Skip to main content

VIDEO. Selly sare la gâtul presei după ce şi-a luat amendă: „Sunt jurnalişti care dau şpagă să primească informaţii pe surse”

 
VIDEO. Selly sare la gâtul presei după ce şi-a luat amendă: „Sunt jurnalişti care dau şpagă să primească informaţii pe surse”

VIDEO. Selly a sărit la gâtul jurnaliştiilor, pe care-i acuză că dau şpagă la Poliţie pentru a obţine informaţii pe surse. Vloggerul a reacţionat după scandalul iscat în jurul petrecerii de ziua sa şi amenda de 3.000 de euro primită de la Poliţie.

Publicitate

Într-un vlog postat noaptea trecută, Andrei Şelaru a încercat să explice cum au stat lucrurile la petrecerea pe care a dat-o, deşi România traversează o perioadă de restricţii din cauza pandemiei de Covid.

Selly spune, printre altele:

„Oamenii doar au aplicat legea. Problema e legea. Legea e foarte stupidă. Ea ar trebui să fie aceeaşi pentru toţi. Cum e legea aceeaşi pentru toţi când cluburile sunt pline?”, se întreabă vloggerul.

De asemenea, face precizări şi cu privire la pandemie:

„Eu am primit amendă pentru că am făcut acest eveniment în pandemie. Vreau să fac două precizări: 1. eu chiar cred că pandemia asta există şi că e un pericol real; 2. în cazul acesta nu Poliţia e cea care trebuie înjurată, că nu Poliţia face legea, ci o aplică.

Am luat toate măsurile ca lumea să nu ia Covid de la petrecerea mea. Am rugat înainte de petrecere pe toată lumea să facă test de Covid”, explică Şelaru.

Sunt jurnalişti care dau şpagă să afle informaţia aia înainte

Nu în ultimul rând, Selly e supărat pentru că „presa” a dat informaţii despre cazul său „pe surse”. Acesta îi acuză pe jurnalişti, dar fără să aducă şi dovezi:

„Pe mine nu m-au anunţat încă ce sancţiune am primit, dar au avut grijă să dea un comunicat de presă. Eu am aflat de la jurnalişti ce amendă am primit. Înainte să dea comunicatul de presă au început să dea informaţii „pe surse” la jurnalişti.

Aşa funcţionează sistemul ăsta. Sunt o grămadă de jurnalişti care dau şpagă să primească informaţii pe surse mai devreme. Voi poate nu cunoaşteţi asta, dar de aia orice decizie a Poliţiei apare mai întâi în presă.

De ce? Hai să o spunem pe faţă, sunt jurnalişti care dau şpagă să afle informaţia aia înainte”, spune acesta.

Reamintim că Selly şi-a serbat ziua de naştere, a dat o petrecere şi a încălcat regulile impuse de autoriţăti în contextul pandemiei de Covid-19.

În imagini se vedea că la eveniment participă mai multe persoane, printre care şi cântăreţul de manele Tzancă Uraganu, deşi petrecerile private sunt interzise din cauza pandemiei.

Paginademedia.ro a analizat cum a relatat cazul România TV, post care, în trecut, a avut o serie de burtiere „de click bait" cu Selly. De data aceasta, burtierele au fost exagerate, dar nu au fost departe de adevăr.


Citeşte şi: Ce au în comun Şoşoacă şi Selly? România TV, burtiere exagerate, dar corecte, pentru amenda luată de Selly: 3.000 de euro pentru party în pandemie


Ce a zis Selly, pe scurt: „Legea e stupidă. Am luat măsuri ca lumea să nu i-a Covid”


- Văd că s-au terminat toate problemele ţării şi toată lumea fierbe că m-am văzut eu cu câţiva prieteni de ziua mea.

- Eu sunt acuzat de două chestii: că am făcut treaba asta (n.r. - petrecerea) în pandemie şi că i-am adus pe Tzancă şi pe Biju la ziua mea. Majoritatea s-a supărat că am ascultat manele, nu că am făcut petrecerea în pandemie.

- Eu am primit amendă pentru că am făcut acest eveniment în pandemie. Vreau să fac două precizări: 1. eu chiar cred că pandemia asta există şi că e un pericol real; 2. în cazul acesta nu Poliţia e cea care trebuie înjurată, că nu Poliţia face legea, ci o aplică.

- Oamenii legii doar au constatat ce s-a întâmplat şi s-au aplicat sancţiuni. Bine, să nu înţelegeţi că ei au venit la noi, că asta s-a înţeles de la ştiri. Ei s-au prins a doua zi, când au văzut filmuleţele de pe Tik-Tok.

- Oamenii doar au aplicat legea. Problema e legea. Legea e foarte stupidă. Ea ar trebui să fie aceeaşi pentru toţi. Cum e legea aceeaşi pentru toţi când cluburile sunt pline?

- Legea e complet idioată, în club e voie şi toţi oamenii stau lipiţi unul de altul, dar într-o casă imensă cu aerisire şi curte e ilegal.

- Am luat toate măsurile ca lumea să nu ia Covid de la petrecerea mea. Am rugat înainte de petrecere pe toată lumea să facă test de Covid.

- Nu prea înţeleg ce am zădărnicit eu (e acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor - n.r.). Noi n-am fost niciodată mai multe de 20 acolo. Tzancă, şi nu dau vina pe el, a vrut să îmi facă o surpriză şi a venit cu toată formaţia. Am fost mai mulţi, dar cei care au montat echipamentele lui Tzancă au stat afară şa ţigară, apoi.

- Se exagerează enorm. O parte din presă e fiartă să mă prindă cu ceva.

- Pe mine nu m-au anunţat încă ce sancţiune am primit, dar au avut grijă să dea un comunicat de presă. Eu am aflat de la jurnalişti ce amendă am primit. Înainte să dea comunicatul de presă au început să dea informaţii „pe surse” la jurnalişti.

- Aşa funcţionează sistemul astă. Sunt o grămadă de jurnalişti care dau şpagă să primească informaţii pe surse mai devreme. Voi poate nu cunoaşteţi asta, dar de aia orice decizie a Poliţiei apare mai întâi în presă.

- De ce? Hai să o spunem pe faţă, sunt jurnalişti care dau şpagă să afle informaţia aia înainte.

- Eu n-am dat nicio şpagă, eu plătesc amenda şi mă supun legii.

- Unele posturi exagerează pentru că le e foarte greu să prindă cu ceva.

VIDEO. Reacţia lui Selly după ce a fost amendat de Poliţie

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Beyhave Beyhave
    Unde este pustiul care spunea ca vrea sa schimbe Romania?
    S-a dat mare exemplu si acum cand a dat cu bata in balta incepe si ataca jurnalistii.
    Doar un alt mascarici...
  • GeorgeP GeorgeP
    Domnule autor, ca jurnalist, l-aţi contactat pe "Şeli" să-i cereţi vreo dovadă palpabilă că jurnaliştii dau şpagă să afle treburi? E cea mai mare jignire adusă presei. V-o spune fix un ziarist...
  • RzV RzV
    Hai sa fim seriosi toti fac stiri despre el doar ca are public si articolele despre el produc audienta, daca nu ar fi interesant pentru televiziuni nu ar fi primele stiri direct despre el. Daca e "influencer" asta nu inseamna ca trebuie sa fie sfant si totul sa faca corect, oamenii decid daca il urmaresc sau nu si pot percepe singuri daca ceea ce face el e bine sau nu. Iar despre cazul acesta nu cred ca e singurul din tara asta care a petrecut pe timp de pandemie, cunosc personal vecini care au organizat petreceri asemanatoare dar fiind ca nu erau vedete pe net nu s-a sesizat nimeni.
    Nu ma deranjeaza ca s-a sesizat politia si ca ia sanctionat, asa sunt legile acum si trebuie sa isi asume si sa plateasca doar ca iarasi de pe urma lui sa facut un mare subiect pe cand avem multe probleme in tara mult mai mari si grave de la care mor oameni si politia nu prea se autosesizeaza dar stiind ca va fi mare caz la TV de pe urma lui totul sa miscat corect.
  • Vica Vica
    Nu vă place Selly, înțeleg asta, dar hai să fim obiectivi. Arafat spunea că în locuința lui, omul poate face ce vrea, pentru că poliția nu are voie să intre. Dacă Selly era la el acasă, atunci pe ce bază a fost amendat? Nu mă interesează Selly, întreb pentru mine și pentru toți oamenii obișnuiți ca mine, care vrem să avem câțiva musafiri și nu am putea plăti amenzi așa ușor cum le poate plăti Selly.
  • didi didi
    seli asta s-a suparat pe jurnalisti ca vacarul pe sat... in loc sa spuna, "ba, imi pare rau, am fost un ***, m-am invatat minte, imi pare rau ca eu, un putoi, urmarit de mii de oameni pe instagram sau pe ce sunt urmarit, am incalcat legea.", tot el e ala ofuscat.
  • Biju Biju
    Petrisoare, ti s-a mai spulberat un mit, este? Ce te faci acu’? Trebuie sa dai jos icoanele cu selly de pe pereti. Dar, cel mai grav proces se petrece in mintea ta. Unde ai gresit in toti anii astia, Petrisoare? Cat de mult te pricepi la oameni? Cat sa mai induri dezamagiri? Derapaj!!! Derapaj!!! Asta urlai in stanga si-n dreapta. Si ne varai pe gat modele tale de moralitate si succes... Patraru, Selly, si alti obositi de-ai tai. Si-o sa mai tot ai surprize d-astea. Pentru ca tu esti un uragan de neprofesionalism. Tzanca Uraganu’.
  • Nickro Nickro
    U are fake news!

Trimite un comentariu

sus