Skip to main content

Cum s-a terminat Asia Express, cum Antena 1 nu mai prinde primul loc. Pro TV a fost lider şi fără Las Fierbinţi. Doctorul Minune, la final

 
Cum s-a terminat Asia Express, cum Antena 1 nu mai prinde primul loc. Pro TV a fost lider şi fără Las Fierbinţi. Doctorul Minune, la final

AUDIENŢE. Nea Mărin şi audienţele de marţi seara. Cum s-a terminat Asia Express, cum Antena 1 nu mai prinde primul loc. 

Publicitate

Emisiunea Poftiţi pe la noi s-a clasat pe locul trei în ţară şi la oraşe, sub Pro TV şi Kanal D. Totuşi, show-ul a stat mai bine pe segmentul tânăr, unde a prins locul doi şi cifre apropiate de Pro TV. 

Media emisiunii a fost de peste 1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut. 

De notat că aseară a fost şi prima zi de marţi din acest sezon fără Las Fierbinţi. Pro TV a avut două filme: Răpirea şi Lege pe cont propriu. Pe de altă parte, Kanal D a scos cifre bune cu ultimul episod al serialului turcesc Doctorul Minune. 

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de aseară, pe intervalul Poftiţi pe la noi (20:25-23:00):

Naţional. A doua ediţie Poftiţi pe la noi, cu Nea Mărin, a pus Antena 1 pe locul trei în topul audienţelor. La nivel naţional, producţia a fost urmărită de aproximativ 1,1 milioane de telespectatori în medie. 

Lider pe interval era Pro TV, cu o medie de 1,34 milioane de persoane. Foarte aproape de primul loc, pe doi, se clasa Kanal D (1,32 milioane de privitori). 

Urban. Situaţia a fost aceeaşi şi la oraşe. Antena 1 era pe trei. Emisiunea lui Nea Mărin aduna aproape 550.000 de români care se uitau în fiecare minut. 

Pro TV ocupa primul loc şi înregistra peste 660.000 de oameni pe minut, pe interval. Kanal D se clasa pe locul secund, iar media pe care o scotea era de aproximativ 580.000 de telespectatori. 

Comercial. Tinerii au urcat Antena 1 o poziţie. Cu Nea Mărin, postul Intact număra peste 250.000 de telespectatori cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. 

Nu foarte departe, dar pe primul loc, s-a clasat Pro TV. Când Antena 1 dădea Nea Mărin, la filmele postului din Pache se uitau aproximativ 273.000 de persoane pe minut. 

Podiumul era completat de Kanal D, post care era urmărit de 150.000 de tineri în fiecare minut. 

Audienta posturilor TV marţi, 7 decembrie, pe intervalul Poftiţi pe la noi (20:25-23:00), la nivel NATIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.344.000 7.6 17.5
2 Kanal D 1.321.000 7.5 17.2
3 Antena 1 1.152.000 6.5 15.0
4 Romania TV 498.000 2.8 6.5
5 Happy Channel 274.000 1.6 3.6
6 Antena 3 264.000 1.5 3.4
7 Realitatea Plus 187.000 1.1 2.4
8 Antena Stars 166.000 0.9 2.2
9 TVR 1 160.000 0.9 2.1
10 DigiSport 1 140.000 0.8 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV marţi, 7 decembrie, pe intervalul Poftiţi pe la noi (20:25-23:00), în mediul URBAN:

  URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 666.000 7.0 16.6
2 Kanal D 580.000 6.1 14.4
3 Antena 1 547.000 5.7 13.6
4 Romania TV 254.000 2.6 6.3
5 Antena 3 168.000 1.8 4.2
6 Happy Channel 139.000 1.5 3.5
7 Realitatea Plus 107.000 1.1 2.7
8 DigiSport 2 105.000 1.1 2.6
9 Antena Stars 103.000 1.1 2.6
10 DigiSport 1 100.000 1.0 2.5

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

Audienta posturilor TV marţi, 7 decembrie, pe intervalul Poftiţi pe la noi (20:25-23:00), pe segmentul COMERCIAL (18-49 urban):

  COMERCIAL 18-49 Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 273.000 6.6 22.1
2 Antena 1 254.000 6.2 20.5
3 Kanal D 149.000 3.6 12.0
4 DigiSport 1 47.000 1.1 3.8
5 Diva 28.000 0.7 2.3
6 Antena Stars 25.000 0.6 2.1
7 Digi 24 24.000 0.6 1.9
8 DigiSport 3 24.000 0.6 1.9
9 Happy Channel 24.000 0.6 1.9
10 DigiSport 2 23.000 0.6 1.9

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

Audienta posturilor TV marţi, 7 decembrie, pe intervalul Poftiţi pe la noi (20:25-23:00), pe segmentul COMERCIAL (21-54 naţional ABCD):

  COMERCIAL 21-54 Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 595.000 8.5 23.4
2 Antena 1 470.000 6.7 18.5
3 Kanal D 383.000 5.5 15.0
4 Romania TV 68.000 1.0 2.7
5 DigiSport 1 61.000 0.9 2.4
6 Antena Stars 57.000 0.8 2.2
7 Happy Channel 56.000 0.8 2.2
8 Antena 3 53.000 0.8 2.1
9 DigiSport 2 52.000 0.7 2.0
10 TVR 1 49.000 0.7 1.9

 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Andrei Andrei
    Pro Tv va avea in grila de primăvară o emisiune de divertisment in fiecare duminica, cu Mihaela Rădulescu. Începe din ianuarie.

Trimite un comentariu

sus