Skip to main content

AUDIENŢE. Câţi români s-au uitat la dezbaterea de pe Digi 24? A fost cel mai urmărit post de ştiri pe interval. Clasamentul general, condus de MasterChef

 
AUDIENŢE. Câţi români s-au uitat la dezbaterea de pe Digi 24? A fost cel mai urmărit post de ştiri pe interval. Clasamentul general, condus de MasterChef

AUDIENŢE. Dezbaterea candidaţilor la Preşedinţie, dată în direct la Digi 24 a fost sau nu de interes pentru români? Câţţi români s-au uitat?

Publicitate

Înainte de cifre, concluzia generală: Digi 24 a fost cel mai urmărit post de ştiri - câteva observaţii importante:

- dezbaterea a început la 20.00 şi s-a terminat la 23.20. Marii absenţi au fost Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă

- s-a intersectat cu MasterChef (Pro TV), cu Chefi la Cuţite şi, de la 21.45, cu meciul de fotbal.

- până la ora 21.45 (când a început meciul de fotbal), clasamentul general era condus de Pro TV. După, Prima TV a trecut, cu meciul de fotbal, pe primul lo.

- interesant este că şi după ce a început meciul de fotbal România - Cipru, audienţele posturilor de ştiri nu s-au schimbat semnificativ (semn că mare parte din publicul meciului a intrat special pentru partida de fotbal)

- Antena 3 a titrat pe ecran, înainte de 21.00, "Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, faţă în faţă". Au fost faţă în faţă, dar nu unul cu celălalt ci fiecare, separat, cu Mihai Gâdea. Antena 3 a difuzat, pe rând, două interviuri cu cei doi. Nu a contat în audienţe.

- Pe România TV, al doilea canal de ştiri în seara dezbaterii, subiectul era legat de Silviu Prigoană, cu Adriana Bahmuţeanu în studio

Şi acum, cifrele:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, la Digi 24 s-au uitat în fiecare minut, la dezbaterea de ştiri, în jur de 460.000 de români, între orele 20.00 şi 23.20. Până la 22.00 cifra a fost uşor mai mare (s-a apropiat de jumătate de milion de români.

La 40.000 de telespectatori în urmă a fost România TV.

Clasamentul general a fost condus de Pro TV, cu Masterchef şi o medie de peste 1,1 milioane de români.

Prima TV apare pe locul al doilea pe intervalul 20.00-23.20 datorită meciului: până la ora 21.45 Prima era mult mai jos, după ce a început meciul a urcat pe primul loc, iar audienţa a echilibrat media pe toată seara.

Audienţa posturilor de ştiri la nivel naţional pe intervalul dezbaterii:

  • Digi 24: 460.000 de telespectatori (2,6 rating, 6,5 share)
  • România TV: 420.000
  • Antena 3: 285.000
  • Realitatea Plus: 50.000
  • B1 TV: 25.000
  • EuroNews: 7.000
  • TVR Info: 5.000
  • Prima News: 2.000

URBAN. La oraşe, audienţa dezbaterii s-a ridicat la 350.000 de telespectatori în fiecare minut. Următorul post de ştiri, România TV, înregistra 270.000.

Şi la oraşe, cel mai urmărit post de televiziune a fost Pro TV, cu aproape 600.000 de telespectatori la MasterChef. Şi aici rămâne observaţia legată de meciul Naţionalei: până la ora 22.00, Pro TV a fost pe primul loc, după a trecut Prima TV în fruntea clasamentului.

Audienţa posturilor de ştiri în mediul urban pe intervalul dezbaterii:

  • Digi 24: 350.000 de telespectatori (3,6 rating, 8,5 share)
  • România TV: 270.000
  • Antena 3: 200.000
  • Realitatea Plus: 40.000
  • B1 TV: 16.000
  • EuroNews: 4.000
  • TVR Info: 4.000
  • Prima News: 2.000

COMERCIAL. Pe publicul 21-54 de la oraşe, Digi 24 s-a apropiat de 200.000 de telespectatori pe minut (şi a fost pe locul patru pe interval). Următorul post de ştiri, România TV, avea o audienţă de peste trei ori mai mică pe acest public.

În clasamentul general, primele locuri au fost ocupate de Pro TV, Prima TV şi Antena 1.

Audienţa posturilor de ştiri pe segmentul comercial:

  • Digi 24: 177.000 de telespectatori (3,8 rating, 10,8 share)
  • România TV: 50.000
  • Antena 3: 36.000
  • Realitatea Plus: 9.000
  • B1 TV: 1.000

Citeşte şi: AUDIENŢE. Meciul România - Cipru a pus Prima TV în fruntea televiziunilor. Câţi oameni au urmărit victoria tricolorilor

Top 5 posturi TV pe intervalul dezbaterii cu candidaţii la preşedinţie de pe Digi 24, la nivel NAŢIONAL:

1. Pro TV: 1.125.000 de telespectatori (6,4 rating, 15, 8 share)

2. Prima TV: 935.000 (5,3 rating, 13, 2 share)

3. Kanal D: 840.000

4. Antena 1: 625.000

5. Digi 24: 460.000

Top 5 posturi TV pe intervalul dezbaterii cu candidaţii la preşedinţie de pe Digi 24, în mediul URBAN:

1. Pro TV: 595.000 de telespectatori (6,1 rating, 14,4 share)

2. Prima TV: 560.000

3. Kanal D: 400.000

4. Antena 1: 380.000

5. Digi 24: 350.000

Top 5 posturi TV pe intervalul dezbaterii cu candidaţii la preşedinţie de pe Digi 24, pe segmentul COMERCIAL 21-54 de ani:

1. Pro TV: 310.000

2. Prima TV: 270.000

3. Antena 1: 180.000

4. Digi24: 177.000

5. Kanal D: 140.000

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus