Skip to main content

COMUNICAT. La Ploiesti s-a deschis astazi al doilea centru de socializare pentru seniorii români (VIDEO)

 
COMUNICAT. La Ploiesti s-a deschis astazi al doilea centru de socializare pentru seniorii români (VIDEO)

COMUNICAT. Astăzi, de Ziua Vârstnicului, vă invităm să primiţi acest mesaj cu deschidere şi solidaritate faţă de toţi seniorii din România care se confruntă cu singurătatea şi consecinţele acesteia, de la tristeţe, anxietate, până la forme de depresie acută.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

În 2021, Dr. Max s-a alăturat eforturilor Asociaţiei Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor cu obiectivul principal de a se implica în susţinerea uneia dintre cele mai sensibile comunităţi din România, cea a persoanelor senioare cu vârste de peste 65 de ani, care trăiesc, cel mai adesea, în singurătate.

Un an mai târziu, în 2022, Dr. Max a sprijinit deschiderea primului Centru de Socializare pentru seniorii singuri din România, în Bucureşti, o iniţiativă pe termen lung, care, în această lună, continuă cu deschiderea celui de al doilea centru, la Ploieşti.

În cadrul acestor centre de socializare, seniorii români au şansa de a fi parte dintr-o comunitate care îi ajută să se simtă mai puţin singuri şi să poată redescoperi bucuria vieţii, chiar şi la o vârstă înaintată.

Programele dezvoltate sunt adaptate nevoilor seniorilor, împreună cu specialişti din diverse domenii şi includ activităţi de socializare, activităţi sportive adaptate vârstei, ateliere creative, sesiuni de limbi străine şi ieşiri în comunitate, la diferite evenimente.

De asemenea, merită menţionate activităţile comunitare din Programul Prietenii Vârstnicilor susţinute de Dr. Max, în care seniorii singuri din Brăila, Constanţa, Braşov şi Cluj se bucură de întâlniri săptămânale care îi ajută să îşi reconstruiască cercul social de prieteni.

Interacţiunea socială joacă un rol vital pentru sănătatea fizică, dar şi emoţională a seniorilor, iar în România, de cele mai multe ori, bătrâneţea este despre foarte multe uşi închise şi izolare.

De aceea, parteneriatul cu Asociaţia Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor rămâne o iniţiativă civică pe termen lung, de susţinere a acestei cauze şi a programelor desfăşurate.

Vă mulţumim pentru parcurgarea acestor rânduri şi vă rugăm să primiţi mesajul doamnei Sidonia Tudoriu, una dintre beneficiarele programelor dezvoltate de Asociaţia Niciodată Singur.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus