Skip to main content

VIDEO. Un nou serial de la producătorii Vikingii. Netflix lansează trailerul Vikings: Valhalla, înainte de premiera din februarie

 
Foto: Netflix
Foto: Netflix

„Vikings se pregătesc de invazie”. Netflix lansează trailerul serialului Vikings: Valhalla înainte de premiera serialului, din această lună. 

Publicitate

Primul sezon al serialului va avea opt episoade a câte o oră şi se vor vedea din 25 februarie, pe platforma Netflix.  

Acţiunea din Vikingii: Valhalla este plasată la peste o sută de ani de la evenimentele din serialul original Vikingii. Mai mult, serialul îi are în spate pe producătorii serialului Vikingii. 

Despre serial. Având acţiunea plasată cu peste o mie de ani în urmă, la începutul secolului al XI-lea, VIKINGII: VALHALLA este o cronică a aventurilor eroice ale unora dintre cei mai celebri vikingi ai tuturor timpurilor: legendarul explorator Leif Eriksson (Sam Corlett), pătimaşa şi încăpăţânata sa soră, Freydis Eriksdotter (Frida Gustavsson) şi ambiţiosul prinţ nordic Harald Sigurdsson (Leo Suter).

În timp ce tensiunile dintre vikingi şi casa regală din Anglia ating un punct critic si sângeros şi vikingii se înfruntă între ei din cauza contradicţiilor dintre credinţa creştină şi cea păgână, aceşti trei vikingi pornesc într-o călătorie legendară care îi va purta peste oceane şi pe câmpuri de bătălie, de la Kattegat până în Anglia şi chiar mai departe, totul într-o luptă continuă pentru supravieţuire şi glorie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus