Skip to main content

CNA, în centrul unui scandal uriaş după ce a decis ştergerea de pe YouTube a unui clip video cu Marius Tucă. Premierul Ciolacu, critici pentru instituţie

 
CNA, în centrul unui scandal uriaş după ce a decis ştergerea de pe YouTube a unui clip video cu Marius Tucă. Premierul Ciolacu, critici pentru instituţie

Marcel Ciolacu reacţionează în contextul scandalului provocat de decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului de a da un ordin de eliminare a unui clip video de pe canalul de YouTube Marius Tucă Show. În clipul în cauză, Marius Tucă spune printre altele că este o lovitură de stat decizia BEC de a-l elimina pe Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezidenţiale.

Publicitate

„Decizia CNA privind eliminarea materialelor de opinie ale unor jurnalişti reprezintă un derapaj de la democraţie şi de la dreptul la liberă exprimare. Respectarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie este obligatorie pentru toate instituţiile statului.

Opiniile nu trebuie confundate cu informaţiile şi nu trebuie cenzurate niciodată. Fiecare este liber să fie sau nu de acord cu o opinie exprimată în spaţiul public.

Şi este incalificabil ca membri CNA să îşi justifice deciziile de sancţionare culmea – pe opinii politice şi raţiuni personale, şi nu pe lege!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook. 

Premierul a mai adăugat că CNA trebuie „să îşi revizuiască urgent principiile de funcţionare, iar comisiile de specialitate din Parlament să facă o dezbatere serioasă atunci când vor discuta raportul anual de activitate a instituţiei.

„Rolul principal al CNA este de a asigura un cadru civilizat şi echilibrat de dezbateri publice, şi nu de a le obstrucţiona sau de a se transforma într-un Minister al Adevărului”, a concluzionat Marcel Ciolacu. 

În ultimele săptămâni, forul audiovizual s-a implicat intens în zona de video online, care a fost inundată cu dezinformări. CNA a dat zeci de ordine de eliminare a unor clipuri care instigau la ură sau la violenţă, ori care dezinformau grav. 

Spre exemplu, săptămâna trecută forul a cerut scoaterea de pe TikTok a unui clip în care infleucerul Makaveli folosea un limbaj deplasat la adresa familiei jrunalistului Mihai Gâdea. 

Recent, s-a reunit în weekend pentru a cere scoaterea din online o serie de clipuri de pe TikTok care îndemnau explicit la violenţă împotriva memrilor Biroului Electoral Central. Unul dintre mesaje spunea „Moarte soroşiştilot”, altul prezenta fotografiile membrilor BEC. 

„Trădătorilor, aţi vrut război, război o să fie!”, „Haide peste ei!”, „ E pe viaţă şi pe moarte acum, aţi înţeles?” „E gata, dacă poporul nu se revoltă acuma suntem morţi toţi, noi, copiii noştri, toţi”; sunt alte mesaje din online care au atras sancţiuni de la CNA

Forul a dat decizie de eliminare pentru instigare la ciolenţă după ce George Simion a postat pe Facebook şi TikTok un mesaj video în care spunea că „cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piaţa publică”. 

Un alt clip în cazul căruia CNA a avut reacţie rapidă a fost tot pe TikTok şi anunţa că „Ursula Von der Leyen a semnat actul oficial de război? Mobilizare militară pentru Europa”. 

Luna trecută, acelaşi CNA a dat ordin de eliminare pentru un clip de pe Facebook, în care jrunalişti şi politicieni erau prezentaţi ca nişte duşmani ai poporului. Alături de imaginile lor şi o muzicp sumbră, apărea şi textul „Wanted”. 

CNA a mai cerut Youtube să dea jos un clip agresiv care incita la violenţă împotriva lui Vasile Bănescu: „Mersul său pe stradă, de azi încolo, va fi periclitat.”

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu