PARTENERIAT. International Advertising Association (IAA), cu sprijinul OMV Petrom, va expune colecţia de 20 de ani „Great Ads for Good”, marca ACT Responsible, aducând advertising-ul responsabil la Opera Naţională Bucureşti, în cadrul Conferinţei Globale IAA „Creativity4Better” 2022.
În acest context unic, participanţii conferinţei vor descoperi o expoziţie retrospectivă specială, care va reuni unele dintre cele mai creative idei pe care industria de advertising le-a produs pentru asociaţii, instituţii şi companii în ultimele două decenii, în sprijinul cauzelor nobile, comportamentului responsabil şi dezvoltării sustenabile.
Expoziţia „Great Ads for Good” va fi compusă din patru mari teme de actualitate— Sănătate, Educaţie, Mediu şi Drepturile Omului— abordate în peste 25 de exponate remarcabile (print şi video).
Încă de la înfiinţarea sa, ACT Responsible a dezvoltat o colecţie unică de reclame şi campanii creative din întreaga lume. Aceste campanii captivante au puterea să informeze publicul şi să crească gradul de conştientizare cu privire la problemele sociale şi de mediu.
ACT Responsible este o organizaţie elveţiană non-profit, fondată în 2001.
„Misiunea noastră este de a inspira, a promova şi a uni întreaga industrie de advertising şi comunicare în jurul comunicării responsabile.
Credem în puterea creativităţii când vine vorba de creşterea gradului de conştientizare cu privire la problemele sociale şi de mediu.
Suntem încântaţi şi onoraţi să avem IAA România drept partener ce ne ajută să ne amplificăm misiunea.”, spune Isa Kurata, Co-fondator ACT Responsible.
Până în prezent, ACT (Advertising Community Together) Responsible a construit o reţea impresionantă de agenţii, mass-media, advertiseri, instituţii, ONG-uri şi corporaţii, care împărtăşesc aceeaşi opinie conform căreia publicitatea responsabilă este esenţială pentru comunicarea modernă.
Expoziţia „Great Ads for Good”, prezentată pentru prima dată în cadrul conferinţei „Creativity4Better”, va oferi participanţilor oportunitatea de a reflecta asupra evoluţiei industriei de advertising, subliniind rolul incontestabil al comunicării în promovarea şi producerea unei schimbări pozitive.
Victor Dobre, Director Executiv IAA România:
“Industria de marketing şi comunicare este şi trebuie să rămână permanent în avangarda schimbării. Prin comunicare avem puterea să schimbăm comportamente, să construim percepţii şi să influenţăm în bine societatea în care trăim.
Dar mai întâi trebuie să găsim puterea de a ne influenţa pe noi înşine pentru a fi printre primii care imbrăţişează schimbarea în bine – mai întâi în noi şi mai apoi în societate. De la o natură mai curată, până la un stil de viaţă mai sănătos şi mai sustenabil sunt doar câteva din direcţiile în care acţiunile noastre sunt necesare.
Expoziţia „Great Ads for Good”, prezentă în Conferinţa Globală IAA de anul acesta, aduce câteva exemple de campanii ce şi-au propus şi au reuşit cu succes să marcheze paşi înainte în zone sensibile şi dureroase. Sperăm ca prin creativitate să inspirăm acţiuni care vor contribui la redarea speranţei pentru generaţiile ce ne vor urma.
Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc partenerilor noştri OMV Petrom care au acceptat să susţină această valoroasă expoziţie, aducând în felul acesta un plus de inspiraţie generaţiilor de profesionişti în comunicare şi marketing din România. Mi-aş dori ca efortul lor să grăbească schimbarea de care avem nevoie.” Victor Dobre, Director Executiv IAA România.
Industria de advertising are puterea de a face diferenţa. Te aşteptăm să explorezi o selecţie puternică de exponate şi campanii care şi-au lăsat cu adevărat amprenta asupra industriei, aducând noi perspective, idei creative şi abordări originale ale provocărilor cu care se confruntă societatea modernă.
Conferinţa Globală IAA „Creativity4Better” este un eveniment anual organizat la Bucureşti de IAA România în parteneriat cu IAA Global şi îşi propune să aducă în faţa comunităţilor creative din România cele mai inspiraţionale personalităţi din lumea marketingului, publicităţii, creativităţii, tehnologiei şi sustenabilităţii globale.
Conferinţa va avea loc la Opera Naţională Bucureşti pe 3 noiembrie 2022, iar biletele pot fi achiziţionate online accesând www.creativity4better.com.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro