Skip to main content

Jurnaliştii Adriana Duţulescu şi Robert Kiss au revenit oficial la Antena 3 CNN

 
Jurnaliştii Adriana Duţulescu şi Robert Kiss au revenit oficial la Antena 3 CNN

Revenire la Antena 3. Adriana Duţulescu şi Robert Kiss, care au încheiat recent colaborarea de mai mulţi ani cu Digi24, au revenit la Antena 3 CNN. Cei doi vor gestiona departamentul online şi site-ul Antena3.ro din poziţia de director editorial şi, respectiv, redactor şef. 

Publicitate

Paginademedia.ro a scris în premieră despre trecerea Adrianei Duţulescu şi a lui Robert Kiss la Antena 3 CNN încă de la jumătatea lunii mai

Adriana Duţulescu este în presă de 28 de ani, timp în care a lucrat ca reporter politic la cele mai mari ziare, şi timp de 8 ani, ca şef al departamentului Politic al Antenei 3. În ultimii 5 ani a fost redactor şef al site-ului Digi24.ro.

Robert Kiss şi-a început cariera de jurnalist ca reporter la Antena 3. În ultimii ani a lucrat la Digi24.ro şi a fost realizator de emisiuni la Digi 24 şi DigiFM.

Adriana Duţulescu:

„Le mulţumesc lui Mihai Gadea şi lui Alin Romaşcan pentru încrederea de a ne încredinţa, mie şi lui Robert, cel mai frumos şi ambiţios proiect, acela de a face performanţă în online cu cel mai puternic brand de ştiri din România.

Presa scrisă a fost prima mea dragoste şi nu încetează să mă fascineze cât de repede evoluează şi se transformă jurnalismul, de la mirosul hârtiei tipărite la viteza informaţiei pe smarphone-ul personal.

Pornim, la Antena 3 CNN, din nou împreună, într-o călătorie care nu are cum să fie altfel decât spectaculoasă şi pe care de-abia aştept sa o trăiesc”.

Robert Kiss:

„Mă bucur să mă întorc acasă. Antena 3 este locul unde am învăţat această frumoasă meserie şi am legat prietenii pe viaţă. Abia aştept să dau totul pentru ca site-ul Antena3.ro să devină cea mai relevantă sursă de unde se pot informa românii”.

Mihai Gâdea:

„Ne bucurăm că Adriana şi Robert se întorc în echipa noastră, sunt mândru de ei şi de-abia aştept să numărăm împreună succesele Antena3 CNN şi în online.

Online-ul va deveni una dintre priorităţile strategice majore ale companiei noastre şi împreună vom construi lucruri care nu există în acest moment pe piaţa de presă  din România. Publicul din România merită cu prisosinţă ceea ce pregătim acum pentru el”.
 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus