Skip to main content

COMUNICAT. 3 activităţi pe care să le faci alături de copilul tău

 
COMUNICAT. 3 activităţi pe care să le faci alături de copilul tău

COMUNICAT. Timpul petrecut cu familia creează amintiri de nepreţuit atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Mai mult, consolidează relaţia dintre părinţi şi prichindei. Dacă alegi activităţile potrivite, poţi contribui considerabil la dezvoltarea armonioasă a celor mici şi la starea lor de bine. Iată 3 idei pe care să le încerci cu prima ocazie.  

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

1. Citiţi împreună

Exemplul părinţilor îi poate atrage pe copii spre lectură, iar beneficiile sunt numeroase, de la dezvoltarea vocabularului, a memoriei şi a abilităţilor de comunicare la stimularea creativităţii, imaginaţiei şi curiozităţii. De asemenea, cititul este o activitate distractivă şi reconfortantă. 

Când ai la dispoziţie atât de multe cărţi pentru copii de la Editura-Arthur.ro, este imposibil să nu găseşti cel puţin o poveste pe placul acestora. În continuare, descoperă câteva idei în funcţie de vârstă:

• cărţi pentru vârsta de 6-7 ani - „Cotoi cu pălărioi” de Dr. Seuss şi „Cel mai cool bob de fasole” de Jory John;
• cărţi pentru vârsta de 8-9 ani - seria Detectivii Aerieni de Ana Rotea şi „Pericol” de Raluca Poenaru;
• cărţi pentru vârsta de 10 - 11 ani - „Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier” de Michelle Cuevas şi „Povesteşte-mi ceva” de Sharon Creec, cărţile lui Roald Dahl, David Walliams sau Harry Potter;
• cărţi pentru vârsta de 12 - 13 ani - „Cum să spui te iubesc” de Robert Ersten şi „Ferbonia” de Ioana Nicolaie;
• cărţi pentru vârsta de 14+ ani - seria „O Istorie secretă a Ţării Vampirilor” de Adina Popescu şcărţile lui Rick Riordan, J.K.Rowling, sau Kimberly Brubaker Bradley

2. Faceţi jocuri de rol sau scenete

Pentru a diversifica activităţile şi a menţine interesul copiilor pentru lectură, îţi recomandăm jocurile de rol sau scenetele realizate pe baza unei cărţi citite de toată familia. În acest fel, cei mici îşi stimulează imaginaţia, creativitate şi îşi exersează abilităţile de comunicare şi cele sociale.

Spre exemplu, pentru familiile formate din 4 membri, Băiatul, cârtiţa, vulpoiul şi calul de Charlie Mackesy este o carte perfectă pentru această activitate.

Fiecare va lua un rol care i se potriveşte cel mai bine: un băiat curios şi prietenos, o cârtiţă plină de viaţă şi mereu pofticioasă, un vulpoi care a trecut prin multe greutăţi şi un cal blând, foarte înţelept. Şi unde mai pui că această carte a stat la baza ecranizării care a primit anul acesta premiul Oscar la categoria din care face parte, respectiv roman grafic.

3. Planificaţi proiecte artistice

Dacă vrei să duci explorarea unei poveşti mai departe, încearcă să creezi activităţi artistice inspirate de personajele din cărţile pentru copii. Cum arată Sophie şi Agatha din „Şcoala pentru Bine şi Rău” de Soman Chainani? Puteţi să le desenaţi sau să le pictaţi. Să aveţi o discuţie pe marginea cărţilor.

Cartea sau filmul? Aşa ţi-ai imaginat personajele din carte?

Ce proiect creativ ar face personajul principal din „Marele Nate”, carte scrisă de Lincoln Peirce? Pe unde se aventurează Apolodor, simpaticul pinguin descris de Gellu Naum şi, ulterior, de Florin Bican? Încercaţi să faceţi un colaj sau o machetă în care să îl desenaţi pe Apolodor acolo unde consideraţi voi că i-ar plăcea să călătorească. 

Petrece cât mai mult timp de calitate împreună cu copiii tăi şi găseşte mereu activităţi distractive benefice pentru dezvoltarea acestora. Diversifică temele de lectură, exploraţi lumi ficţionale creative şi puneţi la cale proiecte artistice pe baza personajelor preferate şi a subiectelor care sunt de interes pentru prichindei.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus