Agenţia de comunicare Cheil Centrade a anunţat intrarea în echipă a trei lideri noi, care vor coordona departamentele de Creaţie şi Strategie.
Denisa Armaşu, Raisa Soare - Şendroiu şi Miruna Baias fac parte acum din echipa de middle management de la Cheil Centrade, se arată într-un comunicat al agenţiei.
Denisa Armaşu are un parcurs de 16 ani în agenţii multinaţionale şi independente, în care a coordonat atât campanii digitale, cât şi campanii de comunicare integrată pe conturi globale şi locale, printre care şi campania „Half Full” pentru Coca-Cola, remarcată la Cannes Lions şi Golden Drum.
Aceasta va coordona, din postura de Group Creative Director, produsul creativ de pe conturile First Bank, NN Asigurări, Ursus Breweries şi Asociaţia ANAIS din portofoliul agenţiei.
Denisa Armaşu, Group Creative Director Cheil | Centrade:
„Ca absolventă de Conservator, pot să spun că am găsit aici, în Cheil | Centrade, o echipă care lucrează împreună ca o orchestră perfect sincronizată – atât efortul individual, cât şi munca de echipă contează enorm. Avem deja campanii importante în lucru, despre care sperăm că vor deveni parte din pop culture”.
Cel de-al doilea lider anunţat este Raisa Soare - Şendroiu care a devenit noul Group Creative Director pentru contul Samsung, brandul în jurul căruia a luat naştere reţeaua Cheil Worldwide în Coreea în 1973. Raisa are experienţă în agenţii multinaţionale, dar şi independente, coordonând atât campanii de branded content digital, cât şi Above The Line.
Raisa Soare - Şendroiu, Group Creative Director Cheil | Centrade:
„M-am alăturat echipei Samsung chiar la debutul pitch-ului pentru probabil cea mai importantă lansare a anului, tocmai implementată cu succes în singura dată de tip palindrom ambigram pentru mulţi ani de acum înainte. Am găsit aici oameni plini de energie pozitivă, pasionaţi de all things GenZ, de gaming şi de cele mai noi tendinţe în social, alături de un client care nu se teme să aprobe work curajos. Sunt sigură că vom face #Epic things împreună”.
Şi Miruna Baias a intrat în echipa agenţiei. Aceasta este noul Strategy Head al agenţiei pe întreg portofoliul de branduri locale şi regionale. Are experienţa în audit şi consultanţă de business, dar în strategie de brand şi comunicare. În ultimii ani, aceasta a semnat direcţia strategica a mai multor campanii premiate pentru eficienţă la Effie Awards.
Miruna Baias, Strategy Head Cheil | Centrade:
„Nu am putut să nu remarc faptul că Cheil | Centrade face brand-building work consecvent pe majoritatea brandurilor din portofoliu şi acest lucru se vede atât în performanţa de la Effie, dar şi din festivaluri de creaţie precum IAB Mixx, Webstock, Internetics, sau D&AD. Am aflat că nu e deloc întâmplător – Cheil | Centrade are un departament de creaţie puternic, manageri de proiect excelenţi dar şi DIA - un data powerhouse care susţine performanţa campaniilor. Noii mei colegi sunt oameni remarcabili care m-au convins deja că am luat cea mai bună decizie şi că vom continua seria campaniilor de succes împreună”.
Radu Florescu, CEO Cheil | Centrade:
„Evenimentele extraordinare din ultimii ani, dar şi cele prin care Europa trece acum în aceste zile dramatice, ne-au arătat că oamenii buni cu simţul echipei sunt cei care fac diferenţa, mai mult decât orice alt factor, iar această observaţie este perfect relevantă şi pentru industria de comunicare.
Mă bucur că reuşim să atragem unii dintre cei mai buni profesionişti din piaţă şi că suntem unul din grupurile de comunicare ce oferă oportunităţi egale de accesare a rolurilor de leadership, aşa cum este firesc într-o piaţă modernă. Consolidarea echipei vine în linie cu strategia Cheil | Centrade prin care vrem să ne extindem un portofoliu digital full service deja consacrat la festivaluri internaţionale şi locale”.
În 2018, Cheil Worldwide a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al Centrade Integrated, agenţie fondată de Radu Florescu, după cum a relatat PaginadeMedia.ro.
Agenţia Cheil Centrade serveşte drept hub regional pentru reţeaua coreeană Cheil în sud-estul Europei, coordonând strategia de comunicare şi creaţie pentru Samsung.
Din portofoliul agenţiei mai fac parte Pfizer, First Bank, ENGIE Romania, NN România, Raiffeisen Bank, Dr. Oetker, Mondelez, KTI, Point Pickup, Asociaţia ANAIS şi United Way.
Comentarii