(P) Baron Noir, un fel de House of Cards franţuzesc, vine cu sezonul doi de săptămâna viitoare. Focus Sat TV va difuza sezonul doi al serialului Baron Noir, o producţie Canal+ Création Originale.
Noul sezon va fi lansat luni, pe 26 iulie. Foarte important e că se vor difuza câte două episoade, de la ora 21:30, în serile de luni şi joi.
Lansat în 2018, sezonul doi este regizat de Ziad Doueiri (un om care şi-a început cariera lângă marele Quentin Tarantino) şi Antoine Chevrollier şi îi are în rolurile principale pe Kad Merad (Philippe Rickwaert), Anna Mouglalis (Amélie Dorendeu), Hugo Becker (Cyril Balsan), Pascal Elbé (Stephane Thoringny), Astrid Whettnall (Veronique Bosso) şi François Morel (Michael Vidal).
Despre sezonul doi, pe scurt: Primul sezon îl are în prim-plan pe un politician francez (Philippe Rickwaert) vrea să se răzbune pe inamicii politici. Cariera lui este plină de frământări, după ce a fost “sacrificat” de un candidat la preşedinţie, pentru a-i salva acestuia şansele în alegeri.
În dorinţa de răzbunare, Philippe dezvoltă relaţii şi prietenii din toate zonele sociale, de la poliţie la lumea interlopă.
Primul sezon Baron Noir, thriller politic semnat de creatorii şi scriitorii Eric Benzekri şi Jean-Baptiste Delafon (Maison Close) şi regizat de Ziad Doueiri (L’Attentat), s-a încheiat cu răsturnarea peisajului politic din Franţa.
Şi i-a adus o nominalizare la Emmy actorului Kad Merad, interpretul lui Philippe Rickwaert. Mărturisirea sa i-a adus lui Philippe o pedeapsă cu închisoarea, iar preşedintele Francis Laugier (Niels Arestrup) a demisionat pentru a nu fi suspendat, ceea ce a reprezentat o premieră în istoria ţării. Pentru a „salva Republica” prinsă între partidul de extremă dreapta şi fanatismul religios, în sezonul doi, Amélie Dorendeu (Anna Mouglalis) candidează pentru fotoliul de la Elysee.
Philippe Rickwaert, care între timp tocmai a ieşit din închisoare, trebuie să rămână în umbră în aşteptarea procesului său. Dar nu va dura mult până ce se va avânta din nou pe scena politică pentru a lupta pentru putere şi ceea ce el consideră dreptate.
Citeşte mai multe detalii despre primul sezon Baron Noir
Din 26 iulie, sezonul doi al serialului Baron Noir se va difuza în premieră naţională la Focus Sat TV, pe poziţia nr 1 în grilă TV Satelit, şi live sau on demand în aplicaţia Focus Sat.
Focus Sat TV oferă o experienţă originală de vizionare în exclusivitate a unor seriale europene multipremiate, producţie Canal+ Création Originale. Focus Sat TV este disponibil în toate pachetele TV Satelit Acces sau în aplicaţia Focus Sat cu pachetele TV online Play TV.
Citeşte mai multe detalii despre noul canal Focus Sat TV, AICI
Dacă nu eşti client, poţi vedea Baron Noir la Focus Sat TV live sau on demand prin aplicaţia Focus Sat, gratuit timp de şapte zile, activând unul din pachetele Play TV sau Play TV Extra.
GALERIE FOTO. Baron Noir în imagini
Fiecare episod, în parte
Episodul 1
Eliberat din închisoare între cele două runde de alegeri prezidenţiale, dar încă monitorizat cu o brăţară electronică, Philippe Rickaert încearcă să o convingă pe candidata socialistă, Amélie Dorendeu, să îşi revizuiască strategia.
Vrea ca ea să formeze o alianţă cu Michel Vidal, liderul radicalilor de stânga. Însă în curând Baron Noir cade în plasa propriilor manevre, ceea ce ameninţă integritatea lui Dorendeu. Victoria Frontului Naţional devine foarte probabilă.
Episodul 2
Philippe se întoarce în fosta sa localitate Dunkirk. În plin proces electoral el caută o modalitate de a-l scoate din cursă pe succesorul său şi reuşeşte să îl determine să accepte un compromis politic, ceea ce va duce la întoarcerea sa în rândul politicienilor aleşi. Între timp, Amélie reuşeşte să întoarcă situaţia.
Ea schimbă regulile jocului cu scopul de a-i implica pe reprezentanţii societăţii civile în Adunarea Naţională. Pe măsură ce Partidul Socialist este cuprins de panică, Philippe caută o modalitate prin care să profite de situaţie.
Episodul 3
Amélie se confruntă cu primul ei obstacol politic în timp ce se străduieşte să adune majoritatea legislativă de care are nevoie pentru a adopta principala ei lege a sănătăţii.
În acelaşi timp, Cyril Balsan, un tânăr membru al Parlamentului care reprezintă pe cei suburbii, începe lupta împotriva unei propuneri electorale comunitariste, despre care el crede că va aduce beneficii islamiştilor. În timp ce o ajuta pe Amélie, Philippe îşi dă seama că lupta fostului său asistent i-ar putea oferi ocazia să scape de un inamic politic propriu.
Dar câţiva baroni socialişti, furioşi pe acuzaţiile lui Cyril, decid să răspundă punând în pericol votul legii sănătăţii. Philippe ajunge într-o situaţie fără scăpare.
Episodul 4
Criza parlamentară atinge noi cote. Fără majoritate absolută, Amelie este mai slăbită ca niciodată. Cu toate acestea refuză să apeleze la artificii constituţionale pentru a învinge.
Philippe profită de ocazie şi încearcă să o convingă să se alăture alianţei de stânga, cu Michel Vidal. Între timp, tânărul preşedinte se confruntă cu o ameninţare jihadistă. Pusă în faţa acestor adversităţi, Amelie devine şi mai hotărâtă să devină preşedinte, după propriile reguli, chiar cu riscul de a dezlănţui haosul în relaţia cu Philippe.
Episodul 5
Abandonat de Amelie şi ruinat de proces, Philippe este în mare dificultate.
În acelaşi timp, Amelie îi pune la locul lor pe baronii socialişti fără să ezite. Nu le dă nicio şansă dacă nu îi acceptă oferta: să formeze o alianţă cu politicienii de centru.
Philippe refuză să se lase învins şi porneşte o contraofensivă sălbatică, încercând să găsească un lider capabil să o învingă pe Amelie.
Episodul 6
Cyril se impune în mass media cu direcţia sa politică, Amelie câştigă în echipă cu Thorigny ca prim ministru, iar Philippe trebuie să înfrunte consecinţele.
Laugier este mort, iar Philippe ştie că trebuie să îşi asume în totalitate responsabilitatea pentru sistemul corupt, de care el nu a profitat. Senzaţia de nedreptate îl determină să facă un gest nebunesc pentru a se vedea cu Secretarul General de la Élysée.
Episodul 7
Philippe îl învinge pe liderul Frontului Naţional în timpul unei dezbateri televizate, sugerând un referendum despre promovarea diversităţii în şcoli.
Între timp, Thorigny complotează alături de politicieni de centru-stânga şi centru-dreapta pentru a o provoca pe Amelie la următoarele alegeri prezidenţiale.
În ciuda peisajului politic extrem de fluid, Philippe trebuie să îl determine pe Kalhenberg să i se alăture.
Episodul 8
După dispariţia lui Mourad Adjaoui, izbucneşte o revoltă. Vidal profită de criza politică fără precedent declanşată de Amélie pentru a spulbera visul lui Philippe şi elimină orice şansă ca partidele de stânga să se unifice. În aceste împrejurări dramatice, Philippe decide să ia legătura din nou cu Amélie.
Autor: Advertorial publicitatepaginademedia.ro
Comentarii