Skip to main content

Reclamaţii la CNA pentru că Digi Sport n-a mai difuzat Copa America. De ce a pierdut televiziunea drepturile

 
Foto: Copa America
Foto: Copa America

Anul acesta Copa America, competiţie în care joacă ţările din America de Sud, nu s-a văzut în România, deşi Digi Sport a anunţat iniţial că are drepturile. Telespectatorii scandalizaţi au făcut reclamaţii la CNA. Cum explică televiziunea lipsa meciurilor? 

Publicitate

CNA a avut pe ordinea de zi a şedinţei un caz atipic. O serie de reclamaţii de la telespectatori care se plângeau că Digi Sport nu a mai difuzat meciurile de la Copa America, eveniment care a avut loc în perioada 21 iunie - 14 iulie. În total, CNA a primit 10 reclamaţii. 

Reprezentantul televiziunii le-a explicat membrilor că a fost o problemă legată de contract. 

Lucian Mihai, reprezentantul Digi Sport: 

„Agentul care a încheiat contractul cu Digi Sport avea drepturi pentru Copa America şi chair înaintea primului meci ne-a anunţat că organizatorul CONMEBOL i-a retras dreptul de a intermedia această competiţie în afara Americii şi practic nu am mai avut voie să retransmitem, deşi primisem toate link-urile.”

Totodată, Monica Gubernat, preşedintele CNA, i-a transmis reprezentantului Digi Sport că speră că şi-au informat între timp telespectatorii în cadrul emisiunilor sportive că nu mai difuzează Copa America. 

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus