Skip to main content

AUDIENŢE. Cine a câştigat lupta Asia Express, Las Fierbinţi, Visuri la cheie? Toţi! Cum aşa?

 
AUDIENŢE. Cine a câştigat lupta Asia Express, Las Fierbinţi, Visuri la cheie? Toţi! Cum aşa?

AUDIENŢE. Cum a arătat concurenţa dintre Pro TV şi Antena 1 miercuri seara? Cine a câştigat, Asia Express, Las Fierbinţi sau Visuri la cheie? Răspunsul: cam ...toţi! Cum?

Publicitate

Răspunsul vine din intervalele pe care s-au intersectat producţiile. Asia Express a început la 20.30 şi s-a întins pe toată seara. S-a intersectat în prima parte cu Las Fierbinţi, iar în partea a doua cu Visuri la cheie. Rezultatele?

Pe intervalul Las Fierbinţi, Asia Express nu a avut nicio şansă: serialul de pe Pro TV a dominat audienţa, la distanţă. Când a început Visuri la cheie, balanţa s-a înclinat în cealaltă parte: Asia Express a fost pe primul loc pe două segmente de audienţă, dar şi Visuri a "prins" un target.

Să le luăm pe rând:

1. Las Fierbinţi: serialul, la sute de mii diferenţă în faţă

Noul sezon Las Fierbinţi se detaşează pe intervalul de difuzare. La intersecţie cu Asia Express (20.30-21.30), Las Fierbinţis-a apropiat de 1,6 milioane de români în fiecare minut. În acelaşi timp, pe Antena 1 erau în jur de 800.000 de români. Audienţă apropiată a avut şi Kanal D, cu un serial turcesc.

La oraşe, serialul de pe Pro TV s-a apropiat de 800.000 de telespectatori, cu 300.000 peste Antena 1

Indiferent de publicul comercial luat în calcul (al Pro TV sau al Antena 1), Las Fierbinţi a fost în faţă. De exemplu, pe targetul Pro TV (21-54 naţional ABCD), Las Fierbinţi a depăşit jumătate de milion de telespectatori, faţă de 350.000 la Antena 1.

2. Visuri la cheie: Asia Express vine din urmă şi câştigă oraşele şi comercialul

Situaţia s-a schimbat de la 21.30, când pe Pro TV a început Visuri la cheie. Asia Express a trecut pe primul loc atât la nivel urban, cât şi pe segmentele comerciale. Visurile s-au mulţumit cu primul loc pe ţară.

La nivelul întregii ţări, Visuri la cheie a fost văzută, în fiecare minut, de 860.000 de telespectatori, în timp ce la Asia Express erau aproape 800.000.

Asia Express a preluat conducerea la oraşe, cu o medie de aproape 480.000 de telespectatori. Pro TV, cu Visurile, au fost pe poziţia a doua, la 70.000 de telespectatori distanţă.

Antena 1 a fost cea mai urmărită, pe intersecţia cu Visuri la Cheie, şi pe segmentele comerciale (atât al Pro TV, cât şi al Antenei 1). De exemplu, pe targetul urban 21-54 de ani (segmentul comercial al Antenei 1), Asia Express a numărat 250.000 de telespectatori, cu aproape 30.000 mai mulţi decât la Pro TV. Pe targetul Pro, cifrele au fost mult ai apropiate (sub zece mii), dar tot în favoarea Asia Express.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus