Noi derapaje la Acces Direct. Într-o analiză amplă, Libertatea arată cum a fost „disecat”, în emisiunea Mirelei Vaida, cazul gemenilor căzuţi luna trecută de la etajul zece al unui bloc din Ploieşti.
Mama copiilor, invitată la Acces Direct, a spus că vrea să se sinucidă în direct la televizor. Timp de câteva ediţii, femeia s-a aflat sub „tirul” acuzaţiilor, din partea rudelor, din celorlalţi invitaţi, dar şi din partea Mirelei Vaida.
„De unde ştim noi că tu nu ai făcut acest gest abominabil, ţi-ai aruncat copiii pe geam, după care, liniştită, că erai şi băută, erai şi drogată, asta spune prietena ta, te duci frumos în pat şi faci live?”, i-a spus chiar Mirela Vaida mamei celor doi copii.
S-au strâns deja şi câteva plângeri la CNA pe acest subiect, conform Libertatea.
Reamintim cazul: Doi copii au căzut de la etajul al zecelea şi au murit, după ce au rămas nesupravegheaţi. S-a întâmplat în Ploieşti, la începutul lunii august. Mama lor era în live, pe Facebook, în momentul în care a avut loc accidentul şi s-a sesizat abia când i-a bătut poliţia la uşă.
Burtieră: „Moartea gemenilor, accident sau omor?”
Acces Direct a avut o serie de emisiuni, la începutul acestei luni, cu privire la subiectul copiilor căzuţi de etaj.
„În funcţie de invitaţi, vinovaţii găsiţi de prezentatoare şi de cei din platou se schimbă. La fel şi ipotezele privind moartea copiilor. Sunt de vină, pe rând, mama, rudele ei, prietena femeii, iar la un moment dat, a fost arătat cu degetul copilul de 5 ani rămas în viaţă.
Un lucru a rămas constant: inducerea ideii că moartea celor mici a fost, de fapt, o crimă”, este concluzia unei monitorizări a cotidianului Libertatea.
Acces Direct a prezentat pe larg cazul, în mai multe emisiuni. Nu au lipsit acuzaţiile la adresa mamei, despre care se spune că „şi-ar fi omorât copiii”. Un psiholog consultat de Libertatea, subliniază că este „o formă de exercitare a puterii faţă de oameni incapabili să se apere”.
Analiza, pe larg, în Libertatea
Ce s-a mai zis la Acces Direct, pe scurt:
Mirela Vaida:
- „Există oare – mi se face pielea de găină gândindu-mă doar că ar putea fi posibil aşa ceva – posibilitatea ca cel mare, băiatul de 5 ani, să fi favorizat căderea acestor doi copii mai mici? Din gelozie, de invidie, de ce se întâmplă între fraţi? Sunt doar ipoteze.”
- „Realitatea este că fiica dumneavoastră, mama acestor gemeni, şi-a omorât copiii, doamnă. Şi-a omorât copiii prin neglijenţă”, într-un dialog cu bunica gemenilor.
Cea mai mare amendă din ultimii trei. Ameninţări cu moartea în direct
Nu este prima dată când un subiect sensibil este tratat în acest fel de Acces Direct. În câteva ediţii ale emisiunii Acces Direct, de la începutul anului, cei din platou nu au luat în serios ameninţările aruncate la adresa unei femei -„Aşa se iubesc ei", zicea Sorin Ovidiu Bălan. Femeia avea să fie ucisă câteva luni mai târziu!
Acces Direct a fost sancţionată cu suma de 150.000 de lei, cea mai mare amendă din ultimii trei ani.
Mirea Toma, membru CNA, a fost categoric atunci:
„Noi nu putem vorbi despre o relaţie de cauzalitate între ceea ce se s-a întâmplat în emisiuni, putem vorbi de complicitate şi instigare la crimă. E ca şi cum noi asistăm la spânzurătoare”, a spus el.
Citeşte şi: Acces Direct, cea mai mare amendă din ultimii 3 ani! Una din emisiuni: cea după care o femeie a fost ucisă. Mircea Toma: "Putem vorbi de complicitate şi instigare la crimă"
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
P.S.
Nu cunosc motivul celeilalte fete.
S a speriate de moarte ca cineva vrea sa o omoare . La ce *** scoate pe gura sa zica mersi ca nu mananca bataie. Dar se pare ca aduce in platou doar " invitati " care inghit toate tampeniile pe care le spune. Amenda de cel putin 50000 ron ii trebuie la aceasta emisiune. Asta daca cine urmareste emisiune nu gandeste la fel ca moderatoarea .
Faptul că e formulat sub formă de întrebare arată o doză de echilibru pe care voi o ignorați! În plus...
Ce fel de derapaje ar fi existat?! Că s-au ascultat VARIANTELE tuturor celor prezenți în această tragedie?! Că s-au disecat toate aspectele care au contribuit, ÎNTR-O FORMĂ SAU ALTA, la această tragedie?
ÎN ORICE ANCHETĂ ÎN LUCRU (penală dar mai ales JURNALISTICĂ), trebuie luate în calcul ORICE ipoteze, PÂNĂ LA obținerea unor dovezi concrete care SĂ LE DEZMITĂ!! Spre exemplu, voi și cei de Libertatea, CE informații/ponturi/dovezi/etc aveți ca să EXCLUDEȚI POSIBILITATEA PRODUCERII UNEI CRIME PREMEDITATE??? Măcar cei de la Acces Direct nu au dovezi ca să excludă această posibilitate! Voi și Libertatea?!?!? Dacă tot se aruncă cu noroi, să fie și ceva "pietriș" în el ca să aibe impact!!!
VĂ PROVOC, "PAGINA DE MEDIA", să descrieți cum ați fi abordat voi acest caz, fără a exclude nicio ipoteză posibilă (în lipsa unor dovezi concrete care să le dezmintă)!!! Nu vreau chestii de tipul "nu am fi abordat subiectul"! Vreau să știu cum ați fi abordat aceste acuzații, venite din ambele direcții, dar și aceste ipoteze ÎNCĂ ÎN PICIOARE (în lipsa unor dovezi care să le dezmintă)!
P.S.
De unde ar trebui să știm dacă e o acțiune "pur jurnalistică" din partea celor de la Libertatea sau dacă e o acțiune de PR, în contextul PROCESELOR existente între cei de la Libertatea și cei de la Acces Direct? De unde ar trebui să știm dacă articolul acesta este scris cu "BUNĂ-CREDINȚĂ"?? (Aș fi întrebat și la cazul Băluță acest lucru dar el își poate repara foarte ușor imaginea în ciuda unei POSIBILE campanii de denigrare din partea celor de la Libertatea, spre deosebire de cei de la Acces Direct...)
#JOS IPOCRIZIA MEDIATICĂ