VIDEO. La nici o săptămână după ce a părăsit platoul emisiunii Sinteza Zilei, cu Mihai Gâdea, Diana Şoşoacă (senatoare AUR) s-a contrat cu un alt moderator.
Este vorba despre Victor Ciutacu, de la România TV. Cei doi au avut un schimb de replici acid, în emisiunea Punctul Culminant.
Cei doi şi-au aruncat reproşuri, iar dialogul a fost ceva mai aprins decât în cazul Gândea. Printre altele, Şoşoacă a acuzat România TV că a pus o burtieră prin care anunţa că „există flăcări la Spitalul Sf. Pantelimon”.
„Dumneavoastră sunteţi primii care ar trebui să plătiţi în faţa legii pentru că vă permiteţi să panicaţi lumea cu ştiri pe care nu le-aţi verificat. Trebuie să le verificaţi din trei surse”, i-a spus Diana Şoşoacă lui Ciutacu.
Discuţia a început abrupt (transcript via G4Media):
Victor Ciutacu: Bună seara, doamna senator.
Diana Şoşoacă: Îmi spuneţi numele întreg, Ivanovici Şoşoacă.
Victor Ciutacu: Doamna Ivanovici Şoşoacă, soţia domnului Silvestru Şoşoacă, e corect aşa?
Diana Şoşoacă: Nu, cred că depăşiţi cam mult bunul simţ.
Victor Ciutacu: Dumneavoastră depăşiţi limitele legii uzând legitimaţia de parlamentar.
Diana Şoşoacă: Dumneavoastră nu sunteţi organ de anchetă, ca să îmi spuneţi mie că depăşesc limitele legii. Dumneavoastră păstraţi-vă în limitele jurnalismului.
Victor Ciutacu: Iar dumneavoastră păstraţi-vă în limitele legii şi nu intraţi peste mine, că eu nu sunt portarul ăla de la spital”. (…)
CONTEXT. Diana Şoşoacă a intrat în direct pentru a cere un drept la replică referitor la faptul că moderatorul a criticat faptul că senatoarea a încercat să intre în Spitalul „Sfântul Pantelimon”, invocând statutul de parlamentar.
Şoşoacă a mers la „Sfântul Pantelimon” după ce neonul dintr-o cameră s-a ars şi a ieşit fum, contextul fiind incendiul de la „Matei Balş”, care se petrecuse cu doar câteva zile înainte şi se soldase cu victime, scrie G4Media.
Pe bune?Dupa această tragedie sunt necesare astea?
P.S.Săptămâna trecută,tot aici,în aceeași seară când Șoșoaca se certa cu Gâdea,Cumpănașu s-a luat la harță (iar) de această dată cu Ciutacu.E și pe net momentul.Dar Cumpănașu unde merge,uuuu scântei ies :)))făcute de el evident