Instagram sare în ajutorul adolescenţilor de pe platformă. Aceştia nu mai pot primi mesaje private de la adulţii care nu le urmăresc contul, scrie BBC.
Astfel, utilizatorii în vârstă pot trimite mesaje private numai adolescenţilor pe care îi urmăresc. Şi în acest caz tinerii vor fi notificaţi că „nu trebuie să răspundă la un mesaj care îi face să se simtă inconfortabil”, menţionează sursa citată.
Măsurile luate de Instagram se aplică în cazul utilizatorilor care şi-au dezvăluit vârsta reală. De asemenea, compania spune că dezvoltă „o nouă tehnologie de inteligenţă artificială şi învăţăare automată” pentru a verifica dacă vârsta pe care tinerii şi-o afişează este reală.
Vârsta minimă pentru care un adolescent poate folosi Instagram este de 13 ani. Reţeaua socială le lasă opţiunea tinerilor să îşi facă conturile private, chiar în momentul în care le-au creat.
În altă ordine de idei, site-urile din străinătate au ajuns la o cenzură supremă. Există cuvinte cheie scoase din context, care fac să nu mai poti răspunde altor comentarii. Este uluitor și nu poate dura așa ceva. Progresistii vor ajunge să se certe între ei.