Skip to main content

AUDIENŢE. Unde au văzut românii funeraliile Reginei Elisabeta? Antena 3, cel mai urmărit post în ţară. Nu şi pe comercial, unde Digi24 a fost peste

 
AUDIENŢE. Unde au văzut românii funeraliile Reginei Elisabeta? Antena 3, cel mai urmărit post în ţară. Nu şi pe comercial, unde Digi24 a fost peste

AUDIENŢE. Cum s-au împărţit românii pe posturile TVR luni, la prânz, la ceremonia funerară a Reginei Elisabeta a Marii Britanii? Toate marile posturi au dat în direct, plus staţiile de ştiri. Cine a atras cei mai mulţi români?

Publicitate

La nivelul întregii ţări şi la oraşe, Antena 3 a fost cel mai urmărit post TV la prânz, între orele 12.45 şi 15.00, când a avut loc procesiunea de la Westminster Abbey. 

Postul de ştiri din grupul Intact a fost peste Pro TV şi Antena 1 cu ceremonia pe cele două segmente, dar nu şi pe publicul comercial. Pe targetul comercial 21-54 de ani urban, cele mai urmărite televiziuni au fost Antena 1 şi Pro TV (practic egalitate, doar o mie de persoane a avut în plus Antena 1).

Pe segmentul comercial, Digi 24 a fost cel mai bine plasat post de ştiri (locul trei), iar Antena 3 a fost pe patru. 

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele de luni, 19 septembrie, pe intervalul ceremoniei de la Westminster Abbey (12.45-15.00):

Naţional. La nivelul întregii ţări, ceremonia a fost văzută la Antena 3 de 473.000 de români. Pro TV a fost aproape, cu 425.000 de telespectatori în toată ţara.

Audienţele posturilor de ştiri la nivel naţional:

  • Antena 3 - 473.000
  • România TV - 160.000
  • Digi 24 - 150.000
  • Realitatea Plus - 50.000
  • B1 TV - 38.000

Urban. La oraşe, tot Antena 3 a fost cel mai vizionat, cu 340.000 de telespectatori pe minut. În acelaşi timp, pe Pro TV erau 225.000 de telespectatori, iar pe Antena 1 - 176.000.

Audienţele posturilor de ştiri la oraşe:

  • Antena 3 - 340.000
  • Digi 24 - 130.000
  • România TV - 96.000
  • Realitatea Plus - 28.000
  • B1 TV - 27.000

Urban 21-54 ani. Publicul comercial (21-54 de ani urban) are un clasament diferit. Aici, cei mai mulţi telespectatori s-au dus spre Antena 1 şi spre Pro TV (practic egalitate).

De notat locul al treilea pentru Digi 24 pe publicul comercial.

Audienţele posturilor de ştiri pe publicul comercial:

  • Digi 24 - 61.000
  • Antena 3 - 55.000
  • România TV - 18.000
  • Realitatea Plus - 9.000
  • B1TV - 8.000

Audienţa posturilor TV luni, 19 septembrie, pe intervalul ceremoniei de la Westminster Abbey (12.45-15.00), la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 3 473.000 2.7 15.5
2 Pro TV 425.000 2.4 13.9
3 Kanal D 357.000 2 11.7
4 Antena 1 306.000 1.7 10
5 Romania TV 160.000 0.9 5.2
6 Digi 24 150.000 0.8 4.9
7 Cartoon Network 90.000 0.5 2.9
8 Nickelodeon 59.000 0.3 1.9
9 Prima TV 58.000 0.3 1.9
10 Minimax 56.000 0.3 1.8
11 Realitatea Plus 50.000 0.3 1.6
12 Disney Junior 47.000 0.3 1.5
13 TVR 1 45.000 0.3 1.5
14 Acasa Gold 43.000 0.2 1.4
15 Happy Channel 43.000 0.2 1.4
16 B1TV 38.000 0.2 1.2
17 Cinemaraton 28.000 0.2 0.9
18 Warner TV 27.000 0.2 0.9
19 Antena Stars 26.000 0.1 0.8
20 Diva 22.000 0.1 0.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV luni, 19 septembrie, pe intervalul ceremoniei de la Westminster Abbey (12.45-15.00), în mediul URBAN:

  URBAN Persoane Rtg% Share
1 Antena 3 338.000 3.6 19.4
2 Pro TV 223.000 2.3 12.8
3 Antena 1 176.000 1.9 10.1
4 Kanal D 173.000 1.8 9.9
5 Digi 24 128.000 1.3 7.3
6 Romania TV 96.000 1 5.5
7 Prima TV 31.000 0.3 1.8
8 TVR 1 29.000 0.3 1.7
9 Realitatea Plus 28.000 0.3 1.6
10 Acasa Gold 28.000 0.3 1.6
11 B1TV 27.000 0.3 1.5
12 Disney Junior 22.000 0.2 1.2
13 History 18.000 0.2 1
14 Diva 17.000 0.2 1
15 Cartoon Network 15.000 0.2 0.9
16 DigiSport 1 15.000 0.2 0.8
17 Bollywood TV 14.000 0.2 0.8
18 Nickelodeon 14.000 0.1 0.8
19 Happy Channel 14.000 0.1 0.8
20 AXN 13.000 0.1 0.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor din mediul urban, care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV luni, 19 septembrie, pe intervalul ceremoniei de la Westminster Abbey (12.45-15.00), pe publicul COMERCIAL-URBAN 21-54 ani

  COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 83.000 1.7 13.6
2 Pro TV 82.000 1.7 13.5
3 Digi 24 61.000 1.3 10.1
4 Antena 3 55.000 1.2 9.1
5 Kanal D 48.000 1 8
6 Romania TV 18.000 0.4 3
7 Prima TV 17.000 0.4 2.8
8 Acasa Gold 15.000 0.3 2.5
9 Disney Junior 13.000 0.3 2.2
10 Nickelodeon 13.000 0.3 2.1
11 Realitatea Plus 9.000 0.2 1.5
12 Bollywood TV 9.000 0.2 1.5
13 Happy Channel 9.000 0.2 1.5
14 U TV 9.000 0.2 1.5
15 TVR 1 8.000 0.2 1.3
16 B1TV 8.000 0.2 1.3
17 History 7.000 0.2 1.2
18 Cartoon Network 7.000 0.1 1.1
19 Diva 6.000 0.1 1.1
20 AXN 6.000 0.1 0.9

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus