Skip to main content

Global News, prima televiziune amendată de CNA în acest an, pentru derapaje. Postul a fost la un pas să fie ÎNCHIS

 
Global News, prima televiziune amendată de CNA în acest an, pentru derapaje. Postul a fost la un pas să fie ÎNCHIS

Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat în a doua şedinţă din acest an prima amendă în bani unui post de televiziune. Televiziunea Global News, abonată la amenzi pentru dezinformări şi conspiraţii, a fost sancţionată în şedinţa de astăzi cu o amendă de 10.000 de lei şi o somaţie pentru derapaje despre războiul din Ucraina şi despre comunitatea LGBTQ. 

Publicitate

Discuţia despre Global news, l-a făcut pe vicepreşedintele CNA Valentin Jucan să-şi amintească de amenzile neplătite ale Global News şi a fost la un pas să propună ridicarea licenţei televiziunii pentru neplata acestora (aşa cum a păţit şi OTV în anul 2013). 

O parte dintre membri s-au opus propunerii lui Jucan motivând că acest subiect nu a fost pus pe ordinea de zi.

propuneri au venit din partea lui Mircea Toma, membru CNA. 

Chiar în timpul discuţiei pe această speţă, Valentin Jucan, vicepreşedinte CNA, a cerut departamentului juridic situaţia amenzilor neplătite cu intenţia de a propune retragerea licenţei. Legea audiovizualului are un articol de lege potrivit căruia, dacă o televiziune nu şi-a plătit amenzile mai vechi de şase luni, forul audiovizual poate retrage linceţa postului respectiv. S-a întâmplat în trecut şi cu televiziunea OTV în anul 2013, dar şi cu eStrada TV în anul 2019. Televiziunea eStrada a câştigat în instanaţă reluarea emisiei

Conform datelor prezentate în şedinţa CNA, Global News are amenzi şi din 2023 care nu au fost plătite: două amenzi din 6 aprilie 2023 în valoare de 10.000 de lei, o amendă din noiembrie 2023 de 20.000 de lei, una din 12 martie 2024 de 5.000 de lei, 24 aprilie 2024 de 30.000 de lei şi o amendă din 29 mai 2024 de 5.000 de lei. 

În acest contexct, Valentin Jucan a propus ridicarea licenţei televiziunii Global News. 

Jucan: „Pentru acest post avem aşa: amenzi care sunt necontestate în instanţă şi nici nu le-a achitat, pentru că nu a adus dovada că le-au achitat aşa cum cere legea. Eu propun în acest moment ridicarea licenţei pentru Global News pentru neplată. Legea spune foarte clar care sunt obligaţiile. Noi nu suntem în situaţia de a ruga la respectarea legii. Nu se poate noi să facem diligenţe după doi ani de zile şi să-i rugăm să achite amenzile în contextul în condiţiile în care legea spune foarte clar care sunt obligaţiile. ba mai mult. toţi radiodifuzorii ştiu de prevederile acestei legi. Avem un alt post care este cel mai amendat şi este din acest punct de vedere (al plăţii amenzilor - n.r.) extrem de disciplinat, de corect faţă de lege. Acest post de televiziune nu doar că nu a depus dovada plăţii şi nu şi-a depus dovada plăţii, dar refuză permanent să mai aibă vreun dialog cu această instituţie.”

De cealaltă parte, Georgică Severin, membru CNA, s-a opus discutării subiectului având în vedere că nu a fost pus pe ordinea de zi. 

„Eu sunt primul care susţine ca în caz de nerespectarea legii să se ia măsurile de rigoare. Dar totdeauna aceste măsuri trebuie să respecte o anumită formă. Până una alta, noi pe ordinea de zi am avut nişte rapoarte şi discutăm aceste rapoarte. Propunerea dvs de ridicare a licenţei, pe care o voi susţine precizez încă de la început, se face pe baza introducerii acestui punct pe ordinea de zi. Este cea mai gravă măsură pe care o poate lua CNA. Trebuie să fie un punct distinct pe ordinea de zi, să-l votăm la ordinea de zi şi nu pornim de la câteva rapoarte să trecem la această măsură. (...) Dacă aveam această problemă pe ordinea de zi votată, o votam, dar noi nici măcar nu am oficializat introducerea acestei probleme.”

Dorina Rusu, membru CNA, a propus de asemenea amânarea cazului pentru altă şedinţă. 

„Eu am pus problema aceasta, eu am spus că nu şi-au plătit amenzile. Aş vrea să se facă într-un cadru mai solemn. Nu vreau să se facă această chestiune la sfârşit de programe, când nu sunt toţi colegii prezenţi. Vreau să înţeleagă toţi cei care nu îşi plătesc amenzile că se face lucrul ăsta serios, colemn şi nu aşa. E normal să propui asta. Tot ce au făcut ei este sfirdare, însă vreau să respectăm toate chestiile acestea care ţin şi de colegii noştri.”

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus