Skip to main content

CNA nu vrea să publice lista televiziunilor cu patroni politicieni sau candidaţi la alegeri. Mircea Toma a propus, consiliul a votat "NU". Care au fost argumentele?

 
CNA nu vrea să publice lista televiziunilor cu patroni politicieni sau candidaţi la alegeri. Mircea Toma a propus, consiliul a votat "NU". Care au fost argumentele?

O propunere care a aprins spiritele la CNA. Aproape două ore au discutat membrii CNA pe marginea propunereii lui Mircea Toma, membru al forului, care a prezentat Consiliului o listă cu proprietarii de televiziuni care sunt fie politicien, fie candidaţi la alegerile locale.

Publicitate

Cei mai mulţi membri s-au opus, prin urmare propunerea n-a trecut. Argumentul lui Mircea Toma a fost că publicul trebuie să ştie atunci când o televiziune sau post de radio este deţinut de un om politic.

Lista este făcută, dar, în plină campanie electorală, CNA a votat să nu fie făcută publică.

„E vorba despre o propunere de transparenţă a persoanelor care sunt proprietari ai instituţiilor mass-media convenţionale, radiodifuzori radio şi TV, persoanele care sunt în potenţional conflict de interese şi care pot vulnerabiliza conţinutul editorial prin faptul că în timp ce sunt proprietarii unor instituţii media sunt şi membrii ai unor partide sau chiar candidează la alegeri”, a spus Mircea Toma.

De cealaltă parte, Monica Gubernat, preşedintele CNA, a spus că „Nu este în atribuţia noastra şi înseamnă că ne implicăm în campanie electorală fără să avem acest atribuit”. 

Orsolya Borsos, membru CNA, s-a declarat de asemnea contra publicării listei considerând că nu ar face decât să dubleze lista acţionarilor care este deja publică pe site-ul instituţiei (dar în care nu se menţionează dacă patronii au sau nu o aparteneţă politică). 

În plus, Borsos se întreabă dacă există doar manipulare politică. „Ce facem cu patronii de presă care manipulează nu doar politic, dar îşi promovează businessul propriu?”, a adăugat reprezentanta CNA. 

Răsvan Popescu, membru CNA, a spus la rândul său: „Un demers pentru transparenţă este bun oricând, dar campania deja a început. Deci o intervenţie a noastră în direcţia aceasta ar atrage atenţia publicului şi media: domne, pe aici ar putea să fie surprize. Un fel de suspiciune pe care noi am avea-o că prin apartenenţa lor nişte oameni ar influenţa posturile respective în direcţia favorizării politice unor candidaţi de aceeaşi culoare”

Dorina Rusu, membru CNA, a fost singura din cadrul forului care a susţinut demersul lui Mircea Toma: „Nu înseamnă nicio anatemă, nicio condamnare, este pur şi simplu o fotografie a realităţii.”

Cum au argumentat membrii CNA această propunere, în continuare:

Mircea Toma, membru CNA: 

„E vorba despre o propunere de transparenţă a persoanelor care sunt proprietari ai instituţiilor mass-media convenţionale, radiodifuzori radio şi TV, persoanele care sunt în potenţional conflict de interese şi care pot vulnerabiliza conţinutul editorial prin faptul că în timp ce sunt proprietarii unor instituţii media sunt şi membrii ai unor partide sau chiar candidează la alegeri. 

În principiu, ceea ce ar fi nevoie să facem noi este să publicăm lista cu situaţiile de risc. Această listă nu ar înseamna că sunt acuzaţi cei care sunt proprietarii instituţiilor media, ci este un mesaj pentru public, prevenim publicul să fie mai vigilent, în anume situaţii.

Nu înseamnă că această situaţie elimină toate sursele de risc. Una dintre sursele de risc majoră şi probabil prevalentă este finanţarea ocultă a unor posturi de radio sau televiziune, dar oricum limitează parte din risc prin înarmarea cetăţeanului cu vigilenţă.

Mai sunt situaţii în care unele posturi îşi subordonează misiunea unor interese ale unor persoane care nu sunt patroni direcţi, ci sunt de fapt cei care, prin interpuşi, pot să controleze posturile de televiziune. 

Noi rezolvăm o felie din aceste riscuri dacă reuşim să publicăm această listă în timp util, adică în campania electorală pentru locale. 

În spatele acestei propuneri există un suport legislativ care va devein obligatoriu de anul viitor. Este vorba despre regulamentul UE, al Parlamentului European şi al Consiliului, care este cunoscut ca fiind Regulamentul european privind Libertatea Mass-Media („Media Freedom Act”) care are prevederi foarte specifice exact în acest sens.

Vorbeşte în art 6 despre necesitatea ca numele proprietarului sau proprietarilor indirecţi care au participaţii să fie publicate împreună cu informaţiile care se referă la aparteneţa lor la una dintre mişcările politice relevante. din aprilie anul viitor asta va deveni obligatoriu. 

Ceea ce facem noi nu încalcă niciun dintre legi, satisface principiul în virutea căruia noi funcţionăm, adică apărăm interesul public şi venim în întâmpinarea unui act normativ European care urmează să intre în vigoare ca obligatoriu începând de anul viitor.”

Valentin Jucan, vicepreşedinte CNA:

„Tabelul pe care l-am văzut (trimis de Mircea Toma membrilor CNA - n.r.) este o mică, mică, bucăţică parte care reprez nişte radiodifuzori cu un acţionariat care şi-a asumat o oarecare transparenţă, dar nu s-au ascuns şi nici nu au folosit alte persoane drept proxy sau finanţatori, nu ne aflăm în situaţii în care politicieni folosesc fonduri publice pentru a finanţa din bani publici ceea ce mi se pare că este mult mai grav decât să ai nişte persoane publice care şi-au asumat acţionariatul. 

După părerea mea este un tabel absolut incomplet, să spunem doar partea „ligh”, partea uşoară a complicaţiilor din audiovizualul românesc. Punerea acum a acestei bucăţele de problemă la avizier, arată ca o listă a ruşinii şi o facem şi într-o perioadă în care cu atât mai mult afectăm credibilitatea presei care ia.

Vreau să ating această anatemă a politicienilor care dau, însă presa ia.  

După părerea mea nu este prea mare diferenţă între cel care dă şi cel care ia. Aici nu este ca şi când un trust sau un post de televiziune local de radio sau TV se trezeşte dimineaţă cu nişte bani care nu ştiu de unde vin. (...)

Nu cred că este corect faţă de alte situaţii, pe care nu le cunoaştem, dar sunt foarte greu de identificat, cele despre care spuneam că sunt folosiţi bani publici, cele care sunt controlate de politicieni prin alte personaje şi care sunt mult mai canceroase pentru societate şi pentru conceptul de presă liberă. Noi acum am pune la avizier un tabel. Publicul necunoscător al detaliilor ar înţelege că ăştia sunt şi ar înţelege: asta este marea probelmă de care se vorbeşte în România?

Noi vedem doar un acţionariat, îl punem la avizier şi considerăm din start că conţinutul este alterat politici. Ori noi nu ştim acest lucru pentru noi nu am făcut şi o analiză calitatăvă conţinutului acestor radiodifuzori. Este sau nu unul politizat. Este sau nu unul dezechilibrat. Din tabelul pe care l-am văzut ştiu cel puţin patru radiodifuzori care au un conţinut perfect echilibrat, dar ei se vor regăsi pe un avizier sau pe o mică listă a ruşinicii, ceea ce nu mi se pare corect. ”

Orsolya Borsos, membru CNA:

„Colegul valentin Jucan a punctat foarte bine. Sigur că transparentizarea este foarte importantă, dar noi avem deja lista acţionarilor pe site, de foarte mult timp. Se cunoaşte acţionariatul televiziunilor şi radiourilor, aici nu am face decât să dublăm cu o listă care poată să fie interpretată într-o altă cheie decât intenţia noastră. Noi avem deja această listă, se ştie, iar din experienţa mea în teritoriu se ştie foarte bine cine este şi cum este acţionariatul.

În afară de faptul că nu văd de ce am dubla această listă, mă întreb dacă există doar manipulare politică. Ce facem cu patronii de presă care manipulează nu doar politic, dar îşi promovează businessul propriu?

Noi nu ştim dacă televiziunile şi radiourile de pe această listă chiar sunt distorsionate politic. Noi doar presupunem acest lucru, dar nu ştim.

Noi monitorizăm deja emisiunile de campanie, nu ştiu ce ar putea aduce în plus această listă. Nu văd ce ar putea adăuga această listă la cea existentă şi cu ce ar fi publicul mai informat.”

Răsvan Popescu, membru CNA: 

„Plec de la ideea că legea nu stabileşte în niciun fel cine poate să aibă sau nu să aibă media în România. Asta înseamnă că oricine poate fi acţionar la un post. 

Un demers pentru transparenţă este bun oricând, dar campania deja a început. Deci o intervenţie a noastră în direcţia aceasta ar atrage atenţia publicului şi media: domne, pe aici ar putea să fie surprize. Un fel de suspiciune pe care noi am avea-o că prin apartenenţa lor nişte oameni ar influenţa posturile respective în direcţia favorizării politice unor candidaţi de aceeaşi culoare.

În acest sens mă uit şi la acest tabel unde unele poziţii, cel puţin, sunt de natură să confuzeze. De exemplu, Focus TV Buzău, până în 2021, Vlad Pufu, acţionar, senator PNl Buzău. Până în 2021. De ce mai spunem azi că este acţionar? City TV Târgu Mureş, Cornaciu Marian, fost preşedinte PC Mureş. E fost preşedinte. Dacă nu mai e, de ce ne interesează chestia asta? Aruncăm aşa o anatemă. Unii au chiar relaţii proaste cu fostele lor partide. 

Cred că trebuie să nu ne grăbim, mai ales că şi regulamentul Uniunii e făcut să intre în vigoare de anul viitor. Bănuiesc că şi ei au alegeri eurparlamentare în momentul de faţă şi s-au gândit să nu vină cu nişte suspiciuni chiar în momentul când alegerile au început. 

Ionel Palăr, membru CNA:

„În ce propune distinsul coleg Toma, eram şi eu foarte entuziasmat că voi descoperi ceva senzaţional. Am frunzărit lista pe care am primit-o pe mail şi mi-am dat seama că n-am prins nimic. Deci sunt aceiaşi pe care îi ştie toată lumea că sunt, dar în profunzim nu am ajuns. 

Nu poţi schimba regulile în timpul jocului. Suntem deja în plină campanie electoral şi nu cred că noi ar trebui să bulversăm campania electorală. Spun încă un lucru, e foarte bine că acest subiect e discutat în şedinţă publică. Atâta timp cât ea este discutată public, înseamă că se trag nişte semnale de alarmă şi un efect tot îl va avea acolo unde trebuie. 

Dar cei care s-au ascuns, s-au pitit foarte bine în diverse forme se distrează pe seama noastră în acest moment. 

Dorina Rusu, membru CNA:

„Eu nu cred că trebuie să dramatizăm aşa. Întreaga atmosferă pare că e ceva dramatic să apară aparteneţa lor. Nu e ca şi cum ar fi ceva atât de complicat sau că nu se ştie. S-a pronunţat de mai multe ori cuvântul anatemă. Nu văd de ce ar fi o anatemă că eşti proprietarul sau acţionarul unui post de televiziune. Mi se pare că ceea ce ar apărea public ar fi o fotografie a unei realităţi din acest moment.

Chestiunea cu acţionarii, cei pe care i-am văzut în tabel nu mi se pare că ar deturna alegerile dacă ar fi publicată în acest moment. Nu înseamnă nicio anatemă, nicio condamnare, este pur şi simplu o fotografie a realităţii.”

Monica Gubernat, preşedintele CNA:

„Faptul că nu suntem nici organism de presă, nici ONG, informaţiile care trebuie să fie făcute publice conform Legii audiovizualului sunt deja publice. Ştiu că suntă bine când spui că înarmezi cetăţeanul, daar aici nu înarmezi doar cetăţeanul, ci înarmezi şi alţi competitori electorali care vor folosi această listă care nu este atributul nostru.

Ţin să-ţi amintesc că în acest moment în România nu se ştie cine se va ocupa de MFA („Media Freedom Act”). Nu este în atribuţia noastra şi înseamnă că ne implicăm în campanie electorală fără să avem acest atribuit.”

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus