COMUNICAT. Gaming Video Awards dă start înscrierilor la cea de-a patra ediţie, competiţia continuând să caute şi să premieze cel mai bun conţinut video de gaming pe care streamerii şi brandurile îl crează pentru comunităţile lor.
Noutatea acestui an este introducerea unei noi categorii de concurs dedicată brandurilor, Cea mai bună campanie in-game advertising. Înscrierile în cadrul competiţiei se fac accesând www.gamingvideoawards.ro până pe 22 septembrie.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Gaming Video Awards îşi continuă misiunea de a oferi recunoaştere acelor creatori care propun publicurilor lor nu doar energie debordantă şi pricepere în jocurile video, dar şi un discurs corect, live-uri şi videouri de calitate şi o atitudine pozitivă. Şi, nu în ultimul rând, Gaming Video Awards identifică şi premiază acele branduri care se adresează publicului de gaming.
Noua categorie dedicată brandurilor şi agenţiilor de comunicare, Cea mai bună campanie in-game advertising, premiază campaniile desfăşurate în timpul jocurilor video, fie ele statice sau dinamice, iar acestea vor fi analizate de către juriu în funcţie de modul de execuţie, felul în care campania a fost integrată în joc, targetarea relevantă, şi, nu în ultimul rând, creativitatea.
“Gaming-ul nu mai reprezintă de mult o activitate de nişă, ci îl experimentăm aproape peste tot în viaţa de zi cu zi. Şi campaniile de comunicare care au o componentă de gaming s-au înmulţit în ultimii ani, arătând interesul crescut al brandurilor de a se conecta cu o audienţă mai tânără, dar şi de a reflecta un mod de a petrece timpul liber pentru adulţi.
Această creştere am văzut-o la Gaming Video Awards, nu doar al numărului mai mare de campanii înscrise anul trecut faţă de anul precedent, dar şi nivelul creativ al acestora.
Invităm toate agenţiile şi brandurile care au demarat campanii de advertising cu conţinut de gaming să se înscrie în cadrul competiţiei, care devine de la an la an, o radiografie a impactului pe care gaming-ul îl are în viaţa noastră”, spune Tudor Dăescu, preşedinte Gaming Video Awards.
Anul trecut, Army of the Streamers, o campanie semnată de Netflix şi JamSession, a câştigat primul loc la toate categoriile din competiţie, Netflix obţinând astfel premiul de Comunicatorul anului în gaming.
Anul acesta, Gaming Video Awards semnează un parteneriat cu IAA România (International Advertising Association), cu ajutorul căruia tot mai multe agenţii de comunicare să aibă acces la această competiţie, iar prin workshop-urile organizate împreună cu IAA, acestea să ajungă la know how şi cunoaştere în a comunica cu publicurile de gaming. Doar anul acesta la Cannes Lions, cel mai mare festival internaţional dedicat creativităţii, în cadrul noii categorii Entertainment Lions for Gaming, au fost înregistrate peste 600 de înscrieri.
“În viitor nu vor mai exista campanii de comunicare de succes fără o componentă de gaming integrată interesant. Fie că adresează audienţe mai tinere sau adulţi, tot mai multe branduri fac pasul în această direcţie.
Salutăm iniţiativa lansării acestei competiţii şi încurajăm agenţiile să participe şi să urmărească acest fenomen. Industria noastră e pregătită să îmbrăţişeze din ce în ce mai profund şi profesionist acest fenomen”, a precizat Victor Dobre, director executiv IAA România.
Streamer-ul Bogdan “Bobospider” Timuş este în acest an preşedinte al juriului, lui alăturându-se Ovidiu “Ovvy” Pătraşcu, streamer de FIFA şi fost campion mondial şi european la FIFA. Împreună cu ei, nume importante ce activează în gaming, media, comunicare şi marketing vor completa lista juraţilor şi vor nota propunerile publicului. Juriul va analiza categoriile de concurs şi nominalizaţii în luna octombrie.
Gala de anunţare a câştigătorilor va avea loc în noiembrie, în cadrul unui eveniment offline care va fi anunţat pe canalele de social media şi va putea fi urmărit şi live pe site-ul www.gamingvideoawards.ro.
La fel ca şi la ediţiile anterioare, şi anul acesta trofeele GVA sunt create din plastic recliclat, creatorii de conţinut promovând beneficiile reciclării în rândul publicurilor lor. .
Gamerii pot înscrie videourile creatorilor de conţinut preferaţi la următoarele categorii până pe data de 22 septembrie:
- Cel mai bun stream
- Cel mai bun video de gaming
- Cel mai bun video axat pe jocurile populare: Fortnite , Minecraft, GTA, Stumble Guys, Roblox
- Cel mai bun video al unei creatoare de conţinut
- Newcomer of the Year
- Cel mai bun video de gaming tech
- Cel mai bun video de MOBA
- Cel mai bun video de Sports Games
- Cel mai bun video de Tactical Shooters
- Cea mai bună serie Let’s Play
- Cel mai bun video kids friendly
- Cel mai bun video de mobile gaming
- Cel mai bun video de gaming de pe TikTok
- Cel mai bun video al unui jucător pro
- Cel mai bun video al unui caster de Esports
- Role Model of the Year
- Cel mai popular streamer
Categoriile la care agenţiile sau brandurile îşi pot înscrie proiectele derulate în utimul an:
- Cea mai bună campanie cu conţinut de gaming
- Cea mai bună campanie de comunicare a unui brand prin evenimente speciale de gaming
- Cea mai bună campanie cu creatori de conţinut
- Cea mai bună campanie in-game advertising
Gaming Video Awards este un eveniment organizat de Dăescu Borţun Olteanu.
Gaming Video Awards este connected by Vodafone, upgraded by George şi susţinut de Samsung, AGON by AOC, Rockstar, IAA, Kiss FM, The Institute şi Go4Games.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro