Skip to main content

„Seamănă cu odele de la Cântarea României”. Nasul TV, amendat pentru o emisiune în care s-a făcut apologia comunismului. CNA, sesizări la Parchet şi la Academia Română

 
„Seamănă cu odele de la Cântarea României”. Nasul TV, amendat pentru o emisiune în care s-a făcut apologia comunismului. CNA, sesizări la Parchet şi la Academia Română

Televiziunea Nasul TV atrage încă o amendă de la CNA. Postul a fost sancţionat cu 25.000 de lei amendă (adică 5.000 de euro) pentru că atât moderatoarea Gabriela Caliţescu, cât şi invitatul său au făcut apologia regimului comunist. Invitatul a fost istoricul Florin Şandru, Doctor în istorie, asistent cercetare la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. 

Publicitate

Consiliul a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi, având în vedere că invitatul emisiunii este doctor în istorie, angajat al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (I.N.S.T.), CNA a hotărât să adreseze o scrisoare-protest acestei instituţii.

O scrisoare a fost trimisă de CNA şi Academiei Române, însoţită de raportul de monitorizare, prin care să solicite un punct de vedere referitor la sintagma „apologia regimului totalitar”;

Amenda a fost dată pentru emisiunea „Să vorbim despre tine”, prezentată de Gabriela Caliţescu, ediţia din 12 aprilie 2024. 

Ceea ce se întâmplă în această emisiune şi mai ales ceea ce spuneţi dumneavoastră seamănă cu odele de la Cântarea României”, a spus Dorina Rusu, membru CNA. 

Cum sună discursul Gabrielei Caliţescu din debutul emisiunii sancţionate:

„Dragă Românie, făceai din unitate un scop în sine, sădeau dascăli, în piepturi brave, sentimentul de apartenenţă. Deşi erai tânără, dragă Românie, aveai putere, făceai din lucruri mici, fapte atât de speciale. Erai România noastră, tărâmul nostru de poveste. Acum ai rămas tristă. Toţi te-au părăsit.

Clădesc pe alte tărâmuri poveşti şi nici nu vor să se mai întoarcă la patria în care s-au născut. Vorbesc de românii noştri de pretutindeni, care au făcut cel mai mare sacrificiu părăsindu-şi ţara, culmea, pe timp de pace.

Dragă Românie, îţi mărturisesc cu tristeţe că eu personal, nu am avut nicio clipă gândul emigrării de când am realizat că aparţin acestui pământ românesc. Am rămas aici să-mi duc tristeţea cu demnitate. Hai să te întrebi probabil de ce.

Tocmai datorită valorilor pe care le-a sădit în mine an de an, datorită istoriei noastre, datorită a tot ce are ţara noastră. Minunăţii dumnezeieşti le-aş putea spune.

Pe tărâmul ăsta gol o să încerc să pun aripi viselor mele şi ale tale, dragă române, deşi e greu, pentru că alături de mine văd suflete necăjite care au uitat să zâmbească, piepturi din care ies suspine, ochi ce plâng în loc să caute răspunsuri, tineri ce îşi strigă nedreptatea, tineri abandonaţi şi nimeni nu-i aude sau nu-i vede.”

În cadrul emisiunii, realizatoarea Gabriela Caliţescu a mai spus că:

„În data de 12.04.1989, iată, a rămas cunoscută pentru faptul că Nicolae Ceauşescu a făcut publică încheierea plăţii datoriei externe ce se ridică la 20 şi, ce se ridica la acel moment la 21 de miliarde de dolari. Ba chiar mai avea de recuperat 2,5 miliarde de dolari.

Zilele de 12-14 aprilie marchează, se poate spune, o deplină independenţă economică şi politică a României. (...) Acum, după 35 de ani de democraţie, industrie avem zero, producţie – zero, livezi - aproape zero, fabrici – zero, spitale construite – zero, în 35 de ani. Şi exemplele pot continua.

Evident, mă refer la statul român. Bani în contul statului român, lipsă, scuzaţi-mă, plin de datorii, cu multe zerouri şi dobânzi grosolane”;

La rândul său, istoricul Florin Şandru a declarat în emisiune sancţionată:

„Da, eu sunt mândru că am trăit acea perioadă. Nu-mi e ruşine să spun, ca voi, care ne conduceţi de 34 de ani, sunt mândru că am trăit acea perioadă în care România avea un nivel de dezvoltare extraordinar.

Eram fericit în lume, am participat la un concurs la Moscova, între toate ţările socialiste şi am fost de două ori premiat ca tânăr, să zicem, unul de ştiinţă. Iar Nicolae Ceauşescu a dezvoltat ţara, i-a dat fiecărei familii, o bucată de pâine, să nu părăsească ţara şi să stea să muncească aici, să slujim acestui popor.

La fiecare două-trei case exista câte o maşină mică, v-am spus, oamenii eleganţi, oamenii mergeau la mare, mergeau la munte”.

Valentin Jucan, vicepreşedinte CNA, a vorbit în şedinţa publică de astăzi despre „preţul” plătit de români pentru ca datoria externă să fie plătită, şi despre care realizatoarea nu a menţionat nimic în emisiune.

„Preţul pe care românii l-au plătit pentru datoria externă se traduce în sânge. Cel puţin opt ani de zile până la revoluţie România a stat în beznă. Inclusiv emisia de la postul naţional de televiziune a ajuns să fie de două ore”, a afirmat Valentin Jucan. 

Legislaţia încălcată: 

Art. 48 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia:

„Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, nazist şi comunist, a autorilor crimelor şi abuzurilor acestor regimuri, precum şi denigrarea victimelor acestora”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus