AUDIENŢE Survivor. A treia ediţie Survivor din acest an a venit si cu două plecări din competiţie. Primul dintre cei care pleacă este Gheboasă, care s-a retras din concurs.
Cea de-a doua plecare este Maria Constantin, care este, practic, prima eliminare în urma nominalizărilor.
S-au uitat românii? Audienţele arată că interesul românile se menţine ridicat: au fost aproape două milioane, cifre apropiate de primele două difuzări, de luni şi de marţi.
Care a fost concurenţa Survivor (pe intervalul 20.30-23.25)?
- Antena 1 - Poftiţi pe la noi: Poftiţi la târg
- Kanal D - Totul pentru familia mea, apoi Jocul cuvintelor, cu Dan Negru (22.30)
- Prima TV - filmul Cu mâinile curate, apoi Starea Naţiei
- TVR 1 - Câştigă România, apoi filmul Păpuşarii
- Happy Channel - Jocurile iubirii şi Furtună pe Bosfor
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa principalelor posturi miercuri, 11 ianuarie, pe intervalul Survivor (20.30-23.25):
Naţional. O medie de aproape două milioane de români la ediţia Survivor în care au plecat Maria Constantin şi Gheboasă. Aproape dublu faţă de Kanal D şi mult în faţa Antenei 1, de pe locul 3.
De notat intrarea în Top 10 a Comisarului Miclovan: aproape 180.000 la Prima TV, pentru filmul Cu mâinile curate, al lui Sergiu Nicolaescu.
Urban. Audienţa Survivor la oraşe s-a apropiat de un milion de telespectatori. În acelaşi timp, la Kanal D se uitau peste jumătate de milion, iar la Antena 1 - 380.000.
Comercial 21-54. Au fost peste jumătate de milion de telespectatori la a treia ediţie Survivor din sezon. Audienţa Pro TV a fost de două ori şi jumătate mai mare decât a Antenei 1, locul doi cu Nea Mărin şi Poftiţi pe la noi.
Survivor va fi difuzat şi duminica şi se va intersecta cu America Express
Audienţa posturilor TV miercuri, 11 ianuarie, pe intervalul Survivor (20.30-23.25), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.972.000 | 11.3 | 27 |
2 | Kanal D | 1.119.000 | 6.4 | 15.3 |
3 | Antena 1 | 878.000 | 5 | 12 |
4 | Romania TV | 339.000 | 1.9 | 4.6 |
5 | Antena 3 CNN | 236.000 | 1.4 | 3.2 |
6 | National TV | 218.000 | 1.3 | 3 |
7 | Pro Cinema | 206.000 | 1.2 | 2.8 |
8 | Prima TV | 177.000 | 1 | 2.4 |
9 | Happy Channel | 172.000 | 1 | 2.4 |
10 | Realitatea Plus | 148.000 | 0.9 | 2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV miercuri, 11 ianuarie, pe intervalul Survivor (20.30-23.25), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 983.000 | 10.5 | 26.2 |
2 | Kanal D | 524.000 | 5.6 | 14 |
3 | Antena 1 | 380.000 | 4.1 | 10.2 |
4 | Romania TV | 171.000 | 1.8 | 4.6 |
5 | Antena 3 CNN | 161.000 | 1.7 | 4.3 |
6 | National TV | 117.000 | 1.3 | 3.1 |
7 | Realitatea Plus | 102.000 | 1.1 | 2.7 |
8 | Prima TV | 97.000 | 1 | 2.6 |
9 | Happy Channel | 80.000 | 0.9 | 2.1 |
10 | Pro Cinema | 74.000 | 0.8 | 2 |
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România, din mediul urban.
Audienţa posturilor TV miercuri, 11 ianuarie, pe intervalul Survivor (20.30-23.25), pe publicul COMERCIAL, URBAN 21-54 de ani:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 502.000 | 11 | 33.5 |
2 | Antena 1 | 207.000 | 4.5 | 13.8 |
3 | Kanal D | 179.000 | 3.9 | 11.9 |
4 | National TV | 41.000 | 0.9 | 2.7 |
5 | Antena 3 CNN | 38.000 | 0.8 | 2.6 |
6 | Digi 24 | 36.000 | 0.8 | 2.4 |
7 | Pro Cinema | 32.000 | 0.7 | 2.1 |
8 | Prima TV | 26.000 | 0.6 | 1.7 |
9 | Realitatea Plus | 25.000 | 0.6 | 1.7 |
10 | Romania TV | 24.000 | 0.5 | 1.6 |
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro