Consiliul Naţional al Audiovizualului a prelungit cu încă nouă ani licenţele pentru cele două televiziuni operate de Dogan Media în România, Kanal D şi Kanal D2.
Kanal D are licenţă din anul 2007, de când Dogan Media a intrat pentru prima dată pe piaţa din România. Kanal D2 este fosta televiziune Bucuresti TV, pe care Dogan Media a preluat-o în toamna anului 2022.
Iosif Kălăuz, director de strategie şi cercetare la Kanal D şi coordonator Radio Impuls, le-a prezentat membrilor CNA câteva cifre din ultimii nouă ani ai postului de televiziune care a dat show-uri precum Survivor, Exatlon, ambele lider de audienţă, dar şi cel mai urmărit serial turcesc al ultimilor ani, Mă numesc Zuleyha.
„Legat de cifre, se pare că 99,9% din populaţia României ştie de Kanal D. În cei nouă ani de la relicenţiere, majoritatea populaţiei a urmărit cel puţin o dată Kanal D.
Avem în prezent o cotă de piaţă de 10,4% pe toată perioada asta de nouă ani. În cei nouă ani, am difuzat 13.000 de ore de ştiri, am difuzat 19.000 de ore de filme şi seriale, am difuzat 42.000 de ore de programe de divertisment.
Am să vă spun câteva programe de succes din cei nouă ani, printre care Survivor, care a fost locul unu cu o cotă de piaţă de 23,7%, Exatlon, locul unu la nivel naţional, serialul turcesc Mă numesc Zuleyha care a fost locul unu la nivel naţional.
În căutarea adevărului, de la lansare până în prezent, este locul unu la nivel naţional, Casa iubirii este locul doi la nivel naţional pe toate sloturile de difuzare şi Jocul Cuvintelor este locul unu la nivel naţional în day-time.”
La rândul ei, Clara Bomboe, director de programe la Kanal D:
„Noi ne ţinem de cuvânt în ceea ce priveşte producţia de programe pentru familie. Continuăm să facem lucrul acesta din ce în ce mai complex şi întotdeauna când introducem un program nou în grilă ne gândim la întreaga familie care va sta în faţa teleizorului.
Probabil că aţi remarcat în ceea ce am făcut în ultima perioadă în absolut toate programele aveme o conduită şi încercăm să fim cât mai corecţi faţă de toţi membrii familiei. (...)
Continuăm să alegem serialele turceşti pentru că ele sunt nişte seriale care se adresează într-adevăr atât întregii familii, dar şi persoanelor din punct de vedere individial, adică femeile de multe ori pot face lucruri în casă, dar să şi vizioneze în acelaşi timp serialele turceşti, care prezintă tradiţii, prezintă lucruri la care se pot uita toţi membrii familiei.
Mai departe, suntem foarte atenţi la programele de divertisment, acolo am dezvoltat destuld e mult zona de game show, quizz show, din două motive: unul pepentru că aceasta este o nişă care ne reprezintă şi doi pentru că, cumva oamenii apreciază faptul că le aducem programe din care ei să poată învăţa ceva.
Din nou, în urma unui studiu, oamenii şi-au arătat dorinţa de a învăţa lucruri. De aceea am mers în zona Jocul Cuvintelor, The Floor, la Roata Norocului chiar am îmbunătăţit structura editorială, în fiecare ediţie noi avem un scenariu dintr-o ţară, dintr-un oraş.”
Despre Kanal D2, Clara Bomboe a declarat că ţinteşte foarte mult zona de femei:
„Kanal D2 este în continuare un canal tânăr. Am început anul trecut, de atunci cumva am lucrat puţin mai mult la strategia de programe pentru că lucrurile în timp s-au schimbat şi piaţa se tot schimbă suntem destul de afectaţi de tot ce înseamnă zona aceasta de politică, de alegeri, de meciuri.
Meciurile, recunoaştem că chiar au venit foarte puternic anul acesta, mai puternic decât de obicei. Am încercat să ne găsim o nişă în timp, văzând şi făcând, iar acum targetăm foarte mult zona de femei, de aceea am venit foarte mult cu seriale turceşti dedicate lor.”
Ştirile Zilei
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro