Skip to main content

Au început înscrierile la premiile Effie 2021. Gala va fi în iunie

 
Au început înscrierile la premiile Effie 2021. Gala va fi în iunie

Festivalul Effie 2021 (ediţia cu numărul 18), care premiază eficienţa în publicitate, a dat startul înscrierilor pentru ediţia din acest an. Acestea se vor face online până în luna mai, în platforma internaţională Effie Worldwide.

Publicitate

Gala de premiere va avea loc în luna iunie.

Calendarul de înscrieri Effie Awards România 2021:

  • Early Bird: 3 martie – 17 martie
  • On Time Deadline: 18 martie – 8 aprilie
  • Last Chance Deadline: 9 aprilie – 6 mai
  • Jurizare Runda 1 & Runda 2: luna iunie
  • Evenimentul de Premiere: luna iunie

Organizatorii anunţă şi o serie de schimbări pentru ediţia din acest an:

  • Comitetul de Organizare prezintă în acest an şi o nouă categorie de concurs – Marketing Disruptors. A fost introdusă că răspuns la modul în care companiile au reuşit anul trecut să-şi schimbe rapid modelul de comunicare şi să se adapteze contextului.
  • Au fost aduse update-uri în definiţiile categoriilor Brand Experience, Branded Content & Entertainment şi Engaged Communities, pentru o detaliere mai clară a tipurilor de proiecte aşteptate în aceste categorii.
  • Tot în grupa Categoriilor Speciale, categoria Carpe Diem a fost redenumită în Timely Opportunity (schimbare care a fost făcută de către Effie Worldwide şi a fost preluată astfel şi de Effie Awards România) şi a primit de asemenea un update în definiţie.

Competiţia Romanian Effie Awards 2021 este structurată în 16 categorii de bază, reprezentând diferite zone de piaţă şi 18 categorii speciale.

Participanţii pot înscrie un proiect în maximum 4 categorii de concurs: în grupa de “Products & Service Categories” este permisă o singură înscriere, în categoria care reprezintă zona de piaţă a brandului participant, alte 3 fiind posibile în grupa Categoriilor Speciale (sau maxim 4, dacă nu este făcută înscriere pentru aceeaşi lucrare în categoriile de bază).

După perioada dedicată înscrierilor, toate proiectele vor intra într-o etapă de pre-screening tehnic făcut de către echipa The Institute, pentru a verifica respectarea regulilor de concurs şi evitarea descalificărilor. De asemenea, Comitetul de Organizare Effie 2021 va face un pre-screening pentru toate proiectele din grupa Categoriilor Speciale, pentru o analiză a încadrării în categorie.

Agenţiile şi companiile pot înscrie în competiţie lucrări derulate în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020, respectiv 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2020 pentru Sustained Success, care premiază eforturile susţinute ale brandurilor pe cel puţin trei ani.

Comitetul Effie 2021 este format din: Irina Pencea - Managing Partner & Co-Founder Jazz & Preşedintele Comitetului, Adrian Ţuluca - Managing Director Propaganda, Bogdan Niţu - General Manager & Partner GMP+WEBSTYLER, Corina Bratu - Senior Strategic Planner Leo Burnett Romania, Cristina Moşteanu – General Manager Cohn&Jansen Creative Network, Daria Gonţa - Senior Brand Manager Water, Dairy and New Business, The Coca-Cola Company, Mihai Trandafir - Managing Director UM Romania, Raluca Kovacs - Chief Strategy Officer Publicis Romania, Roxana Mătăşel - Marketing Director KFC, Pizza Hut, Taco Bell, Ruxandra Rău - Director Brand & Communication Strategy Telekom România, Silvia Mihăilescu - Director Marketing, Comunicare şi CSR, ING Bank România, Simona Panait - Marketing & Online Director Samsung Electronics Romania and Bulgaria şi Şerban Alexandrescu - Asociat & Executive Creative Director Headvertising.


Citeşte şi: Effie şi-a desemnat Comitetul de Organizare din 2021. Preşedintele vine de la agenţia Jazz


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus