Skip to main content

AUDIENŢE. „Leii”, iUmor sau serial turcesc? Românii s-au împărţit între Pro TV, Kanal D şi Antena 1, miercuri seară. iUmor pierde primul loc la tineri

 
AUDIENŢE. „Leii”, iUmor sau serial turcesc? Românii s-au împărţit între Pro TV, Kanal D şi Antena 1, miercuri seară. iUmor pierde primul loc la tineri

AUDIENŢE. Lupta de miercuri s-a dat între iUmor, Imperiul Leilor şi serialul turcesc Hercai. Antena 1, Pro TV şi Kanal D s-au duelat pentru primul loc în audienţe, iar publicul a fost împărţit.

Publicitate

Pe de-o parte, Kanal D a fost liderul serii în ţară şi la oraşe, atât pe intervalul iUmor (20:30-23:05) cât şi pe intervalul show-ului Imperiul Leilor (20:30-22:30). Postul Dogan s-a clasat mai slab pe segmentul tânăr, unde a fost a treia televiziune din top.

Pe de altă parte, Pro TV a fost lider pe segmentul tânăr pe ambele intervale menţionate mai sus, peste Antena 1 care era pe doi.

În schimb, situaţia dintre cele două staţii rivale a fost foarte strânsă la nivel naţional şi în mediul urban. Să le luăm pe rând:

- Pro TV a fost pe locul doi, cu Imperiul Leilor, în ţără şi la oraşe timp de două ore. Pe respectivul interval, Antena 1 ocupa locul trei.

- Când emisiunea a ajuns la final, Antena 1 a recuperat şi a trecut pe locul doi cu iUmor pe cele două segmente de public, în timp ce Pro TV cobora pe trei. În ambele cazuri, diferenţa dintre cele două posturi a fost una foarte mică.


Vezi şi cifrele de săptămâna trecută: iUmor, audienţe mai bune decât duminica. Prima ediţie dată miercurea, lider pe comercial. „Leii” de la Pro TV, pe locurile doi şi trei


Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul show-ului iUmor (20:30-23:05):

1. iUmor a pierdut primul loc la tineri. Antena 1, locul doi

Naţional. iUmor a pus Antena 1 pe locul doi, miercuri seara. Şi-a menţinut locul secund la nivel naţional, la fel ca acum o săptămână, dar cu cifre într-o uşoară scădere. În medie, aproape 1,2 milioane de români au urmărit show-ul de umor, în fiecare minut.

Pe intervalul iUmor, lider era Kanal D cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori pe interval.

Podiumul era completat de Pro TV, la mica distanţă de Antena 1. Postul din Pache a adunat o medie de 1,1 milioane de privitori pe minut, când la TV era iUmor.

Urban. Clasamentul a arătat aproximativ la fel, în mediul urban, cel puţin când vorbim de primele trei locuri. Antena 1 a ocupat locul doi şi la oraşe, cu iUmor, care a atras o medie 600.000 de telespectatori pe minut.

Kanal D a fost primul post clasat, pe intervalul iUmor, cu o medie de puţin peste 700.000 de persoane.

Pro TV a fost a treia televiziune din top. S-a clasat foarte aproape de Antena 1, cu aproape 550.000 de telespectatori.

Comercial. Tinerii au schimbat lucrurile. S-au uitat în număr mare la Pro TV şi Antena 1, posturi care s-au clasat la foarte mică diferenţă pe intervalul iUmor.

Astfel, iUmor a atras 297.000 de telespectatori pe minut şi a pus Antena 1 pe doi. Săptămâna trecută, Antena 1 era pe primul loc pe comercial, cu iUmor.

Pe de altă parte, Pro TV a fost liderul clasamentului, cu 302.000 de persoane pe acelaşi interval.

Kanal D a coborât pe trei, sub cele două, cu 212.000 de telespectatori tineri.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 martie, pe intervalul iUmor (20:30-23:05), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.564.000 8.9 18.7
2 Antena 1 1.188.000 6.7 14.2
3 Pro TV 1.124.000 6.4 13.5
4 Romania TV 592.000 3.4 7.1
5 Antena 3 338.000 1.9 4.0
6 National TV 282.000 1.6 3.4
7 Happy Channel 271.000 1.5 3.2
8 DigiSport 1 189.000 1.1 2.3
9 Prima TV 179.000 1.0 2.1
10 Antena Stars 146.000 0.8 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 martie, pe intervalul iUmor (20:30-23:05), în mediui URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 705.000 7.4 16.6
2 Antena 1 601.000 6.3 14.1
3 Pro TV 552.000 5.8 13.0
4 Romania TV 312.000 3.3 7.3
5 Antena 3 255.000 2.7 6.0
6 Happy Channel 155.000 1.6 3.7
7 DigiSport 1 133.000 1.4 3.1
8 National TV 115.000 1.2 2.7
9 Prima TV 100.000 1.0 2.3
10 Antena Stars 78.000 0.8 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 martie, pe intervalul iUmor (20:30-23:05), pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 302.000 7.2 20.2
2 Antena 1 297.000 7.1 19.9
3 Kanal D 212.000 5.0 14.1
4 DigiSport 1 69.000 1.6 4.6
5 Antena 3 42.000 1.0 2.8
6 Romania TV 40.000 1.0 2.7
7 National TV 34.000 0.8 2.3
8 Happy Channel 30.000 0.7 2.0
9 Pro 2 25.000 0.6 1.7
10 Digi 24 25.000 0.6 1.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

2. Leii, primii la tineri. În rest, locul doi

Naţional. Show-ul Imperiul leilor a clasat Pro TV pe locul doi, miercuri seară, cu aproape 1,28 milioane de telespectatori pe minut.

Pe interval, a fost lider Kanal D: cu aproape 1,6 milioane de persoane. Podiumul a fost completat de Antena 1, cu 1,24 milioane de persoane.

Urban. La oraşe scenariul s-a repetat. Pro TV a ocupat locul doi, iar Imperiul Leilor a atras o medie 630.000 de persoane.

Primul loc a fost ocupat de Kanal D, cu cifre care au trecut de 700.000 de privitori. Antena 1 s-a clasat pe trei, pe intervalul Imperiul Leilor: 619.000 de urmăritori.

Comercial. „Leii” au avut priză la tineri. Pro TV s-a clasat primul loc, când vine vorba de publicul comercial. Emisiunea a fost urmărită de 340.000 de tineri în fiecare minut.

Antena 1 a avut cifre ceva mai mici faţă de lider, pe acest segment. Pe intervalul Imperiul Leilor, postul Intact a atras aproape 300.000 de telespectatori tineri.

Kanal D a fost a treia televiziune din top, cu o medie de puţin peste 200.000 de persoane.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 martie, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.592.000 9.0 18.2
2 Pro TV 1.279.000 7.2 14.6
3 Antena 1 1.240.000 7.0 14.2
4 Romania TV 640.000 3.6 7.3
5 Antena 3 349.000 2.0 4.0
6 Happy Channel 304.000 1.7 3.5
7 National TV 301.000 1.7 3.4
8 Antena Stars 156.000 0.9 1.8
9 Prima TV 151.000 0.9 1.7
10 Pro X 149.000 0.8 1.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 martie, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30), în mediul urban URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 715.000 7.5 16.2
2 Pro TV 631.000 6.6 14.3
3 Antena 1 619.000 6.5 14.0
4 Romania TV 332.000 3.5 7.5
5 Antena 3 261.000 2.7 5.9
6 Happy Channel 173.000 1.8 3.9
7 National TV 123.000 1.3 2.8
8 DigiSport 1 105.000 1.1 2.4
9 Antena Stars 82.000 0.9 1.9
10 Prima TV 77.000 0.8 1.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 martie, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 339.000 8.1 22.2
2 Antena 1 297.000 7.1 19.4
3 Kanal D 211.000 5.0 13.8
4 DigiSport 1 54.000 1.3 3.5
5 Antena 3 45.000 1.1 2.9
6 Romania TV 42.000 1.0 2.7
7 National TV 35.000 0.8 2.3
8 Happy Channel 31.000 0.7 2.0
9 Digi 24 28.000 0.7 1.8
10 Pro 2 24.000 0.6 1.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Creionescu Creionescu
    Siteurile antenei scriu ca Iumor a fost lider,numai inteleg

    E si normal, doar sunt site-urile lor, ale Antenutei. Cine sa laude Umorul Sec daca nu Antenuta ?
  • Anonimul Anonimul
    Siteurile antenei scriu ca Iumor a fost lider,numai inteleg
  • Zarzavescu Zarzavescu
    Paginademedia, iumor a durat de la ora 20:28:23:17 si a fost fost lider pe comercial cu 7 puncte de rating si 19,8 share ,Pro tv de doi a avut 6,9 puncte de rating si 19,4 share, corectati intervalul si cifrele de audienta

    Postacule cap de guma, aici e intervalul 20:30-23:05. Unde Antenuta a fost pe locul 2 comercial. Ce, vrei sa dea audientele pe ce interval vrea Antenuta ? Ca doar asa prinde pozitia de lider, baga 3 ore emisiunea.
    Asa ca poti sa plangi de ciuda si de oftica !
  • Viermilescu Viermilescu
    Paginademedia, iumor a durat de la ora 20:28:23:17 si a fost fost lider pe comercial cu 7 puncte de rating si 19,8 share ,Pro tv de doi a avut 6,9 puncte de rating si 19,4 share, corectati intervalul si cifrele de audienta

    De ce postacule ? Lasa asa ca e bine. Ce, plangi ca a luat bataie Antenuta ta ?
  • Stresita Stresita
    "Bravo Antena plictiseala mare la postaci" pentru?

    Bravo Antenuta la ce ? E o emisiune cu prostii. La Lei inveti ceva, la Umor Sec. NU !
  • Antopescu Antopescu
    Antilopescu, diferența de pe comercial e doar un singur punct,nu vad ceva mai mult la" pensionari"

    5556 postacule, compara fiecare emisiune ce a facut pe fiecare target. Pro TV 8.1 comercial urban si 6.6 urban. Antenuta 7.1 comercial urban si 6.5 urban. Cine are mai multi pensionari ?
  • Marian Marian
    Pana la urma cine a condus antenuta se lauda ca ea a fost lider pe comercial cu 7 reting iar pro a avut 6,9 ,
  • Marian Marian
    Andreas imi place THE VOICE dar nu la canalul turcesc ,
  • Specialistu Specialistu
    Paginademedia, iumor a durat de la ora 20:28:23:17 si a fost fost lider pe comercial cu 7 puncte de rating si 19,8 share ,Pro tv de doi a avut 6,9 puncte de rating si 19,4 share, corectati intervalul si cifrele de audienta
  • Andreas Andreas
    Marian, daca iti place cu adevarat The Voice, ar trebui sa te bucuri CA EMISIUNEA O SA CONTINUE, indiferent de postul ce o transmite.
  • Marian Marian
    Andreas , deocamdata nu cred asa ceva astept sa iasa Expertul sau Allex sa dea un raspuns la comentariul tau , daca era asa site -ul pro scotea Vocea , poate e altceva pana acum multi au declarat ca pro mai are licenta si nu cred ca o va da asa aiurea . daca este asa ar fi pacat deoarece mai poate face audiente bune , vom vedea pe parcurs ce va fi
  • Sabina Sabina
    Andreas ,multumesc frumos .
  • Andreas Andreas
    Este o informatie pe surse credibile, venita din mai multe parti.
  • Sabina Sabina
    Mulțumesc, Andreas.E o informație sigură?
  • Livia Pila Livia Pila
    @ Ciobanu Radu Da Si tot degeaba A fost tare ca fularul

Trimite un comentariu

sus