COMUNICAT. Dacă ai acasă un câine sau o pisică ar fi indicat să alegi un medic veterinar în apropierea casei, pentru a merge regulat cu animalul tău de companie la consult, chiar dacă acesta este sănătos.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Iar dacă ai adoptat de curând o pisică sau un căţel, este mai mult decât necesar să mergi la medicul veterinar pentru a-i cere sfaturi şi pentru a te asigura că animalul tău de companie este sănătos, vaccinat şi deparazitat.
Cât de des ar trebui să mergi la control cu animalul tău de companie?
În primele luni de viaţă, animalul tău de companie va avea nevoie de o schemă completă de vaccinare şi de deparazitare, iar pentru asta trebuie să mergi la un cabinet veterinar. La început, controalele vor fi mai dese, uneori chiar şi de două ori pe lună.
Ulterior, pentru animalele adulte se recomandă un control periodic o dată pe an, iar pentru animalele seniore ar fi ideal un control o dată la şase luni.
În cazul câinilor, vârsta maturităţii este influenţată de talia şi rasa animalului. Spre exemplu, cei de talie mare, cum ar fi Saint Bernard sau Terra Nova, sunt consideraţi seniori la vârsta de 5-6 ani, în timp ce un Pomeranian atinge această etapă a vieţii abia la vârsta de 10 ani.
În schimb, în cazul pisicilor lucrurile sunt diferite, pentru că acestea pot să trăiască până la 20 de ani, dacă sunt îngrijite corespunzător. Felinele încep să se confrunte cu primele semne ale îmbătrânirii pe la vârsta de 10-12 ani, iar atunci au nevoie de un control periodic de două ori pe an.
Ce investigaţii medicale sunt necesare pentru animalul tău de companie
În cadrul vizitelor periodice, medicul veterinar ar trebui să efectueze un control general, pentru a verifica dacă următorii parametri sunt în regulă.
Primul aspect este temperatura animalului. În cazul pisicilor, acestea ar trebui să aibă între 38 şi 38.5°C, în timp ce câinii au o temperatură normală cuprinsă între 38.3 şi 38.7°C
.
Tot în cadrul controlului, medicul va verifica greutatea animalului, dar şi starea pielii, a blăniţei şi a danturii. În cazul în care există mirosuri deranjante, paraziţi externi, iritaţii sau scuame pe blăniţă, leziuni sau secreţii la nivelul ochilor, sau inflamaţii gingivale, medicul va putea prescrie un tratament pentru a ameliora aceste simptome.
De asemenea, veterinarul ar trebui să analizeze şi starea ghearelor şi a pernuţelor, pentru că în cazul unei iritaţii, acestea pot cauza dureri, iar astfel animalul tău de companie s-ar confrunta cu un disconfort atunci când se deplasează.
Un alt aspect care trebuie evaluat este starea reflexelor neurologice – modul în care animalul interacţionează cu lucrurile din jur, mersul acestuia, poziţia corpului, etc. Iar controlul ar trebui să continue cu palparea ganglionilor, verificare care poate determina dacă există o potenţială infecţie în corp.
Ce poţi descoperi cu ajutorul examenelor medicale regulate
Dacă vei merge frecvent cu animalul tău de companie la medicul veterinar vei putea avea tot timpul sub observaţie starea sa de sănătate. Aşa că în cazul apariţiei unei afecţiuni, vei putea acţiona rapid, iar animalul tău va primi tratamentul necesar mai devreme, iar astfel şansele sale de vindecare vor fi mai mari.
Discutând regulat cu medicul veterinar, vei putea organiza o dietă echilibrată pentru câinele sau pisica ta, mai ales dacă animalul are reacţii sau comportamente atipice în ceea ce priveşte consumul de hrană.
În cazul pisicilor, dereglările urinare pot să indice existenţa anumitor afecţiuni ale tractului urinar, aşa că acestea nu ar trebui ignorate. Cu ajutorul unor analize, medicul va putea identifica mult mai rapid problema existentă şi va prescrie tratamentul potrivit.
Pentru animalele geriatrice sunt recomandate analizele de sânge, deoarece acestea ajută la evaluarea corectă a stării de sănătate, mai ales în ceea ce priveşte funcţionarea organelor vitale, posibilitatea unei anemii sau a unei infecţii, sau măsurarea capacităţii sistemului imunitar.
Aşadar, examenele regulate la medicul veterinar te pot ajuta să identifici la timp anumite afecţiuni cu care animalul tău de companie s-ar putea confrunta. În acest fel, poţi lua măsuri mai devreme, iar şansele ca pisica sau câinele tău să se bucure de o viaţă normală sunt crescute.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro