Skip to main content

Audienţe Românii au talent. Antena 1, de şapte ori sub Pro TV. Câţi români au văzut primul serial turcesc dublat în română?

 
Audienţe Românii au talent. Antena 1, de şapte ori sub Pro TV. Câţi români au văzut primul serial turcesc dublat în română?

AUDIENŢE Românii au talent. Câţi români s-au uitat la Românii au talent? Dar la primul serial turcesc dublat în română, Destăinuiri, care a început pe Kanal D?

Publicitate

În prima ediţie din luna martie, Românii au talent a avut cifre mult peste staţiile următoare. Mult. Cifrele sunt de la 5, 6 ori şi ajung la peste opt ori în faţa Kanal D şi Antena 1.

Ce au avut însă aceste staţii aseară, când au fost aceste diferenţe mari?

- pe Antena 1 a fost un film de acţiune - Deepwater Horizon: Eroi în largul mării (săptămâna trecută, tot cu un film, Antena a stat mult mai bine)

- pe Kanal D a fost o dublă premieră: pe de o parte, un nou serial turcesc (Destăinuri), pe de altă parte a fost primul serial turcesc în limba română.

La nivelul întregii ţări, Românii au talent a avut cifre de aproape cinci ori mai mari decât Kanal D şi de aproape şapte ori peste Antena 1.

Pe publicul comercial, audienţa Pro TV a fost de cinci ori mai mare decât filmul de pe Antena 1 şi de peste opt ori mai mare decât serialul dublat în română de pe Kanal D.

Ce a făcut serialul turcesc dublat?

Faţă de săptămână trecută, când încă era Infidelul (şi, de le 22.30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru), audienţa serialului turcesc Destăinuiri, dublat în română, a fost cam la jumătate.

Cine sunt actorii români care dublează Destăinuiri? Primul serial turcesc dublat începe Kanal D

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele Românii au talent de vineri, 3 martie:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, la Românii au talent s-au uitat, în fiecare minut, pete 2,5 milioane de români. Cota de piaţă: aproape 40% (aproape jumătate din românii care aveau televizoarele deschise erau pe Pro TV).

Noua telenovelă turcească de pe Kanal D, dublată în limba română, a fost pe locul al doilea, dar la distanţă: 540.000 de români s-au uitat la Destăinuri (săptămâna trecută cu Infidelul, audienţa depăşea 900.000 de români.

Cu filmul de acţiune, Antena 1 a numărat de aproape şapte ori mai puţini telespectatori decât Românii au talent: 375.000. Săptămâna trecută, postul Intact depăşea jumătate de milion 

URBAN. Emisiunea jurizată de Andra, Mihai Bobonete, Dragoş Bucur şi Andi Moisescu s-a menţinut la acelşi nivel ca vinerea trecutp: 1,3 milioane de telespectatori de la oraşe.

Locurile următoare au avut, însă, cifre mult mai mici. Adică: 250.000 de telespectatori pentru serialul dublat de pe Kanal D (la jumătate faţă de săptămâna trecută).

Şi Antena 1 a scăzut: cu sub 200.000 de telespectatori, televiziunea a avut cifre de şapte ori mai mici decât Pro TV.

COMERCIAL. Românii au talent se ţine la peste jumătate de milion de telespectatori din segmentul comercial 21-54 de ani urban.

Antena 1, locul al doilea a numărat, 110.000 de telespectatori, audienţă de cinci ori mai mică decât show-ul prezentat de Pavel Bartoş.

Cum a stat Kanal D?

Primul episod al noului serial turcesc Destăinuiri, dublat în română, a fost văzut de 67.000 de telespectatori (săptămâna trecută erau 125.000). Cifra a fost de peste opt ori mai mică decât audienţa Românii au talent pe publicul comercial. 


Ediţia de săptămâna trecută, de Dragobete: Show-ul domină clar seara de vineri. Aproape 40% cota de piaţă pe comercial


Ediţia din 17 februarie: Pro TV, de peste 6-7 ori mai tare ca Godzilla de pe Antena 1


Prima ediţie Românii au talent din 2023: Pro TV a lăsat în urmă concurenţa. Antena 1, audienţe de şapte-opt ori mai mici pe intervalul emisiunii


Audienţa posturilor TV vineri, 3 martie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-00.10), la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 2.508.000 14.4 39.2
2 Kanal D 537.000 3.08 8.4
3 Antena 1 374.000 2.15 5.8
4 Romania TV 268.000 1.54 4.2
5 DigiSport 1 208.000 1.2 3.3
6 Antena 3 CNN 200.000 1.15 3.1
7 Happy Channel 181.000 1.04 2.8
8 Film Cafe 141.000 0.81 2.2
9 Antena Stars 132.000 0.76 2.1
10 TVR 1 102.000 0.59 1.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 3 martie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-00.10), în mediul URBAN:

  URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.271.000 13.6 38.2
2 Kanal D 254.000 2.71 7.6
3 Antena 1 182.000 1.95 5.5
4 Antena 3 CNN 150.000 1.6 4.5
5 Romania TV 132.000 1.41 4
6 DigiSport 1 119.000 1.27 3.6
7 Happy Channel 86.000 0.92 2.6
8 TVR 1 70.000 0.75 2.1
9 Antena Stars 65.000 0.69 1.9
10 Pro Cinema 55.000 0.59 1.7

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România, din mediul urban.

Audienţa posturilor TV vineri, 3 martie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-00.10), pe publicul COMERCIAL, URBAN 21-54 de ani:

  COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 555.000 12.16 42.1
2 Antena 1 112.000 2.46 8.5
3 Kanal D 67.000 1.47 5.1
4 Antena 3 CNN 38.000 0.84 2.9
5 DigiSport 1 37.000 0.81 2.8
6 Happy Channel 27.000 0.6 2.1
7 Pro Cinema 27.000 0.59 2
8 Romania TV 25.000 0.55 1.9
9 AMC 24.000 0.52 1.8
10 Film Cafe 23.000 0.51 1.8

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus