Vodafone a anunţat că are, începând de astăzi, o nouă viziune de brand. Mesajul companiei se schimbă din „Ready” în „Împreună putem!”.
De ce a mers compania pe această schimbare? Pentru a „reduce impactul asupra mediului” şi pentru schimbarea societăţii „cu ajutorul tehnologiei”.
Poziţionarea de brand a Vodafone a fost realizată în urma unui studiu. Rezultatele obţinute: „tehnologia s-a transformat dintr-un instrument care stimulează oamenii la nivel personal într-o componentă esenţială care poate genera impact în dezvoltarea durabilă a societăţii”, spun reprezentanţii companiei.
Schimbarea poziţionării de brand vine în contexul în care Vodafone a lansat un proiect de pădure inteligentă, care este conectată la internet.
Proiectul se derulează într-o pădure din judeţul Covasna, acolo unde s-a implementat un sistem de monitorizare şi semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatărilor forestiere. Acest sistem va ajuta la combaterea defrişărilor ilegale.
Sistemul implementat de Vodafone este dezvoltat de start-up-ul non profit numit RainForestConnection. Acest sistem foloseşte senzori acustici care captează sunete din mediul înconjurător. Datele captate sunt trimise, prin internet, către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligenţă Artificială.
Aplicaţia analizează informaţiile primite şi detectează dacă sunt zgomote precum cele de drujbă, de autovehicule care ar putea duce o acţiune de defrişare. În tot acest timp, pădurarii vor fi primi alerte pe telefoane prin intermediul unei aplicaţii şi pot acţiona la timp.
Dispozitivele sunt instalate pe partea superioară a arborilor şi sunt dotate cu panouri solare proprii care le asigură alimentarea cu energie şi sunt protejate de furtuni. Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km şi poate preveni defrişarea a peste 3 Km pătraţi de pădure.
Greseala tipica de *** functional, reclama a fost facuta de o echipa care habar nu are de fizica si sport.