Skip to main content

A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute crainice din istoria TVR

 
A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute crainice din istoria TVR

Delia Budeanu, crainică la Televiziunea Română timp de aproape trei decenii, s-a stins din viaţă sâmbătă, 19 octombrie. Anunţul a fost făcut de familia jurnalistei, inclusiv prin publicaţiile trustului de presă deţinut de Radu Budeanu, fiul Deliei Budeanu. 

Publicitate

Trupul prezentatoarei TV va fi depus, duminică, ora 16.30, la Mănăstirea Caşin din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc luni, la Mănăstirea Ghighiu.

Născută pe 28 mai 1946, ea a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în anul 1969, iar între anii 1970 şi 1998 a fost crainic de televiziune la TVR.

A debutat la TVR în 1970, în cadrul programului 2, unde prezenta emisiuni ce includeau concerte simfonice.

După decesul soţului său, Radu Budeanu, jurnalist de politică externă, niponolog şi iranolog, Delia Budeanu s-a retras zece ani din viaţa publică.

În anul 2008, a publicat – la editura Vremea – volumul Live despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune, într-o perioadă extrem de sumbră.

 Între anii 2008 şi 2012 a realizat emisiuni culturale la Antena 2 („Oamenii timpului nostru“) şi la Money Channel („Întâlnirile Deliei Budeanu“).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus