Serialul românesc de comedie Las Fierbinţi continuă să adune românii în număr mare, seară de seară, în faţa televizoarelor. Şi, evident, să menţină Pro TV lider de audienţă.
Însă postul de televiziune cade tocmai pe trei atunci când programul se termină şi începe emisiunea MasterChef.
În general, aproape două milioane de telespectatori sau chiar mai mulţi urmăresc aventurile lui Celentano şi amicilor lui. Joi seara, puţin peste 1,7 milioane de români au ales să se uite la Las Fierbinţi.
În schimb, MasterChef nu a reuşit să menţină Pro TV pe primul loc. Postul a pierdut aproape 300.000 de privitori şi două poziţii în clasament pe acest interval.
Foarte aproape de Las Fierbinţi s-a ţinut şi Zuleyha de la Kanal D. Serialul turcesc a fost urmărit de peste 1,5 milioane de telespectatori.
Adela a avut cifre mai mici - în jur de un milion de fani au stat pe Antena 1, mai puţini decât cei care s-au uitat la Las Fierbinţi şi Zuleyha, dar mai mulţi decât cei care au ales MasterChef.
Televiziunile de ştiri continuă să câştige public, însă Antena 3 nu mai este cel mai urmărit post. România TV şi-a reluat locul patru în clasamentul audienţelor, înaintea Antenei 3. Iar surpriza vine de la Digi 24 care stă cel mai bine pe publicul comercial.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele televiziunilor de joi, pe intervalul Las Fierbinţi:
Naţional. Serialul Las Fierbinţi, care a împlinit anul acesta în martie 10 ani de la prima difuzare, continuă să câştige inimile românilor. Inimile şi mai ales atenţia lor.
Cu Las Fierbinţi, Pro TV se menţine lider de audienţă pe toate targeturile.
Peste 1,7 milioane de români s-au uitat la serialul românesc de comedie, în timp ce Zuleyha s-a clasat pe doi, destul de aproape (1,6 milioane), iar Adela pe trei, cu 1.065.000.
România TV s-a întors pe locul patru, cu aproape jumătate de milion de telespectatori, înaintea Antenei 3 care a ocupat locul cinci, cu o audienţă de 380.000 de privitori.
Digi 24 şi Realitatea Plus s-au clasat pe locurile opt şi nouă, cu 179.000 de telespectatori, respectiv 144.000.
Urban. Românii de la oraşe au ales tot Las Fierbinţi. Mai bine de 900.000 au stat pe Pro TV, în timp ce la Zuleyha s-au uitat 751.000, iar la Adela puţin peste jumătate de milion (509.000, mai exact).
Comercial Urban 21-54 de ani. Publicul comercial este câştigat tot de Pro TV, cu jumătate de milion de tineri de la oraşe.
Kanal D şi Antena 1 au cifre la jumătate. Astfel, la Zuleyha s-au uitat 273.000 de tineri de la oraşe, cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani. Iar Adela a fost urmărită de 230.000 de fani.
Dacă la primele trei televiziuni nu sunt surprize, nu la fel putem spune de următoarea clasată. Aşadar, pe locul patru, pe acest target de audienţă, nu se află România TV, ci Digi 24, cu 84.000 de privitori. România TV se află abia pe şapte, cu cifre la jumătate, iar Antena 3 pe acelaşi loc cinci, cu 80.000 de privitori.
Audienţa posturilor TV de joi, 31 martie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21:30), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.743.000 | 9.9 | 21.5 |
2 | Kanal D | 1.558.000 | 8.9 | 19.2 |
3 | Antena 1 | 1.065.000 | 6.1 | 13.1 |
4 | Romania TV | 491.000 | 2.8 | 6.0 |
5 | Antena 3 | 380.000 | 2.2 | 4.7 |
6 | Antena Stars | 276.000 | 1.6 | 3.4 |
7 | Pro Cinema | 192.000 | 1.1 | 2.4 |
8 | Digi 24 | 179.000 | 1.0 | 2.2 |
9 | Realitatea Plus | 144.000 | 0.8 | 1.8 |
10 | Happy Channel | 143.000 | 0.8 | 1.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/cotă de piaţă: de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de joi, 31 martie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21:30), în mediul URBAN:
URBAN | Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 902.000 | 9.5 | 21.3 |
2 | Kanal D | 751.000 | 7.9 | 17.7 |
3 | Antena 1 | 509.000 | 5.3 | 12.0 |
4 | Romania TV | 278.000 | 2.9 | 6.6 |
5 | Antena 3 | 246.000 | 2.6 | 5.8 |
6 | Antena Stars | 151.000 | 1.6 | 3.6 |
7 | Digi 24 | 133.000 | 1.4 | 3.1 |
8 | Realitatea Plus | 82.000 | 0.9 | 1.9 |
9 | Happy Channel | 82.000 | 0.9 | 1.9 |
10 | DigiSport 1 | 81.000 | 0.9 | 1.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România, din mediul urban.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de joi, 31 martie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21:30), pe publicul COMERCIAL URBAN 21-54 de ani:
URBAN 21-54 ani | Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 500.000 | 10.5 | 29.5 |
2 | Kanal D | 273.000 | 5.7 | 16.1 |
3 | Antena 1 | 230.000 | 4.8 | 13.6 |
4 | Digi 24 | 84.000 | 1.8 | 5.0 |
5 | Antena 3 | 80.000 | 1.7 | 4.7 |
6 | Antena Stars | 53.000 | 1.1 | 3.1 |
7 | Romania TV | 44.000 | 0.9 | 2.6 |
8 | DigiSport 1 | 34.000 | 0.7 | 2.0 |
9 | TVR 1 | 29.000 | 0.6 | 1.7 |
10 | Prima TV | 23.000 | 0.5 | 1.3 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România, din mediul urban.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
MasterChef nu face faţă serialelor
Naţional. Zuleyha îşi revendică locul întâi odată cu terminarea serialului Las Fierbinţi. La fel face şi Adela, care urcă şi ea o poziţie în clasament.
Emisiunea MasterChef duce Pro TV tocmai pe locul trei, cu 723.000 de urmăritori ai secretelor culinare. Cifrele sunt la jumătate faţă de lider - Kanal D cu Zuleya având şi pe acest interval aproximativ 1,5 milioane de telespectatori.
Antena 1 îşi adjudecă locul doi cu Adela, care a fost urmărită de 1.134.000 de fani.
Urban. Clasamentul la nivel de vârf se menţine acelaşi şi la oraşe: Kanal D, Antena 1 şi Pro TV.
MasterChef nu reuşeşte să treacă de Zuleyha şi de Adela. Astfel, serialul turcesc de la Kanal D a fost urmărit de aproape 700.000 de fani, Adela a avut şi ea publicul ei de peste 560.000 de persoane, iar la MasterChef s-au uitat 359.000 de telespectatori.
Comercial Urban 21-54 de ani. Clasementul e la fel şi pe publicul comercial, însă diferenţele între jucători sunt mai mici.
Astfel, Zuleyha e stăpână cu 282.000 de privitori, pe intervalul MasterChef. Adela rămâne foarte aproape, cu 280.000 de fani. Iar show-ul culinar de la Pro TV obţine o audienţă de 223.000 de persoane pe acest target.
Audienţa posturilor TV de joi, 31 martie, pe intervalul MasterChef (21:30-23:30), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 1.486.000 | 8.4 | 21.7 |
2 | Antena 1 | 1.134.000 | 6.4 | 16.5 |
3 | Pro TV | 723.000 | 4.1 | 10.6 |
4 | Romania TV | 494.000 | 2.8 | 7.2 |
5 | Antena 3 | 410.000 | 2.3 | 6.0 |
6 | Prima TV | 222.000 | 1.3 | 3.2 |
7 | Digi 24 | 178.000 | 1.0 | 2.6 |
8 | Pro Cinema | 170.000 | 1.0 | 2.5 |
9 | Antena Stars | 145.000 | 0.8 | 2.1 |
10 | Realitatea Plus | 144.000 | 0.8 | 2.1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/cotă de piaţă: de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de joi, 31 martie, pe intervalul MasterChef (21:30-23:30), în mediul URBAN:
URBAN | Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 692.000 | 7.3 | 19.4 |
2 | Antena 1 | 563.000 | 5.9 | 15.8 |
3 | Pro TV | 359.000 | 3.8 | 10.0 |
4 | Romania TV | 299.000 | 3.1 | 8.4 |
5 | Antena 3 | 223.000 | 2.3 | 6.2 |
6 | Digi 24 | 124.000 | 1.3 | 3.5 |
7 | Prima TV | 122.000 | 1.3 | 3.4 |
8 | Realitatea Plus | 87.000 | 0.9 | 2.4 |
9 | Pro Cinema | 71.000 | 0.8 | 2.0 |
10 | National TV | 70.000 | 0.7 | 2.0 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România, din mediul urban.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de joi, 31 martie, pe intervalul MasterChef (21:30-23:30), pe publicul COMERCIAL URBAN 21-54 de ani:
URBAN 21-54 ani | Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 282.000 | 5.9 | 18.8 |
2 | Antena 1 | 280.000 | 5.9 | 18.7 |
3 | Pro TV | 223.000 | 4.7 | 14.9 |
4 | Digi 24 | 80.000 | 1.7 | 5.3 |
5 | Romania TV | 75.000 | 1.6 | 5.0 |
6 | Antena 3 | 73.000 | 1.5 | 4.9 |
7 | Prima TV | 42.000 | 0.9 | 2.8 |
8 | Pro Cinema | 29.000 | 0.6 | 1.9 |
9 | Antena Stars | 28.000 | 0.6 | 1.9 |
10 | National TV | 28.000 | 0.6 | 1.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România, din mediul urban.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Comentarii
Normal prostovane bolovane ca nu ai chef de comentat cand nu stii ce sa zici bolovane. Supara adevarul si nu stii ce sa zici prostea. A***
Totuși mă bucur că neajunsurile unor personaje fictive îți satisface nevoia de cultură. *** de n
E seriale nu emisiune bolovane. Se vede ca nu stii ce sa mai aberezi pe aici postac bolovan antenist. Ha ha ha !
Totuși mă bucur că neajunsurile unor personaje fictive îți satisface nevoia de cultură. Să moară mama de nu ;)
Românului îi place să își vadă semenii trăind mai rău decât el, să facă mișto și să râdă de ei.
Calitatea scripturilor episoadelor este execrabilă, dar treci repede cu vederea când îl vezi pe amărât că rămâne amărât, pe bețiv dormind în șanț și pe șmecher luându-și bătaie.
Tu lăudând emisiunea asta doar îți etalezi acea latură. După ce se termină emisiunea închizi repede TV-ul și te culci, ca să nu-ți amintești că nu ai mai văruit prin casă de 10 ani.
Bolovane. Cica nu iti plac Fierbintenii dar stii tot ce se intampla in serial ? Nu stii ce sa mai minti ? Ha ha ha !
Adelinara Zero lidera la pensionari pesede. Nu zici asta postac ? Hai curaj postac !
Zi de pensionarii pesede postac. Hai curaj !
Zi postacule de pensionarii pesede de la Antenuta Zero. Hai curaj !
Pai Vladut peste Adelinara Zero postacule. Adelinara Zero are acum audienta la jumate fata de Vladut postacule. Si Vlad NICI O ZI sub turcisme pe comercial. Dar Adelinara Zero DA.
Oare acesta e ultimul sezon postacule ?
Si zi de pensionarii pesede la Antenuta. Hai curaj postac !
Tot internetul mă urăște. De 13 ani stric tot internetul!
Pagina de media, de ce aprobați toate comentariile cu FAKE NEWS?? Tocmai voi care ați criticat alte site-uri și televiziuni pentru fake-news
Eu vin pe Pagina de media doar să vizionez știri și asta este de ultima dată când comentez. Toată lumea știe că sunt un utilizator banat peste tot și mă urăște!
Deși gata, nu mai comentez de loc aici.