Skip to main content

VIDEO. Doi psihologi acuză Românii au talent: "Asemenea momente nu ar trebui să fie la televizor". Momentul, criticat în online

 
VIDEO. Doi psihologi acuză Românii au talent: "Asemenea momente nu ar trebui să fie la televizor". Momentul, criticat în online

Un moment de la ultima emisiune Românii au talent, de vineri, a trezit reacţii în online. Psihologul Codruţa Ciurlea a scris că "Astfel de momente nu ar trebui să fie la televizor". Este susţinută de o colegă de breaslă, Adriana Petrescu.

Publicitate

"Acesta este momentul pe care am considerat că trebuie să îl aduc în atenţia CNA", a scris Codruţa Ciurlea pe Facebook, alături de o captură cu scrisoarea către CNA.

"Cât de negru poate să fie cineva la suflet să expună un om special, care iese din tipare, judecăţilor de valoare?!", a continuat ea.

La ce se referă?

În emisiunea Românii au talent de vinerea trecută, Alexandru Pârgaru a venit să ofere „câteva lecţii de divinitate”. 

Concurentul, Alexandru Pârgaru, un tânăr de aproape 30 de ani, care în copilărie a fost diagnosticat cu o tumoră a sistemului osos, pentru care a şi fost operat, după cum scrie Adevărul

„Aici nu fac glume, nu fac divertisment”, a spus tânărul în debutul momentului său, în timp ce publicul se amuza ca la un moment de divertisment. Chiar şi Andra a intervenit, la un moment dat, rugând publicul să facă linişte.

Momentul a constat într-o „purificare spirituală”, în care invitat a fost juratul Mihai Bobonete. A fost un moment presărat cu discuţii filosofice şi spirituale, pe de o parte, şi cu glumiţe ale lui Mihai Bobonete, la care publicul a râs în hohote. 

După ce momentul a fost postat pe paginile de social media ale emisiunii, au curs şi comentariile. Au fost fie oameni care au adus jigniri tânărului concurent, dar şi o mare parte a publicului care au criticat producătorii emisiunii, pentru că au lăsat momentul în emisiune, dar şi pe juratul Mihai Bobonete.

"Mă alătur iniţiativei colegei mele Codruţa Ciurlea de a penaliza moral pe toţi cei care sunt responsabili pentru folosirea imaginii unui om pentru rating", a scris pe Facebook şi psihologul Adriana Stanciu Petrescu.

"Undeva trebuie să se oprească goana după bani şi să înceapă bunul simţ şi moralitatea", a continuat ea.

CNA are reguli doar în privinţa persoanelor cu dizabilităţi. Un articol din Codul Audiovizual interzice televiziunilor să pună persoanele cu dizabilităţi în situaţii ridicole sau umilitoare, chiar dacă exsită acordul acestora. 

Ce spune Legea CNA: „(7) Orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi, precum şi punerea acestora în situaţii ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale, chiar dacă există acordul acestora.”

VIDEO. Fragmente din momentul cu Alexandru Pârgaru

Redăm în continuare câteva dintre numeroasele reacţii după momentul de la Românii au talent: 

„ ProTV - ati fost cu acest moment sub orice critica. Mi-am adus aminte un moment de la aprox 1 luna dupa ce v-ati relansat, cand pentru audienta v-ati dus peste o sotia unei persoane care tocmai murise si i-ati dat vestea live, dupa care ati inregistrat si difuzat durerea ei. Dizgratios.”

„ Urat,trist şi foarte jignitor din partea lui Bobonete de nota lipsa de educaţie, toţi suntem liberi şi diferiţi pe acest pământ...şi o persoană cu dizabilităţi merita respect nu sa radem de el...”

„ Practic nu a fost lăsat sa si facă numărul. Chiar eram curioasa pt ca era neobişnuit. Au ras tot timpul de el . Nu i au dat nici o şansa.”

„ Nu e nimic de râs. Nu poţi râde de "handicapul unui cetăţean", am văzut momentul, a fost un "moment". Pentru ce l-au selectat staff-ul emisiuni Români au talent, pentru a râde de acest cetăţean!?!?! /Atunci, ce aş putea spune :- să le fie ruşine celor de la ProTV. Deci, ceea ce contează pentru TV, e ratingul. Trist, trist, să - l selectezi şi apoi să faci "caterincă". Las Fierbinţi "e pentru caterincă..... În rest, sănătate şi multă minte celor care au mare nevoie.”

„ Romanii au talent s-a transformat in acces dire ct. Si publicul care face rating la acces direct s-a mutat aici. Sa razi de un baiat cu probleme e josnic. Chiar si pentru publicul acces direct.”

„ Extrem de uråt din partea voastrå! Ati luat in derårere ceva ce acest participant respectå prin toatå fiinţa lui. Puteaţi så aveţi un comportament adecvat trei minute sau, måcar, nu-l mai aduceaţi pe scenå.”

„ Dacă noi nu-l înţelegem nu înseamnă ca ii nebun, nu înseamnă ca trebuie batjocorit, foarte urat din partea juriului!!

Punem etichete şi judecam fără sa cunoaştem, tipic României”

„ Până la urmă,vinovaţi sunt cei care fac înscrierile la concurs,ar trebui să acorde atenţie anumitor detalii! Repet,dacă omul are probleme,nu trebuie tratat ca un clovn!”

„Realizatorii emisiunii ştiau foarte bine pe cine au lăsat să participe. L-au adus sa râdă de el... Începutul l-a făcut Oreste Teodorescu, acum vreo 15 ani...”

Postările celor două psiholoage:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus