Skip to main content

COMUNICAT. Cântăreaţa Yasmin Levy concertează în România

 
COMUNICAT. Cântăreaţa Yasmin Levy concertează în România

COMUNICAT. Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România pentru primul concert alături de trupa sa. Artista ne-a mai vizitat meleagurile în 2011 în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, şi în 2022 într-un concert sold out la Sala Palatului alături de Orchestra Metropolitană Bucureşti.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

De data aceasta, artista din Israel va cânta pe 27 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de trupa sa, formată din artiştii Yachiel Hasson – chitară, Itay Abramovitz – pian, Sebastian Wypich – bas, Matan Efrat – tobe.

Aşteaptă-te ca la acest concert să fii purtat de emoţia istorică a muzicii, de cântecul unificator a trei culturi diferite.

Cu stilul ei distinct şi emoţionant, Yasmin Levy aduce o nouă interpretare cântecului medieval iudeo-spaniol (ladino), încorporând sunete moderne de flamenco andaluz şi muzică tradiţională turcească, precum şi combinând instrumente precum darbuka, oud, vioară, violoncel şi pian.

"Vin din Israel pentru a cânta muzica Sephardy – cea a evreilor care locuiau în Spania înainte de anul 1492, anul în care au fost obligaţi să părăsească teritoriul iberic. Textul acestor cântece este în ladino, spaniola veche vorbită acum mai bine de cinci veacuri. În plus, sunt mândră să combin cele două culturi, ladino şi flamenco, amestecând în acelaşi timp influenţe din Orientul Mijlociu.

Pornesc o călătorie muzicală veche de 500 de ani, ducând ladino în Andaluzia şi amestecându-l cu flamenco, stilul care încă poartă amintirile muzicale ale vechii lumi maure şi evrei-spaniole cu sunetul lumii arabe. Într-un fel, este o „reconciliere muzicală” a istoriei”, declară Yasmin Levy.

Yasmin Levy, o carieră cu opt albume muzicale în ladino, spaniolă şi ebraică, toate aflate în topurile internaţionale, iar debutul discografic a avut loc în anul 2000.

În 2005 îi revine premiul Anna Lindh Euro-Mediterranean Foundation pentru promovarea dialogului intercultural între muzicieni din trei culturi. Yasmin Levy este şi ambasador al Children for Peace, organizaţie care sprijină copii aflaţi în calea conflictelor din Orientul Mijlociu.

Concertul este organizat de MUSICALS.RO, iar biletele se pot achiziţiona online aici: https://bilete.yasminlevy.ro

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus