 214.000 | 1.2 | 2.4 |
10 | Pro Cinema | 191.000 | 1.1 | 2.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV miercuri, 10 februarie, pe intervalul primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (20:30-22:30), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 621.000 | 6.5 | 13.6 |
2 | Pro TV | 584.000 | 6.1 | 12.7 |
3 | Antena 1 | 582.000 | 6.1 | 12.7 |
4 | DigiSport 1 | 375.000 | 3.9 | 8.2 |
5 | Romania TV | 295.000 | 3.1 | 6.4 |
6 | Antena 3 | 255.000 | 2.7 | 5.6 |
7 | Happy Channel | 183.000 | 1.9 | 4.0 |
8 | National TV | 174.000 | 1.8 | 3.8 |
9 | Prima TV | 110.000 | 1.2 | 2.4 |
10 | TVR 2 | 82.000 | 0.9 | 1.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV miercuri, 10 februarie, pe intervalul primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (20:30-22:30), pe segmentul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 323.000 | 7.7 | 20.4 |
2 | Antena 1 | 268.000 | 6.3 | 16.9 |
3 | Kanal D | 169.000 | 4.0 | 10.7 |
4 | DigiSport 1 | 147.000 | 3.5 | 9.3 |
5 | National TV | 57.000 | 1.3 | 3.6 |
6 | Comedy Central | 47.000 | 1.1 | 2.9 |
7 | Pro Cinema | 38.000 | 0.9 | 2.4 |
8 | Antena 3 | 37.000 | 0.9 | 2.3 |
9 | Prima TV | 34.000 | 0.8 | 2.2 |
10 | Romania TV | 34.000 | 0.8 | 2.1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Ca tine cap de guma. Era la tvr te uitai , e la pro tv nu te uiti postacule ?
Vezi audientele de aseara la digi sport! 42.000 comercial, iar cu o seara inainte 147.000!
Te inseli. UCL si UEL nu prea prind la noi. Mai ales daca nu joaca echipe romanesti.
Vai de tine... Pai tu compari Statele Unite cu Romania ? E diferenta de 1 milion de ani intre noi si America.
NU NE MAI FACEM BINE CA NATIE!
@ Petrisor Obae, ti am mai zis si eu si altii, nu mai publica comentariile cu jigniri! E chiar atat de greu?
Multumesc!
Ce e postacule ? Supara adevarul ? Daca nu vrei sa vezi comentariile, nu mai invartii rotita de la mouse pana jos. Sau daca esti pe telefon, tableta, nu derula pana jos.
Foarte simplu, bolovane !
Pai daca debutul a fost asa slab,când vor începe chefii ce va fi?
Vedem săptămâna viitoare sa vedem daca fotbalul a fost de vină, deși nu cred
"Blegovane, pai anul trecut am avut meci de fotbal ? Sa nu mai zic ca a fost derby intre FCSB si Dinamo aseara... Anul trecut, Digi Sport 1 nu a prins top 10 comercial. Veci aici:
https://www.paginademedia.ro/2020/02/audiente-imperiul-leilor-pro-tv/
Vedem saptamana care vine, cum sta emisiunea, fara meciuri de fotbal. "
Ba(asa meritati sa ma adresez), voi, unii de pe aici(comentaci si parerologi), sunteti crescuti in padure! De ce trebuia sa-l jignesti pe @Allex? Frumos nu poti sa i te adresezi? Fiti respectuosi cu semenii vostri! Tie ti-ar placea daca te jignea si el?
NU NE MAI FACEM BINE CA NATIE!
@ Petrisor Obae, ti am mai zis si eu si altii, nu mai publica comentariile cu jigniri! E chiar atat de greu?
Multumesc!