Skip to main content

Vloggerul BRomania ar fi fost prins drogat la volan. Primele declaraţii

 
Vloggerul BRomania ar fi fost prins drogat la volan. Primele declaraţii

BRomania ar fi fost prins drogat la volan. Vloggerul Matei Dima, cunoscut în mediul online ca BRomania, a fost oprit de poliţişti în trafic, ieri, relatează Observatornews.ro.

Publicitate

Testul rapid a arătat că acesta ar fi consumat droguri, potrivit unor surse din poliţie citate de reporterii Observator.

Acesta a fost dus la sediul Poliţiei Râşnov, pentru declaraţii. La ieşirea de la Poliţie a vorbit şi cu presa (video disponibil, aici). Printre altele, BRomania a spus:

„Nu pot să declar nimic momentan, că se preia şi se schimbă, deja am şi nişte chestii care nu sunt adevărate, dar am zis măcar să o spun personal. Nu am nimic momentan să zic.

Las organele de poliţie să-şi facă treaba. Până nu se stabileşte clar ce s-a întâmplat, nu ştiu”, a declarat Matei Dima pentru Observator.

BRomania este creator de conţinut online, actor şi regizor. El a apărut şi în reclame TV, cum ar fi cele pentru brand-ul Vodafone cu care a început colaborarea în 2016. Pe contul de Instagram, BRomania este urmărit de peste 1,2 milioane de persoane.

Reacţia Vodafone

Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii Vodafone au declarat:

„În acest moment Vodafone nu are în derulare nicio campanie în care apare BRomania”, au spus aceştia.

Legat de viitoarele campanii cu BRomania, Vodafone nu a comentat.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vaidescu Vaidescu
    Antenuta umilita joi, vineri, sambata si duminica. Nu postacule mile pensionarul ?
  • mile mile
    Iar a bagat cocaina?
  • hans hans
    prima data aud de tipul asta... inteleg ca are colaborare cu vodafone din 2016... probabil mi-a scapat mie...
  • Vica Vica
    Nu știu cine este, dar un singur lucru nu trebuie să faci când ești "sub influenta" : nu te urci la volan. Altfel am totală empatie față de oamenii care se luptă cu dependenta. Este o suferință îngrozitoare.
  • geo geo
    Spre rușinea mea nu am auzit niciodata de acest individ.
    Va dati seama ca nu imi pierd vremea pentru a urmari siteurile ori conturile de Instagram fara numar ale influencerilor, bloggerilor si cum s-or mai numi ei !
  • Marian Marian
    Coca trece si Vaida tot acolo intra ,
  • Coca & Ina Coca & Ina
    Ăsta, Selly, si alte *** nu cumva sunt tot aia la care se inchina Pagina de media de cativa ani buni? Creatorii de divertisment de calitate? Cei care nu fac “derapaje” ca Maruta, Gherghe, Capatos, Madalin Ionescu, etc. Pai, ba saraciilor, macar aia de pe tv sunt oameni seriosi, la locul lor, isi vad de viata lor, nu se suie “sparti” la volan. Si nici nu isi fac ziua cu Țanca Uraganu’. Inchinati-va mai departe la Bromania, Selly, Dorian Popa si alti injectati. Sita timpului o sa-i cearna pe toti...
  • Alex Iorgu Alex Iorgu
    *** Obae si Bambu cand face un vlogger o prostie, plangeti asa in sinea voastra de *** singuratici. Nu inteleg de ce nu vorbiti de Florin Manole, cel mai mare actor contemporan, sau alti artisti tineri din Romania. Toata ziua doar *** postati si scrieti. Aveti un public educat care ar aprecia mai mult un content de calitate, cu oameni din zona culturala, decat *** astia

Trimite un comentariu

sus